Alegeri SUA 2024: Candidații la prezidențiale l-au felicitat pe Trump. Mesajele transmise de Ciolacu, Ciucă, Simion, Geoană și Lasconi

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Foto: Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA Foto: Profimedia Images

Candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de la finalul lunii noiembrie, dar nu numai, l-au felicitat pe republicanul Donald Trump pentru victoria obținută în fața democratei Kamala Harris. În timp ce Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu sau Mircea Geoană susțin că, în timpul noului mandat al lui Trump, cooperarea dintre România și SUA se va intensifica, Simion a catalogat rezultatul alegerilor din SUA drept „victoria patrioților în fața globaliștilor”, iar Elena Lasconi a menționat că așteaptă să lucreze cu Trump pentru „prosperitate”. 

Numărătoarea voturilor din SUA arată că Donald Trump a câștigat alegerile din Statele Unite ale Americii. În paralel, candidatul republican a ținut deja un discurs în care a revendicat „victoria politică nemaivăzută”. Detalii, aici

Menționăm că mesajele candidaților la prezidențiale sunt listate în funcție de ordinea în care au fost postate. 

Simion: „O victorie a patrioților în fața globaliștilor”

Primul dintre candidații români la prezidențiale care l-au felicitat pe Donald Trump pentru victoria în fața Kamalei Harris a fost candidatul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion. 

„Donald Trump a câștigat, e o victorie a patrioților în fața globaliștilor. Mă aștept ca toată ideologia woke, marxistă, să se oprească acolo și să fim lăsați în pace și copiii noștri să fie lăsați în pace. Avem alegeri importante în România (...) Ca să câștigăm această cursă e nevoie de fiecare dintre voi”, a transmis George Simion, printr-un clip video postat pe pagina de Facebook.

Ciolacu susține că Trump va asigura „pacea, securitatea și prosperitatea”

Candidații PNL și PSD - Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă - l-au felicitat la rândul lor pe Donald Trump. Premierul Ciolacu susține că Donald Trump va asigura „pacea, securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri”.

„Felicitări președintelui Trump pentru această victorie istorică! Sunt convins că vom lucra împreună pentru întărirea relațiilor transatlantice și pentru a duce la un nou nivel Parteneriatul nostru Strategic, căruia îi vom adăuga o dimensiune economică mult mai puternică”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Ciucă: „Mă voi asigura că puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta”

Fostul prim-ministru Nicolae Ciucă susține că, în cazul în care va ajunge președinte, va face tot ce „îi stă în putință” să întărească Parteneriatul Strategic dintre România și SUA.

„Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a întări Parteneriatul nostru Strategic. Mă voi asigura că puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta, mai ales acum, în vremuri de criză, când România și întreaga lume liberă se confruntă cu multiple amenințări. Siguranța și securitatea României sunt prioritatea mea! Dumnezeu să binecuvânteze România! God bless USA!”, a fost mesajul candidatului PNL.

Geoană: „Aștept să reluăm colaborarea avută în cadrul NATO”

Candidatul independent la prezidențiale, Mircea Geoană, a transmis că așteaptă să reia „colaborarea avută în cadrul NATO” cu Donald Trump, din primul lui mandat. 

„Îl felicit pe Donald Trump pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale din Statele Unite! Aștept să reluăm colaborarea avuta în cadrul NATO, în timpul primului său mandat, și să ducem parteneriatul strategic româno-american la următorul nivel, cel de adevărată alianță politică, strategică și tehnologică. Sunt convins cǎ schimbările profunde în politica internă și externă, anunțate de noua Administrație Trump-Vance, vor continua să privilegieze relația transatlantică și alianțele Americii în Europa și în lume”, a fost mesajul lui Mircea Geoană. 

Lasconi: „Sunt pregătită să lucrăm împreună pentru prosperitate”

Elena Lasconi a transmis la rândul ei felicitări pentru alegerea lui Donald Trump și arată că, după victoria republicanului, „România va rămâne partenerul de încredere al SUA”. 

„Statele Unite și-au ales președintele, după o cursă electorală care a ținut cu sufletul la gură nu doar americanii, ci o întreagă planetă. Felicitări președintelui Donald Trump. După victoria lui Donald Trump, România va rămâne partenerul de încredere al SUA și sunt pregătită să lucrăm împreună, pentru prosperitate și securitate. Acum, aici, România are șansa pe 24 noiembrie să se desprindă, după 35 de ani, de un sistem corupt care ne-a sărăcit pe toți. Este un adevăr indubitabil că sunt singurul candidat la prezidențiale care poate scăpa România de eticheta de țară săracă și coruptă, singurul care va sta în fața partenerilor străini drept și nu drepți”, a transmis candidata USR. 

Diaconescu: „Acest mandat reprezintă o oportunitate de a ne consolida colaborarea”

Candidatul independent Cristian Diaconescu i-a transmis felicitări lui Trump pentru victorie. Mesajul fostului ministru de Externe este asemănător cu cele lansate de Ciolacu și Ciucă. 

„Felicitări președintelui Donald Trump pentru câștigarea unui nou mandat! În acest context global complex, interesele României și ale Statelor Unite coincid mai mult ca oricând, mai ales în fața crizei ucrainene și a situației tensionate din Orientul Mijlociu. Împreună, putem continua să fortificăm parteneriatul nostru strategic, lucrând pentru stabilitate și securitate în regiune. România rămâne un aliat ferm al SUA, iar acest mandat reprezintă o oportunitate de a ne consolida colaborarea”, a transmis Diaconescu. 

Terheș: „Victoria valorilor conservatoare împotriva aberațiilor progresiste”

Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, a avut un mesaj asemănător celui lansat de George Simion. Conform declarației de interese, Terheș este membru al Partidului Republican, filiala California. 

„Victoria lui Trump la Casa Albă și a republicanilor în Congres e victoria valorilor conservatoare împotriva aberațiilor neomarxiste progresiste extremiste, care au adus societatea contemporană în haos (...) Societatea americană, asemenea întregii lumi, are nevoie să revină la normalitate, de aceea americanii au votat cu candidați conservatori atât pentru Casa Albă, cât și Congres (...) Îl felicit pe Donald Trump pentru realegerea ca președinte al Statelor Unite și sunt convins că acesta va contribui la readucerea normalității în lume”, a fost mesajul lui Cristian Terheș. 

Orban: „Mă bucur că a câștigat candidatul de dreapta”

Candidatul propus de Forța Dreptei, Ludovic Orban, l-a lăudat pe Donald Trump și susține că „există loc de mai bine” în ceea ce privește relația României cu Statele Unite ale Americii în timpul noului mandat al republicanului. În schimb, fostul prim-ministru subliniază că singura temere pe care o are e legată de războiul din Ucraina. 

„Donald Trump revine la Casa Albă! Deși puțini i-au acordat șanse, a reușit. Este o premieră în istoria SUA: un președinte care obține al doilea mandat neconsecutiv. Mă bucur că a câștigat candidatul de dreapta. Trump susține reducerea taxelor și impozitelor, cea mai ieftină energie, lupta contra inflației, restructurarea aparatului bugetar, război cu traficanții de droguri și cu traficanții de minori, reforme în educație care să încurajeze profesorii merituoși și care să ofere siguranță în școli, o politică dură contra imigranților ilegali etc.

(...) 

Sunt convins că, în ciuda preocupării principale pentru temele domestice manifestate în campanie, SUA condusă de Donald Trump își va păstra rolul său în politica internațională de apărare a democrației, a drepturilor și libertăților individuale, de menținere a coeziunii euroatlantice, de contracarare a încercărilor regimurilor autoritare de dezechilibrare a scenei planetare, de combatere a amenințărilor teroriste”

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...