Alegeri prezidențiale 2024. Au fost peste 342 de sesizări privind nereguli la vot. Cele mai multe au fost legate de fraudă

Data actualizării: Data publicării:
stampila votat 2024
Au fost peste 200 de sesizări privind nereguli la votul la alegerile prezidențiale 2024. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Peste 340 de sesizări privind nereguli la vot s-au înregistrat duminică, de la deschiderea secţiilor de votare, iar jumătate dintre acestea au fost confirmate, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog. Ea a precizat că problemele cele mai multe au fost legate de fraudă la vot, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 20.35 Ministerul de Interne a primit, până la ora 20.00, peste 340 de sesizări şi a aplicat mai multe amenzi, în valoare de 96.000 de lei. Se fac cercetări în cazul a 59 posibile infracţiuni.

„Cea mai recentă centralizare a incidentelor electorale arată că, de la începerea votării, au fost primite 342 de sesizări cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni în legătură cu procesul electoral: 97 dintre sesizări nu s-au confirmat, iar 61 sunt în curs de verificare. Din totalul sesizărilor, 7 nu erau de competenţa structurilor MAI aşa că două au fost transmise către Autoritatea Electorală Permanentă, una către Biroul Electoral Central şi patru către Birourile Electorale Judeţene”, potrivit unui comunicat al MAI.

Poliţiştii au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale sub formă de avertisment şi 52 de amenzi în valoare de peste 96.000 de lei. Totodată, efectuează cercetări cu privire la 59 de posibile infracţiuni.

Știrea inițială: „De la începerea votării s-au primit 208 sesizări cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni legate de procesul electoral. 107 sesizări s-au confirmat, 42 sunt în curs de verificare, iar 59 nu s-au confirmat. În legătură cu două dintre sesizări s-a stabilit că nu erau de competenţa MAI, aşa că una a fost transmisă pentru soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă, iar a doua către un birou electoral judeţean. Au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 56 de avertismente şi 24 de amenzi în valoare de 38.900 de lei. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la 25 de posibile infracţiuni”, a spus Monica Dajbog.

Ea a dat şi câteva exemple în legătură cu neregulile semnalate.

Astfel, poliţiştii tulceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să voteze de mai multe ori la aceeaşi secţie de votare din municipiul Tulcea. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru fraudă la vot.

De asemenea, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au fost sesizaţi prin numărul unic 112 cu privire la faptul că în apropierea unei secţii de votare din judeţ sunt comercializate băuturi alcoolice.

„În urma verificărilor a fost identificată o persoană care, în calitate de angajat al unui local public, ar fi servit consumatorilor băuturi alcoolice. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAI.

Totodată, un membru al unei secţii de votare din judeţul Mehedinţi a sesizat lipsa unei ştampile cu menţiunea „Votat”. Din verificări, a reieşit faptul că există posibilitatea ca ştampila respectivă să fi căzut în urna în care sunt introduse buletinele de vot, aspect ce va fi confirmat la finalizarea procesului electoral.

O altă situaţie a fost înregistrată după ce poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi de jandarmii care asigurau paza unei secţii de votare din municipiul Carei cu privire la faptul că vicepreşedinta comisiei s-a deplasat, împreună cu un membru, cu urna mobilă, la domiciliul a două persoane, fără a fi însoţite de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Cele două persoane şi-au exercitat dreptul de vot în aceste condiţii. A fost deschis dosar penal nerespectarea regimului urnei de vot.

O persoană din judeţul Teleorman a sesizat Poliţia, prin apel la 112, cu privire la faptul că însoţitorul ales pentru a-o ajuta să voteze i-a sugerat cu cine să voteze în timp ce se aflau în cabina de vot şi chiar a votat candidatul indicat, fără consimţământul său. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Preşedintele unei secţii de votare din Vrancea a sesizat Poliţia prin apel la 112 cu privire la faptul că la secţia de votare s-a prezentat o persoană care avea interdicţia de a vota. Persoana le-a declarat poliţiştilor că ar fi crezut că măsura interdicţiei a expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Tot în Vrancea, un membru al unui birou electoral de la o secţie de votare a sesizat Poliţia că o persoană ar fi votat de mai multe ori.

„În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă s-a prezentat în secţia de votare, însoţită de doi alegători cu handicap, care au solicitat buletine de vot, după care persoana respectivă a pătruns singură în cabina de vot unde a ştampilat buletinele de vot pentru cei doi alegători. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot”, a precizat Monica Dajbog.

De asemenea, poliţiştii din Bacău au întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot în cazul unei persoane care a votat atât în Belgia, cât şi la o secţie de votare din comuna Răcăciuni.

Poliţiştii de la o secţie din judeţul Alba, s-au sesizat, din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals după ce în cursul zilei de sâmbătă un bărbat din comuna Ighiu ar fi completat cererea de urnă mobilă pentru un alt cetăţean, dar acesta susţine că nu a solicitat de fapt să voteze prin intermediul urnei mobile.

Tot în judeţul Alba, un reprezentant al unei secţii de vot a sesizat poliţiştii după ce un tânăr s-a prezentat să voteze la o secţie de vot, deşi votase deja la o altă secţie. Cercetările sunt continuate pentru tentativă la fraudă la vot.

Totodată, poliţiştii au primit sesizări cu privire la persoane care îşi fotografiază sau filmează buletinul de vot, precum şi cu privire la continuarea propagandei electorale pe reţelele de socializare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”