Al patrulea deces din cauza coronavirusului în România
Data actualizării: Data publicării:
În această dimineață a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 in Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice ( diabet, boli cardiovasculare) , fără context epidemiologic ( nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv)
Alte trei decese au fost confirmate duminică. Toate cele trei persoane care au murit sufereau și de alte boli grave.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani din județul Neamț. El avea condiții medicale preexistente, printre care și diabet. Bărbatul a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Un alt pacient în vârstă de 67 de ani care avea și cancer în fază terminală, a murit la spitalul de boli infecțioase din Craiova. Al treilea caz de COVID-19 care a murit este un pacient în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Până duminică la ora 13, în România erau confirmate 433 de infecții cu coronavirus. 64 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.