Agenţia Europeană pentru Medicamente: Sindromul Guillain-Barré, printre efectele secundare foarte rare ale vaccinului AstraZeneca

Data actualizării: Data publicării:
AstraZeneca
Foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a inclus miercuri sindromul Guillain-Barré, o afecţiune rară neurologică, ca efect secundar "foarte rar" al vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca, relatează AFP.

Potrivit EMA, 833 de cazuri de sindrom neurologic au fost semnalate în întreaga lume până la 31 iulie, în condiţiile în care peste 592 de milioane de doze de vaccin Vaxzevria, al laboratorului AstraZeneca, au fost administrare în lume până la data de 25 iulie.

"Comitetul de evaluare a riscurilor în materie de farmacovigilenţă a EMA (PRAC) a concluzionat că o relaţie cauzală între Vaxzevria şi sindromul Guillain-Barré este considerată cel puţin ca o posibilitate rezonabilă", notează EMA într-un comunicat.

"Sindromul Guillain-Barré trebuie prin urmare adăugat informaţiilor ce însoţesc produsul ca efect secundar al vaccinului Vaxzevria", a precizat agenţia cu sediu la Amsterdam, scrie Agerpres.

Categoria de frecvenţă atribuită este "foarte rară", însemnând că se produce la una din 10.000 de persoane.

Sindromul Guillain-Barré este o afecţiune a nervilor periferici caracterizată printr-o slăbiciune, chiar o paralizie progresivă, care debutează cel mai adesea la nivelul picioarelor şi urcă uneori până la a afecta muşchii respiratori, apoi nervii de la nivelul capului şi al gâtului.

EMA a recomandat o actualizare inclusă din iulie în informaţiile asupra produsului pentru a sensibiliza cu privire la riscuri profesioniştii din sănătate şi persoanele care primesc vaccinul. Avertismentul reaminteşte totodată pacienţilor să consulte imediat medicul în caz de apariţie a unor simptome de slăbiciune şi paralizie la extremităţi ce ar putea progresa spre zona pieptului sau a capului.

EMA a menţionat în iulie sindromul Guillain-Barré ca efect secundar "foarte rar" şi pentru vaccinul anti-COVID-19 de la Johnson &Johnson, care utilizează aceeaşi tehnologie pe bază de adenovirus ca şi serul Vaxzevria.

Agenţia americană a medicamentului avertizase la rândul său în iulie cu privire la un "risc crescut" de dezvoltare a sindromului Guillain-Barré după administrarea vaccinului de la Johnson & Johnson.

Ambele agenţii de reglementare a medicamentelor au considerat totuşi că beneficiile vaccinului depăşesc în mod clar riscurile potenţiale.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...