Eclipsă de Lună prin penumbră. „Strawberry Moon”, vizibilă și în România

Data actualizării: Data publicării:
luna plina la primul concert al deliei dupa pandemie
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O eclipsă de Lună prin penumbră poate fi observată la miezul nopții de 5 spre 6 iunie din diverse locuri din Europa, Africa, Asia şi Australia. Cu totul, fenomenul durează 3 ore şi 18 minute.  Intrarea Lunii în penumbră a debutat în România vineri, la ora 20:46 şi s-a încheiat la 4 minute după miezul nopții. 

Eclipsa de Lună prin penumbră, vizibilă din România, se produce pe 5 iunie, maximul acesteia având loc la ora 22 şi 25 de minute, când aproape jumătate din discul Lunii s-a aflat în penumbra Pământului. Lunii pline din iunie i se mai spune și „Strawberry Moon” sau „Rose Moon” în Europa.

O eclipsă de Lună se produce întotdeauna în momentul fazei de Lună plină, atunci când Soarele este în opoziţie cu Luna. Fazele - Luna Nouă sau Luna Plină - se produc la fiecare două săptămâni, însă eclipse se produc, de regulă, de patru ori pe an. Pentru ca un astfel de fenomen să aibă loc, este necesar ca cele trei corpuri cereşti, Soarele, Pământul şi Luna, să se afle aproximativ pe aceeaşi direcţie.

Se pot vedea schimbări pe discul Lunii doar în perioada maximului eclipsei şi, pentru că penumbra nu este foarte întunecată, se vede doar o reducere în strălucire a jumătăţii astrului care intră în penumbră şi care poate prezenta o modificare a culorii, de la cea obişnuită spre gălbui, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Eclipsele de Lună sunt mai puţin spectaculoase decât cele de Soare, dar pot furniza specialiştilor date extrem de importante privind atmosfera Pământului, gradul de poluare, efectele radiaţiei solare asupra atmosferei şi altele. 

Următoarea eclipsă, vizibilă şi din ţara noastră, se va produce tot în această lună, la 21 iunie, şi va fi o eclipsă parţială de Soare, a explicat la Digi24 astronomul Adrian Șonca. Această eclipsă parțială - la care nu este recomandabil să vă uitați cu ochiul liber, ci cu ochelari cu filtru - va fi vizibilă în România dimineața, între orele 8:00 și 9:00, și cel mai bine se va vedea de la Constanța, unde Soarele va fi acoperit în proporție de 6 la sută.

Următoarea eclipsă de Lună vizibilă din România se va produce pe 16 mai 2022 şi va fi o eclipsă totală de Lună.

De când s-a format, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, Luna se îndepărtează de planeta noastră (cu aproximativ patru centimetri pe an). În perioada de rotaţie a satelitului în jurul Pământului, care durează aproximativ 29 de zile şi jumătate, se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar.

Ce înseamnă eclipsă de Lună prin penumbră

Pământul are întotdeauna o umbră în spaţiu creată de lumina Soarelui, care are o parte centrală mai întunecată şi o parte externă mai puţin întunecată, numită penumbră. În timpul unei eclipse de Lună, aceasta intră, treptat, în umbra Pământului. La un moment dat, Luna poate dispărea aproape de tot, fiind vizibilă doar ca un disc de culoare roşie închisă, numită „Lună sângerie”. Aceasta este o eclipsă totală de Lună, potrivit www.space.com.

Dacă Luna trece doar prin partea externă a umbrei, prin penumbră, avem o eclipsă de Lună prin penumbră. Penumbra nu cauzează modificări importante asupra astrului, adică nu se întunecă.

Dacă Luna nu intră în întregime în umbra Pământului, ci trece pe deasupra sau pe sub centrul umbrei, este posibil ca discul Lunii să nu fie acoperit în totalitate, ci doar „muşcat” foarte tare. Aceasta se numeşte eclipsă parţială de Lună.

Cea mai veche eclipsă de Lună consemnată a avut loc în anul 3450 î.Hr. În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că Soarele sau Luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon. La noi, oamenii spuneau că cele două corpuri cereşti erau mâncate de vârcolaci, scrie Agerpres.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...