UPDATE: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a precizat că în tamponare au fost implicate opt autoturisme, în care se aflau 18 adulţi şi patru copii. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, traficul pe autostradă în zona respectivă nu a fost blocat, deoarece autoturismele au fost trase pe banda de urgenţă.
Mai multe maşini au fost implicate, luni, într-un accident rutier pe Autostrada A2, la ieşirea spre Constanţa, iar acolo deplasându-se mai multe ambulanţe.
Primele informaţii arată că în autoturisme s-ar afla 20-25 de persoane, scrie News.ro.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au anunţat că, potrivit primelor informaţii, ar fi vorba de de două caramboluri, unul în care sunt implicate patru autoturisme, iar celălalt cu şase autoturisme, în cadrul aceluiaşi accident rutier.
În autoturisme s-ar afla 20-25 de persoane.
La locul accidentului s-au deplasat trei ambulanţe SAJ.
Editor : V.M.