Doi bărbați au murit, duminică după-amiază, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Alte două fete, în vârstă de 12 și 13 ani, pasagere ale aceleiași mașini, sunt în stare gravă, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Accidentul rutier a avut loc pe DN7, în dreptul localității Julița, fiind implicate un autocamion cu prelată și un autoturism în care se aflau patru persoane.
Cei doi bărbați din autoturism au murit, iar cele două fetițe au fost grav rănite.
„Cei doi minori, două fete, de 12 și 13 ani, sunt conștiente, cu multiple traumatisme, li s-au acordat îngrijiri medicale de către SMURD Bârzava. Una a fost preluată de către elicopterul SMURD, stabilă cu multiple traumatisme. A doua a fost preluată de către SAJ Lipova, în stare gravă, dar conștientă și va fi preluată de către echipajul SMURD TIM al Detașamentului de Pompieri Arad”, a precizat ISU Arad.
Accident cu șapte răniți, la un kilometru de Vama Nădlac
De asemenea, duminică dimineață a avut loc un accident rutier pe A1, la circa un kilometru de Vama Nădlac, în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară, șapte persoane fiind implicate în accident.
Un arădean de 43 de ani a condus o autoutilitară pe A1, în apropierea PTF Nădlac 2, iar, din cauza altor preocupări care i-au distras atenția, acesta nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismele care circulau cu viteză redusă în coloană, intrând în coliziune cu două dintre acestea, care au fost proiectate în alte trei autoturisme din coloană, precizează ISU Arad.
Trei copii și patru adulți au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.