A murit Kevin Conroy, vocea emblematică din spatele super-eroului Batman

Data actualizării: Data publicării:
Kevin Conroy la o convenție
Conroy a interpretat personajul Bruce Wayne și alter-ego-ul acestuia, Batman, în numeroase serii animate și jocuri video și era considerat, alături de Mark Hamill, care l-a interpretat pe Joker, una dintre vocile emblematice ale universului DC. Foto: Profimedia Images

Actorul american Kevin Conroy, omul din spatele vocii grave a super-eroului Batman, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit reprezentantului său Gary Miereanu, informează CNN. Conroy a interpretat personajul Bruce Wayne și alter-ego-ul acestuia, Batman, în numeroase serii animate și jocuri video și era considerat, alături de Mark Hamill, care l-a interpretat pe Joker, una dintre vocile emblematice ale universului DC.

DC Comics a confirmat la rândul său informaţia. Conroy a decedat joi, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu cancer, a precizat Miereanu.

Munca depusă de Conroy în acest rol a reprezentat un model important pentru toți ceilalți actori care l-au interpretat, fie că a fost vorba de o serie animată, joc video sau film.

El l-a interpretat pe Bruce Wayne şi pe alter ego-ul său Batman timp de ani de zile la TV, inclusiv în faimoasa serie „Batman: The Animated Series”, iar influenţa sa poate fi auzită în performanţele lui Christian Bale, Robert Pattinson şi ale altor actori care au dat viaţă acestui popular personaj.

Puţini actori pot spune că au interpretat rolul lui Batman la fel de des precum Conroy: el a apărut în peste 400 de episoade de televiziune ca voce a lui Bruce Wayne și Batman. Conroy a interpretat personajul și în mai multe jocuri video, inclusiv în seria Arkham.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă