45.000 de dosare depuse pentru panouri solare, evaluarea lor s-a blocat în birocrație. Ministrul Mediului cere proceduri mai simple
Data actualizării: Data publicării:
Mii de români s-au înscris în programul prin care statul îi ajută să-și monteze panouri solare. Dar răspunsurile vin cu mare întârziere, timp în care unii renunță la proiecte. În prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu are în analiză 45.000 de dosare.
O nouă sesiune a programului ar putea începe în luna iulie, dar ministrul Mediului spune că, până atunci, sistemul de evaluare trebuie simplificat.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: "Aceste proceduri de evaluare sunt extrem de complicate în momentul în care primim zeci de mii de dosare.
Probabil că la următoarele sesiuni vom primi sute de mii de cereri. Este motivul pentru care am solicitat AFM să găsească soluții mai simple, fără multe documente și cu viteza de implementare mai mare pentru că la această avalanșă de solicitări pe panouri fotovoltaice, instituția nu va face față dacă nu simplifică foarte mult și dacă nu reduce mult procedurile birocratice.
Săptămâna trecută a fost finalizat sistemul informatic care va ușura evaluarea dosarelor, dar chiar și în aceste condiții va dura luni de zile dacă nu simplificăm procedura."