35 de tone de azotat de amoniu depozitat ilegal la o firmă din Galați. Substanța e cea care a produs mega-explozia din Beirut

Data actualizării: Data publicării:
35 de tone de azotat de amoniu depozitat in conditii improprii la galati
Foto: Poliția Română

Polițiștii au găsit 35 de tone de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii, la sediul unei firme din județul Galați. Administratorul societății este cercetat pentru trafic de produse și substanțe toxice. Substanța este aceeași cu cea care a provocat uriașa explozie din Beirut, în urmă căreia peste 150 de persoane au murit și aproape 5.000 au fost rănite.

Mai exact, pe data de 7 august, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au efectuat un control la punctul de lucru, din localitatea Vlădești, al unei societăți comerciale.

„Aici, într-o magazie, au fost descoperite 2 kilograme de insecticid, produs clasificat „foarte toxic”, deținut ilegal și 73 litri de produse de protecția plantelor, expirate, față de care administratorul societății nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată”, se arată într-un comunicat al Poliției.

La același control, polițiștii au găsit și cele 35.000 de kilograme de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii.

„Acum, administratorul societății este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de produse și substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, arată sursa citată.

Mega-explozia din Beirut a fost provocată de o cantitate de peste 2.700 de tone de azotat de amoniu.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Ce plan are Bianca Censori pentru a salva căsnicia cu Kanye. Apropiații se tem că are un motiv ascuns
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor