30 de ani de la Revoluția din 1989. Mesajul pe care a ținut să-l transmită prințul Charles
Data actualizării: Data publicării:
Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, a vrut neapărat să asiste săptămâna trecută la vernisajul unei expoziții de fotografie care marchează 30 de ani de la căderea comunismului în România. Evenimentul a avut loc la Londra și l-a făcut pe moștenitorul coroanei britanice să-și amintească de momentul izbucnirii Revoluției.
„Mi-am dorit foarte mult să vin aici și să aduc un omagiu României cu ocazia acestei importante comemorări. Îmi aduc aminte foarte bine ce s-a întâmplat atunci. Ceea ce mă face să mă simt chiar mai bătrân în această perioadă a vieții mele.
Când am descoperit, în urmă cu mulți ani, că am avut un stră-stră-străbunic în Transilvania, al cărui sat natal urma să fie distrus, atunci am devenit și mai înverșunat împotriva suferințelor înfiorătoare la care a fost supus poporul român atâta amar de vreme.
Și vreau să profit de acest moment ca să vă transmit cât de mult vă admir - și mulți dintre noi o fac - pentru rolul pe care-l aveți în țara noastră și pentru că reprezentați o parte importantă a diversității acestei țări. Vă mulțumesc!” - a spus prințul Charles al Marii Britanii.
În urmă cu 30 de ani începea sfârșitul lui Nicolae Ceaușescu. La 15 decembrie 1989, o mână de oameni, mai întâi 3-4, mai apoi zeci, pentru ca spre seară să fie o sută și ceva, s-au strâns în fața casei lui Laszlo Tokes din Piața Maria din Timișoara. Oamenii erau revoltați că pastorul reformat urma să fie mutat cu forța într-o altă parohie, în județul Sălaj. De vină erau criticile pe care i le adusese lui Nicolae Ceaușescu. Cu un curaj fenomenal, o mână de oameni au aprins de fapt scânteia Revoluției care l-a trimis pe Ceaușescu în istorie. O mână de oameni i-au inspirat pe miile care au umplut apoi străzile din centrul Timișoarei, din București și din marile orașe ale României. Nimeni nu credea că va apuca vreodată să-l vadă pe Nicolae Ceaușescu plecat din fruntea României. Și totuși s-a întâmplat.