17.000 terenuri expropriate pentru magistrala BRUA

Data publicării:
Gaze

Terenurile aflate pe traseul conductei BRUA vor fi scoase din circuitul agricol fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor.

Magistrala de gaze BRUA prin care gazul din Marea Neagră va ajunge spre Ungaria și, posibil, Austria va presupune exproprierea a 17.000 de terenuri, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern privind lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun BRUA, postat pe site-ul Ministerului Energiei, potrivit Agerpres.

Terenurile vor fi expropriate fără a fi necesar acordul proprietarilor. "Terenurile înscrise în anexa la proiectul de hotărâre a Guvernului sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei, fără a fi necesară obţinerea acordului deţinătorului terenului", se arată în nota de fundamentare, care însoţeşte proiectul de act normativ.

De altfel, Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale stipulează că terenurile situate în extravilan, afectate de lucrări la astfel de proiecte, sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei/conductelor, fără a fi necesară obţinerea acordului prealabil al deţinătorului terenului.

Traseul conductei urmează în general direcţia sud-est - vest şi va traversa teritoriul a 10 judeţe: Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, culoarul de execuţie al conductei BRUA a fost stabilit pe parcursul etapelor de proiectare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic) şi a ţinut cont de culoarul conductelor de transport gaze naturale existente. Culoarul ales este paralel cu conductele existente pe circa 80% din lungimea acestuia.

Pe traseul conductei nu există monumente istorice din categoria arhitectură, memorial-funerare sau de for public, însă există situri arheologice în judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Timiş şi Arad, pentru care se vor aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000.

Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor, a efectuat consultări publice pe această temă în perioada 24 octombrie 2016 - 8 noiembrie 2016, în 12 locaţii de pe traseu.

 

Capacitatea de transport a gazoductului va fi gestionată de un consorțiu format din trei firme maghiare care au câștigat o licitație organizată în acest sens de Transgaz și operatorul maghiar. La licitația în cauză a participat și OMV Petrom. Tocmai de aceea Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom, a declarat zilele trecute că nu este exclus transportul gazelor către Ungaria pe rute alternative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiuri din bătrâni de Buna Vestire 2025. Ce trebuie să pui pe pragul casei pentru noroc și belșug
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Justin Bieber recunoaște că are „probleme cu furia”. Declarații tulburătoare după ce a fost surprins...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Obiceiurile europene legate de duș care îi șochează pe americani. Unul din ele privește spălatul zilnic
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță schimbări mari pe talonul de pensie. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lara Flynn Boyle, actrița din „Twin Peaks”, împlineşte 55 de ani. Povestea fostei iubite a lui Jack Nicholson
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa