Povestea copiilor abandonaţi în aeroporturi. „Ne-am dat seama că e ceva în neregulă când liderul de grup ne-a părăsit"

Data actualizării: Data publicării:
bagaje

Scandal uriaş, după ce peste 80 de elevi au fost abandonaţi în aeroporturi din Italia şi Japonia de o fundaţie care organizase excursii în străinătate. Şeful asociaţiei, care este profesor în Târgu Jiu, a dispărut şi soţia sa spune că nu ştie unde este.

72 de copii care se întorceau din SUA au aflat, pe aeroportul din Milano, că nu au cazare şi nici bilete de avion către România. Părinţii le-au plătit drumul.

Situaţia s-a repetat, la Tokyo, pentru alţi 76 de copii şi tineri. Potrivit MAE, unii dintre aceştia au plecat ieri spre România, cu escală la Milano, unde au fost aşteptaţi de reprezentanţii consulatului român.

Ceilalţi urmează să ajungă şi ei acasă, astăzi. De situaţia lor se ocupă ambasada României din Japonia.

Părinţii spun că cei mai norocoşi dintre cei 72 de copii plecaţi în tabăra din Statele Unite ale Americii au făcut 48 de ore pe drum, după ce au petrecut o zi întreagă pe Aeroportul din Milano. Alţii au fost mai puţin norocoşi.

Tatăl unui copil de 15 ani: „Au fost transferaţi. Au plecat de la Milano aseară la Viena. Repet, zborul de America a ajuns de dimineaţă, au stat până seara la opt la Milano şi au plecat la Viena”.

Rodica Popescu, mama unui copil: „Când au decolat spre Viena, au primit mesaj că nu vor avea cazare şi trebuie să le cumpărăm bilete spre Bucureşti.

Noi, părinţii, le-am cumpărat bilete de avion şi noaptea au petrecut-o în aeroportul din Viena”.

Revoltaţi, părinţii i-au cerut socoteală reprezentantului Asociaţiei pe pagina de Facebook. Înainte de a fi închisă, pe pagină a apărut un mesaj din care reiese că toate proiectele asociaţiei sunt suspendate.

Adriana Marin, mama unui copil: „Am luat legătura cu o domnişoară de la dânşii de la Tineri Parteneri care spune că de 12 ore nu a mai luat legătura cu domnul Ghinoiu. E altceva la mijlloc. Ori a luat banii. Nu ştiu”.

Mariana Poşircă, mama unui copil: „Copilul meu ar fi trebuit să plece pe 4 iulie în Elveţia. Acum sunt în pagubă de 500 de euro.

Eu sper să ne putem constitui toţi păgubiţii într-un grup să ne sfătuim şi să vedem ce putem face pe căi legale”.

Soţia organizatorului, cea care a însoţit grupul plecat în Statele Unite ale Americii, confirmă că liderul Asociaţiei a dispărut pur şi simplu.

Reporter: - Aţi discutat cu dânsul în ultimele ore?

Iulia Ghinoiu, organizator: Aaa...nu!

Eu înţeleg perfect situaţia. Altcineva nu a înţeles. Nu pot să dau declaraţii pentru că nu ştiu care e situaţia.

Bărbatul preda istoria la una dintre cele mai bune şcoli din Tîrgu Jiu la Şcoala gimnazială „Constantin Savoiu”. Nici pe aici nu a mai trecut de multă vreme, el fiind în ultimii 4 ani, în două rânduri, în concediu de paternitate.

Mihai Naşcu, tânăr plecat în Japonia: „Ne-am dat seama că e ceva în neregulă în momentul în care liderul de grup ne-a părăsit, şi-a închis Facebook-ul şi nu a mai răspuns nicăieri. Suntem în jur de 36. Vreo 25 sunt minori. Vrem să ajungem cu bine în ţară şi vedem ce facem”.

Părinţii spun că asociaţia a taxat fiecare participant la taberele din Statele Unite şi Japonia cu aproximativ 1000 de euro, pentru cazare şi mese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...