15 hectare de pădure, devastate de hoţii de lemne

Data publicării:
padure grajduri

Hoții de lemne au făcut prăpăd într-o pădure privată din județul Iași. În urma unui control, angajații Gărzii Forestiere au descoperit că au fost tăiați ilegal copaci de pe o suprafață de 15 hectare. Este unul dintre cele mai mari furturi de lemne din ultima perioadă.

500 de copaci au dispărut dintr-o pădure situată în apropierea comunei Grajduri, din județul Iași. Copaci care au atins și un secol de viață au dispărut de pe o suprafață de 15 hectare. În locul lor, au rămas doar cioate și crengi.

Furtul de lemne a luat amploare în ultimii ani, dar niciodată nu s-a mai produs un eveniment de astfel de proporţii în județul Iași.

„S-a estimat un volum de 1.115 metri cubi, cu o valoare de aproximativ 1 milion și jumătate de lei. Predomină stejarul și cioatele cu diametre mari”, spune Robert Pintiliescu, consilier la Garda Forestieră. „Un asemenea exemplar crește în 70-100 de ani. Este un stejar care arată așa cum se vede...”, spune el.

Terenul este privat. Mulți dintre proprietari au decedat, iar majoritatea moștenitorilor sunt plecați în străinătate. Cei care au rămas în comună, abia dacă își mai aduc aminte de terenul care le aparține.

„Știu că are și soția moștenire, o pădure, dar Dumnezeu știe pe unde este și dacă mai am copaci. Am văzut că se tot taie, că tot se cară cu căruțele...”, spune un localnic.

- Şi de pe terenul dvs s-a furat...
- Na, eu cu ce să mă duc, nu am animale, degeaba, stă căruța acasă, spune un proprietar.

„Nu este normal. Ar fi trebuit să o lase sub paza silvicului, hoților le era frică, dar așa, hoțul a mers ca la el acasă”, consideră un alt localnic.

Proprietarii nu vor să plătească o taxă pentru pază, deşi aceasta poate fi decontată, la cerere.

„Ei ar trebui să meargă să încheie un contract cu Ocolul silvic, nu vor, au încă concepția că terenul să îl dea moștenire de la tata, mama, de la nu știu cine, îl dă, iar se ajunge la comun și este greu de manageriat. (...) Am făcut o solicitare să aducem un post de jandarmerie în zonă”, spune Viorel Afrăsinei - viceprimar comuna Grajduri.

Potrivit unui raport Greenpeace, mai mult de jumătate din furturile de lemn au loc în judeţele Iaşi, Maramureş şi Cluj.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...