1 ianuarie 2022, ziua cu cele mai puţine persoane vaccinate anti-COVID în România de la debutul campaniei

Data actualizării: Data publicării:
BUCHAREST, ROMANIA - October 23, 2021: A medical worker administers a dose of the COVID 19 vaccine to a woman during the Vaccination Marathon in Bucharest at National Library.
Sub 8 milioane de români s-au vaccinat cu cel puţin 2 doze. Foto: Profimedia Images

Un număr de 717 persoane s-au vaccinat pe 1 ianuarie 2022, conform datelor Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Din totalul persoanelor vaccinate, 152 s-au vaccinat cu prima doză, 282 cu doza a doua şi 283 cu doza a treia, de rapel (booster).

Până în acest moment, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, peste 7,8 milioane de persoane s-au vaccinat cu schema completă (două doze), se arată într-un comunicat CNCAV.

Dintre persoanele care s-au vaccinat pentru prima oară, 71 au ales Pfizer, 3 Moderna şi 78 Johnson & Johnson. În privinţa dozei booster, 245 au ales vaccinul de la Pfizer, 33 pe cel de la Moderna şi 5 pe cel de la Johnson & Johnson.

De asemenea, peste 7,9 milioane de persoane sunt vaccinate cu prima doză şi peste 2 milioane inclusiv cu doza booster.

Ultimul record negativ în privinţa numărului de persoane vaccinate s-a înregistrat de Crăciun, pe 25 decembrie 2021, când 1.477 de români s-au vaccinat, din care 339 cu prima doză

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...