Video A început demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Buldozerele fac una cu pământul tribunele, vestiarele și chioșcurile

Data actualizării: Data publicării:
stadion demolat tm
Demolarea stadionului începută în luna februarie se va termina pe la finalul anului 2025. Costurile totale pentru această operațiune se ridică la 12 milioane de lei, cu TVA. Sursa foto: colaj captură Digi24

A început demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Buldozerele fac una cu pământul tribunele, vestiarele și chioșcurile de bilete. Operațiunea de demolare se va întinde pe tot parcursul anului. În paralel, a început și proiectarea unui nou stadion, care va fi al doilea ca mărime din țară, după Arena Națională din București.

Buldozerele au început să dărâme bucată cu bucată tribunele care ani de-a rândul au fost pline de suporteri.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: Autoritățile au declarat că cei mai înfocați suporteri pot primi chiar mostre din gazonul de pe „Dan Păltinișanu”. De asemenea, majoritatea scaunelor de pe stadion au fost deja donate către diferite localități din județul Timiș. Iar nocturnele vor merge la Lugoj și la Șag.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș: Tot ce am găsit pe stadion și a fost util și a putut fi folosit de către alte localități din județul Timiș, am încercat să sprijinim aceste localități și am distribuit, ne dorim ca spiritul acestui stadion să se regăsească măcar prin scaune, dacă doriți în fiecare localitate din județul Timiș.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: Demolarea stadionului începută în luna februarie se va termina pe la finalul anului 2025. Costurile totale pentru această operațiune se ridică la 12 milioane de lei, cu TVA.

În paralel, autoritățile au început și proiectarea unui nou stadion, al doilea ca mărime din România, care va costa 140 de milioane de euro.

Adrian Balaj, manager de proiect: Momentan lucrăm la selectare în prima fază, plastic la plastic, beton la beton, după care betonul vine reciclat, concasat, scos fierul, pregătit în stive, fier la fier, plastic la plastic, fiecare cu grămada ei.

Pe stadionul din Timișoara au jucat echipe mari, precum: Real Madrid, Juventus, Manchester City sau Atletico Madrid.

Neluțu Bungău, fost jucător la Poli Timișoara: Au fost goluri extraordinare, cu Steaua de la 40 de metri, cu Rapidul, cu U Cluj. Mai ales că îmi strigau numele. Cum era o lovitură liberă de la 20, 40 de metri tot stadionul se ridica în picioare.

Tot pe arenă, în 2006, Shakira a cântat în fața a 30 de mii de oameni, iar în 1984 cântăreața din Serbia, Lepa Brena, a susținut unul dintre cele mai mari concerte din România socialistă.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor