33 de cai care urmau să fie uciși pentru carne au fost salvați în Brașov

Data publicării:
Un cal stă într-un ţarc.
33 de cai care urmau să fie uciși pentru carne au fost salvați în Brașov. Foto: Profimedia Images

Polițiștii au salvat 33 de cai care urmau să fie uciși într-un abator ilegal din Brașov, animalele fiind transportate într-un adăpost unde pot fi îngrijite corespunzător, informează Agerpres.

"Angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au luat măsuri în vederea transportării unui număr de 33 exemplare cabaline de la abatorul unde fuseseră duse în mod ilegal, la un padoc de pe raza judeţului Braşov, care îndeplineşte condiţiile propice pentru asigurarea bunăstării animalelor", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Poliţiştii au destructurat, săptămâna aceasta, o grupare care exporta carne de cal în Italia, în baza unor acte falsificate care ascundeau faptul că animalele erau ucise ilegal într-un abator clandestin.

Membrii grupării cumpărau cai din mai multe judeţe, apoi animalele erau ucise în abatorul din Braşov.

Apoi, cu ajutorul unor medici veterinari, aceştia obţineau avize conform cărora carnea este bună pentru consumul uman şi o transportau în Italia.

Gruparea a acţionat începând cu luna noiembrie a anului trecut şi până în prezent.

În acest dosar, şase persoane, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.

Animalele salvate au fost plasate într-o custodie temporară de către DSVSA Braşov până la clarificarea situaţiei legale a acestora.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare