Un polițist din București a fost reținut de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro. Banii, spun procurorii, reprezentanu doar o primă tranșă din mita cerută de agent în schimbul obținerii, în mod fraudulos, a două permise de conducere. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență și riscă să-și petreacă următoarele 30 de zile după gratii.
Pentru cele două carnete de conducere, pe care urma să le "rezolve", polițistul îi ceruse unei femei 15.000 de euro.
"La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, agent de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București (D.G.P.M.B.) - Secția 21, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcționari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, promițând cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective", se arată în comunicatul DNA.
O zi mai târziu, femeia s-a întâlnit cu agentul de poliție pentru a-i da o primă tranșă din suma de bani. Nu a mers singură, ci însoțită de polițiști, care au pus la cale flagrantul.
"În data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante", transmit procurorii DNA.
Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență și urmează să ajungă în fața judecătorilor de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Editor : Izabela Zaharia