Statul la stat. „Electoratul captiv” a votat, dar nu știe ce: „Am votat literele de pe o bluză primită de la primar, nu mai țin minte”
Au mers la vot, au pus ștampila pe sigla unui partid, dar habar nu au avut ce au ales. „Am votat ce scria pe o bluză primită de la primar”, este mărturisirea sinceră a unei femei. După aproape 35 de ani de democrație, în România, încă există așa numitul „electorat captiv”. Oameni care depind, inclusiv financiar, de liderii politici locali și votează mecanic doar cum le cer aceștia. Analiștii atrag atenția că situația este mai des întâlnită în județele sărace, iar politicenii întrețin cu bună știință acest fenomen ținând acele zone la limita dezvoltării. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.
Elena Calistru, președinte ONG Funky Citizens: Oamenii aceștia sunt fără apărare cumva, sau fără alternativă în fața unor astfel de alegeri, pentru că de fapt nu prea ai unde să te duci.
Radu Umbreș, antropolog: Deseori sunt oameni marginali, oameni vulnerabili care nu își pot permite să își facă planuri pe termen lung.
Gelu Duminică, sociolog: Este foarte greu să cerem schimbarea doar din partea lor, în condițiile în care sistemul parcă lucrează împotriva lor și pentru a-i ține la margine.
Reporter: Voiam să vă întreb dacă v-a fost greu să vă hotărâți în privința candidatului.
Femeie: Nuuuu, noi am făcut după... eu am văzut literele pe care le am pe bluza aia, numai acolo am făcut.
Reporter: Care bluză mamaie ?
Femeie: Păi, nu ne-a dat bluze d-astea albastre de aici, de Constantin și Elena?!
Reporter: Așa, și ce e pe bluză?
Femeie: Și ce a fost pe bluza aia, așa am făcut.
Reporter: Păi ce era pe bluză?
Femeie: Literele alea, nu mai țin maică minte.
Reporter: PNL.
Femeie: Da, PNL.
Reporter: A, cu PNL-ul?
Femeie: Da, da, da.
Reporter: A, am înțeles, și ați văzut ce scria pe bluză, aia trebuia să votați.
Femeie: Da, păi mă desfăcui de ea, ia să țin minte ce fac.
Reporter: Și peste tot cu bluza.
Femeie: Numai atât.
Reporter: Trăiască bluza.
Femeie: Trăiască bluza, sănătate.
„Ei, nu știu pentru ce, nu mă întrebați, că nu știu pentru ce”
Înainte de alegeri tanti Ioana a primit o bluză de la partid și i s-a spus că trebuie să voteze ce scrie pe haina respectivă. Ca ea sunt de mii, poate chiar milioane de români, nimeni nu poate avansa o cifră reală. Alegători captivi ai liderilor politici locali care pun mecanic ștampila de vot acolo unde le cer aceștia. În ziua alegerilor am mers să filmăm în localitatea Toporu din județul Giurgiu. Aici a fost doar un singur candidat pentru funcția de primar. Majoritatea alegătorilor cu care am vorbit nu știau nici măcar ce alegeri sunt și nici nu părea că îi interesează.
Reporter: Dar la ce alegeri ai votat matale acum, ce ai ales, pentru ce instituții?
Bărbat: Nu mai știu cum îi zice acolo.
Reporter: Păi, ce ai votat, bre?
Bărbat: PNL-ul ăla și...
Reporter: Da, dar pentru ce instituții, pentru ce ai primit buletine de vot?
Bărbat: Nu le mai țin...
Reporter: Nu mai știi.
Bărbat: Nu mai știu.
Reporter: Pentru ce instituții?
Femeie: Ei, dar credeți că eu m-am uitat, că eu și așa nu văd bine, nu știu, așa nu mă pricep.
Reporter: Cum, măi, mamaie, păi ce am votat, atunci?
Femeie: Primarul, eu am votat primarul.
Reporter: Primarul, și pe lângă primar ai mai dat patru voturi.
Femeie: Am pus pe toate acolo.
Reporter: Păi alea pentru ce sunt?
Femeie: Ei, nu știu pentru ce, nu mă întrebați, că nu știu pentru ce.
Gelu Duminică, sociolog: Nu i-am educat să aibă un altfel de comportament. Pentru că totul este strâns legat de educația formală și civică pe care noi o facem în fiecare zi, nu numai o dată la patru ani când sunt alegerile. Nu uitați, avem cel mai mare număr de analfabeți funcționali, adică avem o mulțime de oameni care nu știu capitala țării.
„Păi e pentru primari, pentru parlamentari, pentru...”
Reporter: Auziți, dar ce votăm noi astăzi?
Bărbat: Eu tot PSD-ul.
Reporter: Da, dar pentru ce votăm, ce alegeri avem?
Bărbat: Păi e pentru primari, pentru parlamentari, pentru...
Reporter: Pentru parlamentari?
Bărbat: Da.
Reporter: Nu. Nu votăm parlamentul azi.
Bărbat: Aoleu, stai, stai că am greșit-o eu.
Reporter: Hai că stau. (oftează)
Elena Calistru, președinte ONG Funky Citizens: O bună parte din societate, în continuare este lăsată fără alegere reală. Și gândiți-vă inclusiv la faptul că în multe dintre comunitățile acestea ești captiv nu doar în cazul unei alegei politice, ci captiv și în cazul unei alegeri ce ține de un ajutor social, un ajutor pentru încălzire, la a avea, sau nu, canalizare pe strada ta.
Radu Umbreș, antropolog: Avem o zonă a electoratului, o putem numi captivă, eu prefer să o numesc lipsită de opțiuni, pentru care opțiunea primarului în exercițiu, sau a unui lider politic local foarte puternic, este singura opțiune pe care o au și pe care și-o doresc de fapt.
Reporter: Vă e clar cu cine votați, v-ați hotărât adică?
Bărbat: Eu știu destul de bine, mereu am votat același partid.
Reporter: Cu cine?
Bărbat: PSD-ul.
Reporter: De ce bre, PSD-ul?
Bărbat: Pentru că așa m-am atașat eu de ei.
Reporter: Sunteți atașat.
Bărbat: Da.
Reporter: Sentimental, așa, adică, sau cum?
Bărbat: Sufletește.
Reporter: Sufletește, îi iubiți.
Bărbat: Da.
Reporter: De ce, de unde dragostea asta?
Bărbat: Păi, în primul rând și primarul care este la ora actuală e un băiat de nota 10, adică te înțelege, stai cu el..
Reporter: Dă și el ceva?
Bărbat: Nu, nu mă interesează.
Reporter: E... acolo, nimic?
Bărbat: Pe Sfânta Cruce.
Cu cât sărăcia este mai mare, iar nivelul de educație mai mic, cu atât oamenii devin „prizonierii” liderilor politici locali
Fenomenul este întâlnit mai ales în județele sărace ale României. Cu cât sărăcia este mai mare, iar nivelul de educație mai mic, cu atât oamenii devin „prizonierii” liderilor politici locali. Ajung să devină dependenți de aceștia. Or, politicienii români, atât cei din teritoriu, cât și cei de la centru întrețin cu bună știință acest fenomen. Astfel, la fiecare alegeri se asigură că au la dispoziție o masă de manevră care le aduce votul dorit fără să pună prea multe întrebări.
Gelu Duminică, sociolog: Mitul peșterii al lui Platon. Vă aduceți aminte de oamenii ținuți în peșteră și legați de mâini picioare și grumaz, cărora li se arătau umbre și ziceau că este adevărul? Suntem mulți încă în peștera lui Platon, încă. Și sunt unii care da, se folosesc de ignoranța noastră, de cunoașterea noastră limitată.
Înainte de alegeri am filmat și în localitatea Vâlcelele din județul Călărași. Și aici, primarul a fost singurul candidat. Nici nu a mai fost nevoie de campanie electorală, pentru că oricum urma să primească voturile oamenilor. Ne povestește cu oarecare nostalgie despre cum arătau campaniile în anii trecuți.
„Erau frumoase campaniile alea, pe străzi, cu găleți, cu sticle de dracu, ce le dădeai”
Ionel Tatu, primar Vâlcelele: Dar erau frumoase campaniile alea, deci plecam la șapte dimineața, în județ de exemplu, și veneam seara la șapte. Se mergea toată ziua pe străzi, pe alea, cu găleți, cu sticle de dracu, de apă, ce le dădeai, că omul nu se mai uita, te întreba: o țuică n-ai? Bre, pe căldura asta te omoară acum, fir-ar mă-sa a dracu. Lasă, taică, o țuică să stau și eu să beau o țuică.
Schema cu țuica încă mai funcționează. În plus, mare parte din electorat este conștiincios și votează doar după cum dictează primarul.
Gelu Duminică, sociolog: Suntem încă mulți, așa ca cetățeanul turmentat al lui Caragiale de acum 150 de ani: dar noi cu cine votăm? Și trebuie să ne spună cineva, uite, voteză, bă, cu trandafirii, votează cu ai noștri, bă, cu ai noștri, cum zicea Caragiale, votează cu ai noștri.
Radu Umbreș, antropolog: Preferă un politician care poate nu are o viziune pe termen lung, poate nu dorește neapărat dezvoltarea sau bunăstarea, dar știu că pot să se bazeze pe el, știu că o să livreze ceea ce le-a promis, chiar dacă este vorba de niște beneficii pe termen scurt, chiar dacă uneori este vorba de acele pomeni electorale.
Și totuși lucrurile se pot schimba. Greu, dar se poate. Nea Dumitru Crăciun din Toporu este dovada vie.
Dumitru Crăciun: Nu am fost.
Reporter: Păi, de ce?
Dumitru Crăciun: Mă duc acum.
Reporter: Te duci.
Dumitru Crăciun: Mă duc, că e o onoare, o cinste.
Reporter: Cinste?
Dumitru Crăciun: Da, că fac parte din țara asta.
Reporter: Frumos.
Dumitru Crăciun: Și sunt cetățean al acestei țări.
Reporter: Și pentru asta te duci la vot.
Dumitru Crăciun: Da, mă duc, cu cinste.
Reporter: De unde vine cinstea asta, onoarea asta?
Dumitru Crăciun: Din suflet din corp, din astea, că e și în cap, e o cinste a mea care trebuie să votez.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
