Un candidat la Academia de Poliție a fost respins pentru că mai avea o facultate

Data publicării:
politie digi24-11

Tânărul susţine că a primit înştiinţarea după ce s-a înscris şi a susţiut primele probe. Ca rezolvare, spune el, le-a propus reprezentaţilor Academiei să urmeze cursurile cu taxă, dar fără succes. Reprezentanţii Academiei recunosc situaţia, dar nu au o rezolvare pentru acest an universitar. Speră să găseasă o soluţie din 2014.

„Sunt o grămadă de teste grilă din care mă pregătesc pentru admitere şi am şi la română şi engleză". Bogdan a absolvit anul trecut Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial, pe un loc finanţat din bugetul de stat. Încă de atunci a început demersurile pentru înscrierea la Academia de Poliţie.

„Practic, un an de zile am stat numai în casă, numai antrenamente, numai învăţat şi m-am pregătit pentru această admitere din data de 20 iulie", spune el. A investit peste trei mii de lei în manuale şi meditaţii, timp, răbdare şi speranţe.

Toate eforturile au părut în zadar. A aflat că anul acesta nu mai poate susţine examenul...„Pe 28 iunie am fost anunţat că a apărut o modificare în regulament, modificare care trebuia să fie o condiţie de recrutare, eu deja fiind recrutat şi susţinând deja şi examenul psihologic, etapă din concurs. Declaraţie autentificată din care să renunţ că nu am mai beneficiat de subvenţie din fonduri publice pentru urmarea unui program de studii de formare de licenţă. Ne-am exprimat intenţia să plătim şcolarizarea în cazul în care vom fi admişi, dar ei spun că nu au locuri cu taxă”, explică el.

Cu toate acestea, pe site-ul academiei alta pare să fie situaţia. La capitolul întrebări frecvente, este un caz asemănător cu cel al lui Bogdan: „Am urmat cursurile Facultăţii de …. din cadrul Universităţii …. pe locurile fără taxă. Mă pot înscrie la concursul de admitere la Facultatea de Poliţie? Iar răspunsul este: „Da, vă puteţi înscrie dacă îndepliniţi condiţiile necesare. Însă, datorită faptului că deja aţi beneficiat de un ciclu de studii universitare de licenţă gratuit, va trebui să plătiţi şcolarizarea. Taxa anuală de şcolarizare se calculează anual, în funcţie de indicatorii stabiliţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”.

Respingerea din start de la înscriere a tuturor candidatilor care au mai făcut o facultate la stat, pe locuri fără plată, discrimineaza, teoretic, zeci de mii de posibili candidați. Și nu pentru că nu sunt pregaătiți sau nu îndeplinesc condițiile, ci pentru că au deja o diplomă de licență la o facultate de stat. Bogdan este hotărât să meargă mai departe şi nu renunţă la visul său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...