REPORTAJ | România, o ţară nepregătită pentru valul de îmbătrânire
Zeci de vârstnici vin, în fiecare zi de joi, la unul dintre cluburile pensionarilor din Bucureşti. Dansează, joacă şah sau table. Este printre puţinele locuri unde există programe destinate celor de vârsta a treia.
Elena Volcinschi, preşedintele Clubului Internaţional al Pensionarilor fără vârstă „Lucky Marinescu”: „Aici ne întâlnim de cele mai multe ori pentru dans, voie bună, antren, socializăm. Mediul de întâlnire, dacă vreţi, este unul al singurătăţii, în primul rând... Majoritatea sunt oameni singuri, sunt oameni vârstnici şi sunt oameni de care nimeni nu mai are nevoie”.
Astfel de imagini ar putea deveni comune în deceniile următoare. Şi asta pentru că Europa se confruntă cu o dramă lentă, dar ireversibilă: îmbătrânirea populaţiei, în ritm accelerat. Iar ţara noastră este printre cele mai afectate din UE. Natalitatea a scăzut drastic, emigraţia a lovit puternic piaţa muncii, iar lipsa unor strategii nu face decât să adâncească problema.
Avertismentul specialistilor este dur: dacă noi generaţii de tineri nu vor apărea ca să le înlocuiască pe cele care ies din activitate, România va ajunge, în doar 40 de ani, o ţară de bătrâni.
Luiza Spiru, medic geriatru: „E foarte îngrijorător ce se va întâmpla cu România şi cu românii. Se pare că, conform statisticilor europene, în 2060 o să fim cam 65% persoane vârstnice”.
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române: „Îmbătrânirea populaţiei este cea mai importantă schimbare care are loc în structura pe vârstă a unei populaţii. (...) Este o schimbare foarte simplă, dacă o privim statistic: creşterea populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. Este o creştere care se instalează atunci când natalitatea urmează o curbă descendentă”.
Bogdan Iancu, antroplog: „Natalitatea s-a redus când factori economici au influenţat-o, că nu s-a redus ca un proces din ăsta de emancipare de tip occidental, cum am văzut. Au fost nişte decizii economice, n-au mai fost sustenabili, a fost imposibil să mai creşti un copil. (...) Dezindustrializarea a însemnat de fapt pierderea oportunităţilor de a mai creşte mai mult de un copil. Mare parte din forţa de muncă care a migrat este forţă de muncă tânără, 30-50 de ani, mare parte oameni care abia făcuseră, terminaseră liceul şi la 20-25 de ani au plecat din ţară.
Mai mulți vârstnici decât copii
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, dacă la 1 ianuarie 2014 populaţia cu vârste între 0 si 14 ani deţinea o pondere mai mare în totalul populaţiei decât cea de 65 ani, la 1 ianuarie 2015 raportul s-a inversat. Practic, avem mai mulţi vârstnici, decât copii. Mai mult, prognozele arată că, până în anul 2050, România va rămâne cu o populaţie rezidentă de aproximativ 16 milioane de persoane, iar asta fără a fi luată în calcul migraţia. O treime din aceştia vor fi pensionari.
Vasile Gheţău: „Generaţiile noi care intră sunt mai mici. Ceea ce înseamnă că proporţia lor scade şi, automat, creşte proporţia persoanelor vârstnice. Date recent publicate de Divizia de Populaţie a ONU arată că, pentru România, în 2050 - deci în numai 35 de ani, da? - un raport de dependenţă de 58 de persoane vârstnice la 100 de adulţi. Or, este mai mult decât o dublare.
Luiza Spiru: „În momentul 2010, România are 13% din populaţia activă plecată la muncă. În acest context, gândindu-ne că una din trei femei active refuză să facă copii, gândiţi-vă că impactul economic, lipsa educaţiei, lipsa ofertei din partea guvernului României (...) are aceste consecinţe dramatice în ceea ce priveşte următorii 30 de ani”.
Moartea lentă a satelor îmbătrânite
În comuna Gogoşu, din Dolj, declinul demografic se vede cu ochiul liber. Satul este pe punctul să dispară. Casele sunt mai mult părăsite. Curţile au fost invadate de buruieni. Tinerii au plecat spre oraşe sau în străinătate, iar în prezent media de vârstă din localitate este de 62 de ani. Populaţia a scăzut de la 1.026 de persoane la 723, în ultimii zece ani. Prin comparaţie, în anul 1960, la Gogoşu trăiau 3.600 de oameni. În zona unde locuieşte Marin Vladu, poţi să numeri pe degete câţi oameni mai sunt acasă.
Marin Vladu, localnic din comuna Gogoşu: „Aici e o locuinţă, unde se vede aici jos. Şi de aici, până la capătul satului, nimic! Şi în spate, mai sunt două familii. Şi încolo iar nimic...”.
Cristian Bărăgan, primarul comunei Gogoşu: „Comuna îmbătrâneşte, oamenii sunt din ce în ce mai neputincioşi şi ne confruntăm cu problema asta cu natalitatea. Noi suntem dezavantajaţi şi pe proiectele europene, nu facem punctajul datorită populaţiei, datorită acestei situaţii şi nu putem beneficia de fonduri cum beneficiază alte comune mai mari”.
La şcoala din comună de abia dacă se mai adună destui copii cât să formeze o clasă. Cu toate acestea, se investesc bani în renovarea clădirii, prin care bate mai mult vântul. Puţinii locuitori din comună, cea mai mare parte vârstnici, cred că dispariţia localităţii este inevitabilă.
Maria Epure are 68 de ani, in timp ce soţul sau are 77 de ani.
Maria Epure, localnică din Gogoşu: „Era atâta lume, că n-aveam loc de lume. Peste 10 ani nu cred că vor mai fi 10 familii. Cum am văzut alaltăieri seară, la televizor, un singur locuitor într-o comună. Aşa va ajunge. Cu ce să trăiască aici? N-au cu ce trăi. Ca să munceşti, uite, să cureţi la porci, să trăieşti şi să dai degeaba...
Vecinul Mariei Epure este Constantin Pruneş. La 95 de ani, este printre cei mai bătrâni locuitori din comună.
Constantin Pruneş: „Mă descurc... Ne aduce o pâine aici la noi, nici nu mai luăm pâine, mai avem vreo pasăre, mai tăiem şi noi.
Reporter: A fost tot timpul aşa puţin tineret aici?
-Nu. Demult n-a fost aşa ceva... (...) Copii era mulţi, era mulţi, mulţi. Dar acum văd că e câte unul, doi. Sunt curţi la noi mai mult goale decât cu oameni. Pe jumătate, aproape, sunt case goale. Au plecat de la ţară, nu mai vin înapoi... Eu nu ştiu de ce nu mai vin. Nu ştiu cum să mai spun... Cred că ajungem rău. Cred că Gogoşul nostru dispare.
Natalitatea, în cădere liberă
Principala cauză a îmbătrânirii demografice ţine, în mare parte, de scăderea natalităţii. Dacă în anul 1990 s-au născut puţin peste 300.000 de copii, în anul 2011, statisticile au înregistrat doar 196.000 de nou-născuţi.
Ioana Roşca, medic neonatolog: „Este o scădere a natalităţii pe tot globul, nu numai în România. Practic, emanciparea femeii, care studiază, vrea să aibă o poziţie socială, profesională şi ulterior se gândesc să aibă copii, familiile tinere, nu-şi doresc foarte mulţi copii, cel mult doi copii. Eu ce-am observat în ultimul timp, sunt două extreme. Ori mame foarte tinere, de 15 ani, care au chiar 2 copii şi mame de 40 de ani. Noi nu stăm foarte-foarte rău la capitolul naşteri, dar per total, naţional, a scăzut numărul de naşteri. S-au desfiinţat maternităţi în oraşe foarte mici, pentru că nici medici nu mai există şi atunci au fost nevoiţi să închidă totul sau să transfere totul spre maternităţi de nivel superior.
În această vară, conducerea Spitalului Judeţean din Botoşani a anunţat că va închide secţia de maternitate din oraşul Săveni. O localitate cu 7000 de locuitori va rămâne fără sală de naşteri. Motivul a fost legat de condiţiile precare din secţie, dar şi de reducerea drastică a natalităţii. Când reporterii Digi24 au vizitat maternitatea, saloanele erau goale. Medicii și asistentele care lucrează acolo erau revoltați de această decizie.
Reprezentanţii spitalului din Botoşani susțin că închiderea secției este firească, având în vedere că există deja o maternitate mai bine dotată, la 40 de kilometri distanţă, la Botoşani.
Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Botoşani: „Nu este rentabil, atâta timp cât la 40 de kilometri avem o maternitate renovată prin Banca Mondială. Tendinţa în ultimii ani fiind descrescătoare. Dacă în urmă cu cinci ani se năşteau cam 14, erau 14 naşteri pe lună, în prezent se nasc numai 7, doar 7 femei vin şi nasc”.
Fenomenul îmbătrânirii demografice din România are însă o istorie de zeci de ani. Regimul comunist a introdus măsuri dure de combatere a acestuia. Prin decretul 770 din 1 octombrie 1966, statul a interzis avorturile. Femeile care nu doreau copii erau hăituite de autorităţi. Chiar dacă s-a înregistrat o creştere forţată a natalităţii, măsura a avut efecte devastatoare: potrivit datelor preluate de la Centrul de Statistică şi Documentare Medicală, 9.452 de femei au murit între anii 1966 şi 1989 din cauza avorturilor autoprovocate sau făcute clandestin.
Dincolo de interzicerea avorturilor, regimul comunist încuraja natalitatea şi prin acordarea de titluri pompoase femeilor care năşteau mulţi copii. Li se spunea „mame-eroine” şi erau răsplătite cu pământ şi sume de bani. Măsurile restrictive au avut, însă, pe termen lung, efect de bumerang: după Revoluţie, româncele au apelat, fără restricţii, la măsuri de contracepţie, iar natalitatea a inceput sa scada.
Ioan Stanomir, politolog: „Mamele-eroine, care erau decorate, erau create de regimul comunist. Mamele-eroine erau un versant propagandistic al unei politici monstruoase. Pentru fiecare mamă-eroină existau trei-patru femei române care erau hăituite de Securitate şi Procuratură pentru că doreau să-şi întrerupă sarcina”.
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române: „Scăderea natalităţii după anii '90 este un proces care poate fi constatat în toate ţările ex-comuniste. În cazul României se adaugă în mod cert faptul că s-a trecut de la o legislaţie foarte restrictivă, brutală în materie de contracepţie şi întreruperea sarcinii la una liberală, ceea ce a contat.
Satul-maternitate sfidează statisticile
În anul 1985, localitatea Valea Grecului, din judeţul Vaslui, era prezentată de presa vremii drept „satul-maternitate”. Aici trăiau zeci de „mame-eroine”. Şi tot aici se înregistra cea mai ridicată natalitate din întreaga ţară.
După 25 de ani de la căderea regimului comunist, Valea Grecului sfidează statisticile: într-un judeţ cu sate depopulate, îmbătrânite, uliţele sunt şi astăzi pline de copii. Şcoala nu duce lipsă de elevi. Şi chiar şi în condiţii economice grele, încă mai există familii cu 7 sau opt copii, născuţi după dispariţia măsurilor pro-nataliste.
Mihaela Antici, director şcoală, Valea Grecului, jud. Vaslui: „Şi în ziua de astăzi avem copii, zic eu, pentru o şcoală de sat suficienţi. Adică, avem clase de la învăţământul primar, pre-primar până la clasa a VIII-a, la clasele a VII-a şi a VIII-a chiar avem clase paralele. Dacă ne uităm la celelalte sate din comună... De exemplu, Duda. Este un sat îmbătrânit. Acolo au rămas doar bătrânii, avem foarte puţini copii. (...) În Valea Grecului este o excepţie din această comună şi nu numai din comună. Sunt puţine şcoli din zona Huşi, şcoli de la sat care să aibă clase de la pregătitoare până la clasa a VIII-a, mai ales clase paralele. Cred că e tradiţie aici.(...) Cred că s-a perpetuat chestia asta.
Ioana şi Petru Timon au crescut zece copii. Ioana a fost decorată cu titlul de „mamă-eroină”. Spune că nu i-a fost greu să hrănească o familie atât de numeroasă. Şi că atunci când a primit premiul s-a simtit mândra. Între timp, medalia şi brevetul s-au pierdut, după ce, ani de zile, s-au jucat copiii cu ele prin curte.
Reporter: „Erau mai multe femei din sat care au fost decorate atunci?”.
Ioana Timon: „Da, da, erau mai multe. Păi, au fost, cel mai puţin aveau 8. În rest 12,14”.
Petru Timon: „Una a avut 24”.
Soţii Timon au propria lor explicaţie pentru numărul mare de copii din sat. Ioana şi Petru Timon sunt oameni credincioşi. Ca majoritatea locuitorilor din Valea Grecului. Bătrânii spun că, în tinereţe, preotul din sat speria sătenii, la slujbă, cu poveşti despre flăcările iadului care-i vor mistui pe cei care aleg avortul. Frica de Dumnezeu s-a dovedit mult mai eficientă decât cea de Ceauşescu.
Ioana Timon: „Trei copii, patru copii, nu-i mult! Nici cinci nu-i mult. Eu am avut zece. 25.24 - (...) Trebuie făcuţi copii! Îi învăţ să facă copii tineretul. Că o să ajungă să conducă alţii care nu e bine să conducă, asta e!”.
Satul îmbătrânit și depopulat
Dacă la Valea Grecului uliţele încă mai sunt animate de copii, la doar 20 de kilometri distanţă, în satul Duda - localitate care face parte din aceeaşi comună - este un peisaj dezolant. Satul este îmbătrânit şi depopulat. Iar localnicii sunt de părere că natalitatea a scăzut din cauza drumurilor proaste.
Cezar Savin, localnic Duda: Cred că am mai rămas cel mai tânăr pe aici.
Reporter: Dumneavoastră sunteţi cel mai tânăr?
Cezar Savin: Aproape.
Reporter: Şi câţi ani aveţi?
Cezar Savin: 47.
Luiza Spiru, medic geriatru: „Trebuie să luăm în considerare factorul economic, care este extrem de stresant, stresul cotidian, care nu se referă doar la factorul economic, dar şi la stersul personal, la stresul familial şi la incapacitatea în rândul populaţiei tinere, mature dacă vreţi, de a-şi asuma responsabilităţi. Respectiv naşterea de copii, asumarea unei familii... Lucruri care costă din punct de vedere demografic şi vor costa din punct de vedere demografic România.
Viaţa la 100 de ani
Îmbătrânirea demografică nu este doar o consecinţă a scăderii natalităţii. Există şi cauze ce ţin de dezvoltare speciei umane, în sine. În ultimii 100 de ani, speranţa de viaţă a crescut, mai ales în rândul europenilor.
Constantin Bogdan, medic geriatru: „Acum, datorită îmbunătăţirii actului medical, a stilului de viaţă tot câştigăm în ani şi ajungem la vârste foarte înaintate. Nimeni nu poate opri asta”.
Viaţa la 100 de ani nu mai este o excepţie. Să fii centenar înseamnă însă, de multe ori, o luptă cu singurătatea şi cu boala.
În urmă cu o lună, Ana Zaharciuc se număra printre cei mai vârstnici români. În luna octombrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 104 ani, din cauze naturale. Povestea Anei se întinde pe un secol. A lucrat ca moaşă, decenii la rând, sub stres. Spre finalul vieţii devenise însă o persoană fragilă. Îi lua minute în şir doar ca să ajungă în curte, asistată de personalul centrului social unde locuia. A fost lucidă până în ultima clipă. Într-un ultim interviu, Ana a povestit cum îşi petrecea zilele la cămin, pictând peisaje marine şi vase cu flori colorate.
Constantin Bogdan, medic geriatru: „Excepţional, da. Am întâlnit în activitatea mea centenari, dar nu aşa de bine conservaţi psihointelectual ca dânsa”.
Ana Zaharciuc punea longevitatea sa pe seama geneticii: tatăl ei a trăit până la 90 de ani. Bătrâna nu a ţinut vreun regim special, nu a avut copii, a călătorit de-a lungul vieţii, dar a şi lucrat în condiţii grele. Se declara ca fiind o persoană optimistă. Înainte să se stingă, bătrâna a povestit însă că, uneori, singurătatea o apăsa.
Ana Zaharciuc, centenară: Dacă eu aş fi fost acasă, în casa mea, cu tot rostul, poate că era mai bine. Îţi spun aşa, ca la un frate, când eşti printre străini şi n-ai pe nimenea... Şi am fost una singură am rămas”.
Prea puţine centre pentru vârstnici şi medici geriatri
Cercetătorii apreciază că, în curând, oamenii vor putea să ducă vieţi active şi la vârsta de 70 de ani. De altfel, în unele ţări europene se discută schimbarea vârstei de pensionare. Cât de pregătit este însă sistemul medical din România să se ocupe de problemele specifice unor oameni care trăiesc din ce în ce mai mult? În prezent, în România, sunt prea puţine centre sociale pentru vârstnici. Există 77 de centre de stat pentru bătrâni, cu 5.500 de locuri, deja ocupate. În plus, specialiştii cred că avem prea puţini doctori specializaţi în afecţiunile vârstei a treia.
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române: „E vorba de sănătate, dar şi de aşezăminte destinate persoanelor vârstnice. Cămine, fel de fel de aşezăminte. (...) dotări speciale, alimentaţie specială... Suntem deficitari, din păcate”.
Constantin Bogdan, medic geriatru: „Reţeaua este inegal răspândită, nu cred că în ţară avem mai mult de 100-150 de geriatri. Este nevoie de geriatri, în primul rând, specialişti. Tinerii nu prea se îndreaptă spre geriatrie, pentru că în geriatrie (...) vindecarea nu mai este posibilă de multe ori, sănătatea este înlocuită cu calitatea vieţii”.
Din ce în ce mai puţini absolvenţi de Medicină aleg geriatria ca specialitate... La 27 de ani, Ruxandra Dăscălescu este un medic rezident in geriatrie. Face parte dintr-o asociaţie a tinerilor geriatri, care încearcă să crească interesul pentru acest domeniu, în plin exod al medicilor.
Ruxandra Dăscălescu, medic rezident: „A fost o alegere cu sufletul, fiind crescută de bunici şi am locuit împreună cu dânşii, trebuie să recunosc că nu-mi sunt străini şi problemele lor îmi sunt dragi sau, mă rog, pot să mă ocup de ele. A fost o alegere cu sufletul. Nu mi se pare deprimant, mi se pare că vârstnicii sunt o comoară. Pentru că, pe lângă bolile pe care trebuie să le tratezi, ai înpermanenţă ocazia să aflii o poveste de viaţă, să primeşti un sfat bun. Probabil că nu mai este o specialitate foarte dorită, doar că asta e o idee preconcepută sau, mă rog, nu foarte înţeleaptă prin prisma stării de fapt a pacienţilor din ziua de astăzi. Populaţia în România - şi de fapt la nivelul întregii lumi - îmbătrâneşte. Există din această cauză o serie de implicaţii. De natură socială, economică, medicală şi atunci trebuie să fie pregătiţi specialişti în acest domeniu”.
Tânăra încearcă să-şi facă meseria cât mai bine, deşi, spune ea, la nivel naţional, sectiile pentru ingrijirea batranilor sunt insuficiente.
Ruxandra Dăscălescu, medic rezident: „Din păcate în ţară sunt secţii poate doar în marile oraşe. Secţiile existente sunt deja suprasaturate pentru că numărul pacienţilor este în creştere. Ca să putem avea grijă de ei există un necesar de specialişti. (...) Problema ar fi să avem unde să-i integrăm din punct de vedere profesional. Să existe spaţii, să existe posturi în spitale, clinici, departamente, secţii, compartimente, câteva paturi care să fie dedicate acestui domeniu”.
În România trăiesc aproape 3,5 milioane de persoane care au peste 65 de ani. În urmă cu patru ani, autorităţile au desfiinţat 67 de spitale, în toată ţara, şi au anunţat că le vor transforma în aziluri pentru bătrâni. Doar o treime au primit însă această destinație. Practic, pentru a prinde un loc într-un cămin, pensionarii care nu se află în grija rudelor sau care nu îşi permit un loc în sistemul privat trebuie să aştepte ca actualii beneficiari... să dispară. Listele pentru un loc în cămin sunt lungi.
O zi în căminele pentru bătrâni
O zi normală la Complexul Integrat de Servicii sociale pentru Adulţi „Sf. Ioan” din București. Aici ajung vârstnicii fără adăpost. Dacă este frumos afară, bărbaţii îşi petrec timpul într-un foişor, la o partidă de table sau un joc de rummy.
Lucius Drenşko a lucrat la Metrou din anul 1978 până în 2003, când s-a pensionat. Nu şi-a imaginat că va ajunge la azil. Însă preferă să ia mereu doar partea bună a lucrurilor. Chiar dacă a ajuns să locuiască la comun, cu alţi trei beneficiari ai centrului. Regretul pensionarului este că nu i se mai permite să lucreze.
Reporter: Cu sănătatea cum staţi?
Lucius Drenşko: Nu că mă laud, dar mă simt perfect, din toate punctele de vedere. Dar atâta, să-mi găsesc un loc de muncă. Dar mă depăşesc legile.
Reporter: Aveţi momente în care vă apasă situaţia în care vă aflaţi?
Lucius Drenşko: Nu, nu, nu. Sunt, nu ştiu... Dumnezeu să mă ierte, sunt născut din părinţi puternici. (...) Sunt mulţi colegi în acest cămin... sunt deprimaţi şi din punctul de vedere al copiilor, şi a sistemului care este. Pensia e mică, viaţa e scurtă.
Reporter: Dacă ar fi să rezumaţi într-o frază scurtă ce înseamnă să fii pensionar în România, ce spuneţi?
Lucius Drenşko: Pfuuu, e un cuvânt greu... Un pensionar de astăzi, după părerea mea, e ca şi cum ar fi un sclav în America de acum 100 şi ceva de ani...
La fostul spital Caritas din Bucureşti, transformat în azil de bătrâni, beneficiarii plătesc pentru servicii. Au acces la medici, psihologi şi asistenţă socială. Au camera lor, cu baie separată, când se plictisesc se adună la un club unde vorbesc despre problemele vârstei sau au activităţi culturale. Oamenii încearcă să treacă peste regrete şi dezamăgiri printr-un fel de terapie de grup.
Cei mai mulţi beneficiari ai centrului sunt oameni cu o carieră impresionantă, care au contribuit la sistemul de pensii zeci de ani. Cu toate acestea, se plâng că banii nu le ajung nici măcar să-și acopere cheltuielile la cămin.
Îmbătrânirea demografică, o problemă globală
Dacă numărul de nașteri nu va crește, efectele ar putea fi devastatoare, cred economiştii. Fără tineri care să muncească, întreg sistemul de asigurări sociale s-ar putea prăbuşi.
Academician Lucian Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române: „Practic, sistemul de pensii nu va mai putea fi susţinut. Populaţia activă, cea care produce într-o anumită ţară, nu va mai acoperi veniturile necesare celorlalte categorii ale populaţiei. Şi atunci se produce o situaţie dramatică, într-adevăr. Iar pe plan economic, cel mai important este scăderea PIB-ului pe cap de locuitor, al veniturilor, a serviciilor pe care guvernul şi administraţia le poate asigura”.
Reporter; „Este pregătită România pentru aceste schimbări?”
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române: „Mă tem că nu! Mă tem că nu. Vedeţi, în ţările dezvoltate îmbătrânirea a fost lentă în timp. Cu alte cuvinte, societatea bogată, cea vest-europeană a putut găsi mai uşor mijloace pentru a diminua efectele negative, pentru că îmbătrânirea a fost lentă în timp. Resursele au putu fi căutate şi găsite. Ori noi ne aflăm într-o accelerare a îmbătrânirii cu resursele pe care le avem. Foarte limitate, nu?”.
Nu este doar o problemă românească. Însă majoritatea statelor vestice care se confruntă cu declinul demografic au introdus o serie de măsuri ca să reducă procesul, spre deosebire de România.
Academician Lucian Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române: „În Germania, într-adevăr există o scădere demografică, dar ei îşi compensează prin emigranţi. Se ştie că, de regulă, emigranţii sunt din categoria de populaţie activă. Şi atunci rata de reproducere este mai mare şi, per global, se ajunge la un spor al populaţiei”.
Bogdan Iancu, antropolog: „Italia, în zonele montane... acuma sunt cercetători care arată că sunt zone care sunt revitalizate de migranţi şi de refugiaţi, pentru că se redeschid şcoli acolo, pentru că se redeschid mici industrii locale. Pentru că e mai ieftin pentru oamenii aceia să trăiască în zonele acelea părăsite şi dintr-o dată se revitalizează. (...) Deci din punctul ăsta de vedere ar trebui să luăm nişte exemple”.
Luiza Spiru, medic geriatru: „Francezii pun foarte mult accent pe prevenţie, au program naţional de prevenţie, în special pe îmbătrânirea cerebrală, lucru care este absolut extraordinar. Prevenţie înseamnă să faci screening populaţional. România are nevoie de educaţie, de educaţie, de strategii naţionale”.
Contactaţi de reporterii Digi24, reprezentanţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Varstnice au refuzat un interviu despre măsurile ce ar trebui luate pentru stoparea îmbătrânirii demografice. Au transmis, în schimb, un răspuns prin e-mail, în care au menţionat că este vorba „de o problemă gravă” şi că se lucrează la soluţii, printr-un grup interministerial dedicat. Între timp, specialiştii propun soluţii.
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române: „O redresare a natalităţii, de pildă, ar avea un efect în a diminua viteza procesului. 6.45-Nu-mi pot imagina decât politici de natură stimulativă, dar sub diverse forme, nu neapărat sub forma unor beneficii financiare. Poate exista o paletă de servicii care se adresează copilului. De creşă, grădiniţă, masă caldă după şcoală, afterschool, cum se cheamă, vacanţe, facilităţi în materie de locuinţe. Facilităţi în materie de impozit al părinţilor care au copii. Deci există o sumă întreagă de mijloace care în alte ţări funcţionează. Doar a dubla alocaţia pentru copii este un lucru minor, având în vedere oricum că 42 de lei era o sumă derizorie, iar 84 de lei nu este departe de un astfel de nivel”.
Bogdan Iancu, antropolog: „Ar trebui să ne punem probleme destul de repede. În 20-30 de ani, aşa cum arată cifrele, România va îmbătrâni într-un proces chiar mai accelerat decât o fac ţările occidentale, spre care se îndreaptă acum refugiaţi”.
Luiza Spiru, medic geriatru: „Dacă fiecare dintre noi am conştientiza măcar un minut în fiecare zi că depinde de noi ceea ce înseamnă populaţia României peste 30 de ani, ceea ce înseamnă valorile acestei ţări în următorii ani, ceea ce înseamnă dorinţa noastră de a ne vedea copiii acasă, de a discuta despre reintegrarea tradiţiei familiale în spaţiul românesc, atunci poate că am fi mult mai atenţi la ceea ce înseamnă educaţie zilnică pe care încercăm să o transferăm copiilor noştri şi nepoţilor noştri”.
După perioada comunistă - de politică forţată privind natalitatea -, România tinde să devină una dintre ţările cu cea mai bătrână populație din Europa. Un loc din care tinerii mai degrabă fug decât să-și întemeieze familii. În ultimii 25 de ani, aproape 3 milioane de români activi, în jur de 15% din populație, au plecat peste hotare. În urma lor rămâne o ţară din ce în ce mai goală şi îmbătrânită.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
