Numai în ultimele luni, sute de salariaţi au intrat în şomaj, iar luna viitoare se va încerca pentru a doua oară privatizarea lui. O echipă Digi24 a filmat în interiorul fabricii care a fost mândria regimului comunist şi piatra de moară a ultimelor guvernări.
Oltchim, un combinat pe umerii căruia stă în continuare oraşul Rîmnicul Vâlcea. În ultimii ani, nicio echipă de televiziune nu a mai intrat în interiorul acestui colos industrial să filmeze în detaliu locul de unde pleacă ingredientele pentru sute de produse cum ar fi hârtia, plasticul, cauciucul sau chiar compuşii chimici din lichidul de frână.
Prima impresie este că aleile acestui mic oraş industrial sunt părăsite. Dacă nu ai şti că peste 800 de oameni au intrat în şomaj în ultimele luni, ai spune că este comandat doar dintr-un calculator. În plus, instalaţiile nu au pic de rugină, deşi la câte probleme are acest combinat ţi-l poţi închipui ca pe un morman de fiare vechi.
„Este una dintre cele mai importante secţii din Oltchim, este chiar inima combinatului, este cea mai nouă tehnologie pe plan mondial. În ultimii ani s-au băgat câteva zeci de milioane de euro investiţii directe”, a explicat Marius Ignat, şef secţie.
Mai exact, 105 milioane de euro în ultimii cinci ani. Când echipa Digi24 a intrat în secţia de electroliză, angajaţii desfăceau cutiile cu piese de schimb venite din Germania. În acest moment doar patru secţii sunt funcţionale, iar opt stau închise din lipsa materiei prime. Aici, din aceste fiare contorsionate ies compușii chimici pentru vopseluri, medicamente, alimente şi lista poate continua...
Angajaţii din secţia care producea profile de termopan fac haz de necaz şi spun că în grija lor au mai ramas doar tufele de trandafiri. Secţia este pustie şi nu din cauza vreunei avarii, ci pentru că materia primă care putea veni de la Arpechim Piteşti nu a mai ajuns în combinat
Tancurile de descărcare stau goale, iar vagoanele care urmau să plece la export aşteaptă pe şine contractele vitale. Combinatul, care poate concura cu oricare din Europa, pierde zilnic banii pe care îi investeşte, din cauza secţiilor pe care s-a pus lacătul..
„Lunar, la gradul de funcţionare de peste 22% pe care îl avem, avem o pierdere de aproximativ un milion de euro”, a subliniat Sofian Dragomir, director de producţie Oltchim.
Cel mai mult au însă de suferit angajații. „Avem de 2 luni şi ceva salariul neluat. Dacă nu ni-l dă, nu o să mai pornim activitatea”, a spus un lider de sindicat.
Efectele sunt resimţite în toată economia, avertizează specialiştii. „O insolvenţă în rândul companiilor mari şi foarte mari atrage 10 insolvenţe în industria conexă”, a explicat Iancu Guda, manager la o companie de recuperare creanţe.
Oltchim a ajuns în insolvență din cauza managementului prost care a dus în cele din urmă la pierderea contractelor. Privatizarea a eșuat anul trecut, când omul de afaceri Dan Diaconescu nu a putut achita suma licitată de 45 milioane de euro.