REPORTAJ. Din orfelinat, în America
Povestea lui, relatată de cotidianul american Washington Post, face acum înconjurul lumii.
„Este foarte greu să privesc în urmă, pentru că nimeni nu mi-a cerut până acum să fac acest lucru. Nimeni nu mi-a pus aceste întrebări”, îşi începe istorisirea Izidor Ruckel.
Anii 80 ai secolului trecut. În plină epocă ceauşistă, un bebeluş de doar câteva luni era lăsat de părinţii lui în faţa unui spital din Sighetu Marmaţiei. Bolnav de poliomielită, copilul a fost transferat într-un orfelinat din acelaşi oraş. Aşa începe povestea lui Izidor Ruckel, care şi-a petrecut primii 11 ani de viaţă alături de alte câteva mii de copii nedoriţi. Norocul i-a surâs însă după căderea regimului ceauşist, când o familie de americani s-a interesat de el. Izidor îşi aduce aminte cu lacrimi în ochi de momentele în care credea că până şi americanii l-au abandonat: „M-am gândit: nu mai vin, m-au lăsat baltă. Am crezut că am fost înşelat din nou. Îmi pierdusem speranţa, credeam că nu voi mai ieşi niciodată de acolo”.
Povestea copilului român abandonat a făcut înconjurul lumii, datorită unui material prezentat de televiziunea americană ABC, despre miile de copii români uitaţi în orfelinatele morţii, unde erau legaţi de pat şi malnutriţi.
Întâlnirea cu raiul american, n-a fost însă nici pe departe atât de uşoară pe cât visa Izidor.
„Eram atât de îngrijorată pentru el, pentru că în acel moment refuza să mai vorbească şi nu făcea decât să stea în întuneric ascultând muzica preferată. Nu voia să vorbească cu noi despre ceea ce îl frământă. Pur şi simplu nu ştiam ce să facem. Avea o problemă unică şi nu ştiam cum să-l ajutăm să-i facă faţă”, povesteşte Marlys Ruckel, mama adoptivă a lui Izidor.
Chiar dacă a trecut de traumele suferite în copilărie, Izidor nu-şi poate scoate din minte dorul de România.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Sunt dorinţe deşarte. Dacă ar fi posibil, aş trăi în România şi m-aş întoarce acolo unde am crescut, în Sighetu Marmaţiei, pe care întotdeauna îl voi considera oraşul natal”, spune tânărul.
Acum, Izidor trăieşte singur, şi în ciuda handicapului fizic provocat de poliomielită, nu mai depinde de ajutorul familiei sale adoptive. Şi susţine că după multe rătăciri, şi-a găsit menirea: îşi dedică viaţa ajutării orfanilor care nu au avut şansa lui. Susţine conferinţe, scrie cărţi şi lucrează la un documentar despre situaţia copiilor abandonaţi.
„De aproape 22 de ani, sunt cunoscut mai mult pentru că sunt orfan. Aceasta este identitatea mea şi uneori aş vrea să închid acest capitol şi să nu mai fiu cunoscut drept orfan”, afirmă Izidor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
