REPORTAJ „Din|interior”. Ultimii pescari de pe Marea Neagră
O activitate veche de mii de ani, pescuitul pe Marea Neagră, este pe cale să dispară. Pe litoralul românesc mai sunt doar câteva bărci care ies dimineaţa, în larg, să prindă peşte. Ignoraţi de autorităţi, pescarii trăiesc din amintirea anilor de glorie. La doar câţiva kilometri distanţă, în Bulgaria, autorităţile au investit zeci de milioane de euro ca să ridice din temelii sate pescăreşti. Au înţeles că pescuitul şi turismul merg mână în mână. Cum trăiesc ultimii pescari de la Marea Neagră aflaţi chiar dintr-un reportaj special „Din|interior”.
Comuna Corbu, judeţul Constanţa. Brigada de pescari din localitate se pregăteşte să plece pe mare, după două zile de vânt puternic.
Alexandru Sutac, patron pescărie: Cam din mai băgăm instalaţia. Din mai până în octombrie. Cât ne lasă vremea, dacă ne lasă până în noiembrie, până în noiembrie.
Pescarii de la Corbu sunt printre ultimii pescari români, de la Marea Neagră, care nu pescuiesc industrial. Folosesc aceleaşi tehnici ca acum câteva sute de ani. Proprietarii bărcii au o pescărie şi o terasă, unde vând hamsii proaspete.
Aşa se menţine în viaţă o activitate veche de mii de ani, pe cale de dispariţie.
Sorin Sutac, patron de pescărie: Câteodată e bine, câteodată e rău. Azi e rău. Din cauza vântului acum avem rupturile astea. Multă muncă, într-adevăr. Câteodată sunt satisfacţii, câteodată nu.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
În ultimii ani, pescarii se plâng că prind din ce în ce mai puţin peşte. Este însă un mod de viaţă la care nu vor să renunţe. Mulţi dintre ei au o experienţă de peste 30 de ani. Au pescuit inclusiv pe ocean.
Mitică, pescar: Când e peşte te bucuri, când e de muncă, îţi vine să plângi. N-avem ce face. Asta e.
Grigore, pescar: Viaţa merge înainte. Dacă n-ai, n-ai ce să faci. De la 14 ani, numai aşa pe baltă, am muncit cum am putut. Şi la bine şi la rău. A fost bine. Dar acuma nu mai e bine. Cum era înainte.
Reporter: De ce?
Mitică, pescar: Păi, ce să faci? Asta e. Peştele! Peştele nu e.
Egor Silai, pescar: Scoteam peşte mult. 50, 60 de tone o dată. Am fost şi în Labrador, zonele alea canadiene, peşte mult, muncă puţină. Nu vedeai decât cerul şi apa. Veneau cicloane, peste cicloane. Fugeam de unul, dădeam de altul. Au apărut fire albe pe cap. Stresul ăla... M-am trezit, m-am uitat în oglindă, „De unde dracului? M-am spălat pe cap, de a apărut albul?". Și după aia m-am albit de tot.
Reporter: Cum vi se pare așa meseria asta?
-Minunată!
Egor Silai, pescar: Singurătate, pustietate. Asta îmi place. Cu cât sunt mai singur, cu atât mă simt mai bine.
Reporter: De câtă vreme faceţi meseria asta?
Ştefan Anisim, pescar: Din 85. În 92, după Revoluţie, deja a început să scadă producţia urât tare de tot. Scăzuse tare de tot. Şi în 95 s-a vândut tot...A rămas numai apa. Parcă a vândut şi peştele, de a fugit din ţară! Suntem nişte români chinuiţi
Reporter: Alex, câţi ani ai?
Alexandru Sutac, patron pescărie: 29 aproape. Am terminat management financiar contabil. Şi nu m-a atras de nicio culoare. Plecatul din ţară nu a fost nicio opţiune niciodată.
Reporter: Şi faci meseria asta de când?
Alexandru Sutac: De opt ani. Am zis, dacă tot avem o afacere în familie, să lucrez în familie. Şi m-am băgat în asta. Dar parcă totuşi în perioada aia se prindea mai mult peşte ca acuma. Vorbim de acum 10 ani. Totul e pe cont propriu. De la zero. Sunt foarte multe cheltuieli. Statul nu neapărat că ne pune piedică, dar nu ne ajută. Nu poţi să trăieşti doar din pescuit. N-ai cum. Am ajuns într-o perioadă foarte proastă. N-ai cum.
Ora 7.00. Plaja Corbu. Ajunşi la mal, pescarii improvizează o tarabă. Turiştii sunt clienţii lor principali.
Sorin Sutac, patron pescărie: Ar fi bine să poţi să desfaci peştele aici. Cum e la bulgari, să-l pui pe tavă. Dacă scoţi o ladă de peşte, poţi să asiguri salariul la oameni, să faci un peşte prăjit, că sunt turişti pe zonă. Dar aşa...
Reporter: Şi atunci de ce mai faceţi asta?
Sorin Sutac: Păi, cu ce să te ocupi? Asta e meseria care o ştiu eu!
Pescuitul tradiţional de la Marea Neagră este pe cale de dispariţie în România. Asociaţiile pescarilor mici din zonă au încercat să revigoreze activitatea, prin turism. Au vrut să amenajeze un sat pescăresc, pe fonduri europene, la Tuzla. Proiectul s-a blocat, în birocraţie.
Emil Olteanu,preşedinte asociaţie de pescari: Voinţă ar fi, întâmpinăm în schimb greutăţi din cauza administraţiei locale şi centrale, până la urmă, că de ele depinde totul. Am încercat să facem un sat pescăresc la Tuzla. Era vorba de 1.600.000 de euro bani rerambursabili. Ne-am oprit la ultimul aviz de la Apele Române, care n-au vrut să elibereze aviz, pe motiv că pământul pe care se construia satul aparţinea apelor şi nu primăriei. Cred că din satul ăsta pescăresc primăria avea de câştigat foarte mult, pe lângă locurile de muncă creştea valoarea comunei. Aveam unde să organizăm spectacole în aer liber. Ar fi venit acolo pescarii şi de la Eforie, şi de la Costineşti, şi de la 23 august. Pentru că de la Eforie şi până la Costineşti sunt câteva asociaţii de pescari, dar nu fac mare lucru. Bulgarii, se pare, au înţeles mai bine decât noi lucrul ăsta, ei au reuşit să facă ceea ce noi nu am reuşit să facem.
Investiții în Burgas
Bulgaria, 2017. În zona orașului-port Burgas, autoritățile au investit fonduri europene în modernizarea și amenajarea unor porturi și sate pescărești. Pe lângă docuri, pescarii au acces inclusiv la piețe special amenajate, unde pot vinde ce prind. Aici, pescuitul se îmbină cu turismul.
Satul Chengene Skele, Burgas. Câteva sute de pescari refuză să devină atracție turistică.
Până acum câțiva ani, localitatea urma să fie demolată. Oamenii erau racordați ilegal la curent şi apă. Nu aveau acte de proprietate, însă locuinţele lacustre au apărut în număr din ce în ce mai mare.
Acum, Chengene Skele este pe punctul să devină o comunitate protejată. Aici se păstrează tradiția.
Pescarii bulgari s-au luptat ca să-şi menţină modul de viaţă.
Dimitar Yancev, lider informal al comunității: În 1972, aici se aducea lemn din URSS. Se livra lemn în Burgas. Din păcate, baza noastră de pescuit de pe plaja din Burgas a fost demolată ca să facă loc unui doc unde era adus lemnul. Printr-o decizie a autorităţilor comuniste, bărcile noastre au fost luate şi s-au construit aceste două canale. Bărcile au fost mutate aproape violent aici. Cine nu-şi aducea barca, era strivită cu buldozerul. Şi de atunci bărcile pescarilor din Burgas sunt aici. Acum sunt în jur de 1000. Am fost nevoiţi într-un an să facem scut uman împotriva distrugerii satului. Au fost însă câteva sate pe care, din păcate, nu le-am putut salva. Acum câţiva ani, când au oprit curentul, au venit poliţia şi jandarmeria şi am încercat să luptăm. Bine, nu am avut mare succes, am fost bătuţi. Asta s-a întâmplat. E greu, sunt multe probleme. Lipsa curentului, a apei curente sunt complicații.Și asta pentru că satul a apărut ilegal. Oamenii nu pot investi nimic, nu pot să-și îmbunătățească viețile. Și, desigur, asta face ca și pescuitul să aibă de suferit.
Reporter: De ce rămân însă oamenii aici, în aceste condiții?
Dimitar Yancev: În primul rând, e dragostea pentru mare. Apoi, aici ducem o viaţă ca a unui câine fără lesă. Totul e natural și real. Nu avem unde să plecăm. Porturile astea luxoase din jur nu sunt pentru noi. E o atmosferă sterilă. Nu, nu doar pescuitul ne face unici. Este şi limba specifică pe care o vorbim, tipul de bărci pe care le construim, e felul în care ne ducem traiul. Viaţa noastră nu este legată doar de pescuit. Avem şi o viaţă culturală. Pescuitul este însă un mod prin care oamenii se susţin financiar. Poate că nu trăiesc doar din asta, nu e posibil să trăieşti, ca pensionar, doar din pescuit, dar îţi rotunjeşti veniturile.
Un mod de viață
Yani Stoianov este printre pescarii vechi de la Chengene Skele. Pescuiește ca să-și rotunjească veniturile, împreună cu fiul său. Când nu e sezon pentru pescuit intensiv, Yani iese pe mare de plăcere. Pentru Yani, pescuitul pe Marea Neagră e un mod de viață.
Reporter: Cât peşte poţi prinde într-o zi?
Yani „Muzicuţă" Stoianov, pescar: Cel mai mult am prins 45 de kilograme. 46 de kilograme. Îl şi vând. Pentru că trebuie să cumperi fire, momeală, sunt scumpe.
Reporter: Şi poţi trăi doar din peşte?
Yani Stoianov, pescar: Nu, nu, nu. Eu sunt pensionar. Şi fac ceva în plus la pensie.
Reporter: Dar sunt şi pescari la Chengene care îşi câştigă traiul din asta, din pescuit? Care au o afacere?
-Da.
Reporter: De ce pescuiţi?
Yani Stoianov: Mama mea era bolnavă când eram mic. Şi eram trei copii, toţi pe salariul tatei. Trebuia să facem ceva pe lângă. Şi pescuitul era la îndemână. Şi nu pescuiam doar de dragul sportului, ci ca să avem ceva de mâncare. Şi tatăl meu mi-a spus toate secretele pescuitului. Oamenii râd când le spun că vorbesc cu peştele. Când vorbeşti cu un copil, te comporţi ca o maimuţă, faci zgomote pe care nu le faci de obicei. Vorbeşti ca să înţeleagă din expresiile tale. Peştii au şi ei limba lor. Şi limba lor este că mereu caută hrană. Întâi trebuie să înţelegi ce are peştele nevoie şi ce caracter are.
Reporter: Pot oamenii din Burgas să trăiască din pescuit?
Yani Stoianov: Nu, e ceva pe lângă, în plus. Autorităţile au întors spatele acestei activităţi. Dacă ar fi fost interesaţi de nevoile pescarilor, ar fi făcut ceva.
Reporter: De ce mai staţi la Chengene Skele, dacă nu e electricitate, apă curentă?
Yani Stoianov: Nu poţi lăsa pescuitul. Cine a plecat din Chengene Skele, a plecat la cimitir, în Burgas. Nu părăsim marea. Suntem parte din mare. Pescuitul... Pescarul... E un om a cărui inimă e în mare.
În prezent, în România mai există 468 de nave de pescuit. Potrivit unui raport întocmit de instituţiile europene, „capacitatea totală a scăzut semnificativ”. Flota bulgară numără 2332 de nave, majoritatea fiind nave mici utilizate pentru pescuitul artizanal, însă şi un număr de 135 nave de peste 12 m lungime.
Emil Olteanu, preşedinte asociaţie de pescari: Probabil că autorităţile bulgare au înţeles că acolo unde sunt bani şi cineva ţi-i dă aproape degeaba, dacă ştii cum să investeşti, te poţi folosi ani de zile de lucrul ăsta. Noi n-am înţeles. Sincer să vă spun, este prostie. Nu rea voinţă.
Ştefan Anisim, pescar: Viitorul oricum e mort. Ca marea. Viitorul nu există la noi. Trecutul, poate, da...
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
