Din|interior. Țara europeană unde milioane de oameni trăiesc la limita subzistenței
Portretul sărăciei în România nu are vârstă. Tinerii fără posibilităţi care vor să se angajeze îngroaşă de fapt, din lipsa de oportunităţi, rândurile şomerilor, iar pentru pensionari, sărăcia a venit după o viaţă de muncă.
Vârstele sărăciei
Cristi are 11 ani, însă munceşte ca un om mare. Împreună cu bunica lui, colectează fier vechi şi orice mai poate valorifica, de la o groapă de gunoi. Baiatul trăieşte într-o sărăcie lucie. Nu locuieşte însă într-o localitate uitată de lume ci în Sectorul 1 al Capitalei, considerat a fi cel mai prosper din Bucureşti. Cristi nu are acte, nici bani şi nici speranţa că va avea cândva o viaţă normală.
El este doar unul dintre cazurile de copii care trăiesc, fără acte identitate, şi, prin urmare, condamnaţi la sărăcie, în România anului 2016. Copiii români, spun statisticile, sunt cei mai expuşi la riscul de sărăcie din întreaga Europa.
„E o situaţie care pe noi ne îngrijorează foarte tare. Riscul de sărăcie la copii, din păcate, România are cel mai mare risc din UE”, a explicat Valeriu Nicolae, consilierul pe probleme se politici din Cabinetul Cioloș.
Fenomenul sărăciei nu are însă vârstă. Ca tânăr născut într-o familie modestă nu-ţi poţi găsi uşor un loc de muncă. Zeci de mii de români, aflaţi în putere, îngroaşă rândurile şomerilor, din lipsă de perspective pe piaţa muncii. La extrema cealaltă sunt vârstnicii care, după ce au muncit o viaţă întreagă, își trăiesc ultimii ani în lipsuri. Acesta este portretul, pe vârste, al sărăciei în România. Un fenomen naţional întins pe decenii.
O strategie, 47 de măsuri
Guvernul a anunţat, în luna februarie, un pachet de 47 de măsuri, care ar trebui, până în anul 2020, să reducă numărul persoanelor defavorizate. Până la implementarea acestuia, însă, datele statistice sunt dure. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative, cu un procent de 25,4%, potrivit Eurostat.
„Pachetul de măsuri anti-sărăcie" este axat pe toate grupurile de vârstă, de la copii, la vârstnici. Iniţiatorii susţin că s-au gândit la toate: de la eliberarea de acte de identitate pentru toți copiii fără certificate de naştere, până la creșe comunitare în zonele rurale. Guvernul a anunțat că va completa şi programul „Fiecare copil în grădiniță", ce acordă tichete sociale părinţilor săraci care îşi înscriu copii în învăţământul preşcolar.
De asemenea, sunt anunţate şi măsuri de reducere a abandonului școlar, programe de asistență pentru integrare profesională pentru adulţi, dar şi strategii destinate vârstnicilor. Chiar dacă numărul mare de ajutoare a stârnit întrebări, iniţiatorii spun că nu propun, de fapt. nimic nou.
„Se acordă o atenţie deosebită acestor documente pe care statul român şi le-a asumat, dar care au rămas fiecare fie într-un sertar, fie la un singur minister, care de obicei nu colaborează între ele. Am luat aceste strategii, care se referea una la lupta cu sărăcia, până în 2020, una la reducerea abandonului şcolar, una la accesul la servicii de sănătate şi sunt mai multe şi am spus "OK, haideţi să vedem ce putem să facem anul acesta, pe durata de viaţă a acestui Guvern. Al doilea punct al acestui plan a fost să vedem modelele de succes din societate”, a spus Cristian Ghinea, consilier de stat pentru afaceri europene.
„Noi ne-am uitat la fenomenul sărăciei un pic pe vârste. Ideea e că dacă nu reuşim să intervenim la fiecare nivel de vârstă o să fie foarte greu să încerci să rezolvi cât de cât problema sărăciei. Cifrele sunt destul de dure. Avem o generaţie foarte tânără care vine din spate şi care e şi, are probleme mari cu educaţia şi, în acelaşi timp, e şi foarte săracă”, a adăugat Valeriu Nicolae.
Copiii fără acte, condamnați la excluziune socială
În România, 1,7 milioane de copii trăiesc în sărăcie, iar unii dintre ei sunt invizibili pentru statul român. Deşi nu există o statistică oficială, se estimează că peste 150.000 de români, cu vârsta de cel puţin 14 ani, nu au acte de identitate.
Copiii acestora moştenesc problema. Săraci şi încurcaţi de sistemul greoi de dobândire a identităţii, părinţii amână eliberarea actelor, condamnându-şi, astfel, copiii la excluziune socială.
„În momentul în care se naşte copilul mama nu are buletinul şi atunci trec cele 15 zile în care trebuie să obţii certificatul de naştere, după aceea este foarte grea înregistrarea şi presupune ceva bani, presupune nişte cereri, presupune instanţă”, a explicat fondatoarea Asociației Ovidiu Ro, Maria Gheorghiu.
Să revenim la Cristi. Băiatul, din cartierul Giuleşti-Sârbi, din Bucureşti, nu are certificat de naştere. Tatăl a refuzat să-l recunoască la maternitate. Fără acte de identitate, copilul nu are acces la educaţie, la sistemul de sănătate, la asistenţă socială. Practic, Cristi nu există pentru statul român. Aşa că face ce poate ca să-şi ajute familia: caută fier vechi la groapa de gunoi.
Reporter: Cristi, tu de ce nu mergi la școală?
Bunica băiatului: Păi, nu are acte și a fost la școală și l-a dat...
Reporter: Cum te-a dat?
Cristi: Nu am ghiozdanul, n-am avut bani să mi-l cumpăr...
Reporter: Și n-ai acte, nu?
Cristi: Da. Doar o foaie d-aia de, când m-a scos din spital.
Reporter: Și ce faci toată ziua tu?
Cristi: La lemne, mai iau 200-300.
Cristi s-a născut într-o comunitate care se confruntă cu sărăcia de generaţii. Seara, după o zi petrecută în groapa Giuleşti, toţi cei 14 membri ai familiei se adună în două camere. Cât bărbaţii sunt încă la muncă, femeile se îngrijesc de copii. Bunica Marcela este capul familiei.
„Eu atâta muncesc, pe groapă. Și la groapă, adun cărămidă, adun sticle, le vând, fiare... Cu asta ne ocupăm. Lemne aducem să ardem. Mai vindem, mai vine un vecin, "Dă-mi și mie o căruță de lemne", 700-800 de mii. Foarte sărăcie, domnul meu, mare, mare de tot! Mare de tot!”, a spus o Marcela Dunoi.
Lipsa actelor de identitate ale nepotului este doar una dintre problemele pe care le are Marcela. Familia este nevoită să care apă, de la un puţ aflat la distanţă. Marcela spune însă că, în ultima vreme, a făcut demersuri să schimbe situaţia băiatului.
„Acuma trebuie să strângem niște bani să facem mână de la mână, ca să putem să mergem la IML, la instanță, ca să putem să-i scoatem și lui certificatul, să vină în rândul lumii, ca toți copiii. Trebuie să facă școală, că dacă nu face școală n-are cum să trăiască, că nu merge groapa toată viața, mamă! Să învețe școală, să se ducă la un servici”, a spus bunica băiatului.
Cei mai mulți copii fără acte de identitate trăiesc la țară. În comuna Valea Seacă, din judeţul Bacău, există 20 de cazuri de persoane care nu au fără acte. Dintre acestea, mulţi sunt copii.
„Din păcate, sunt şi copii. Şi situaţia este dificilă, mai ales când trebuie să meargă la şcoală.N-are acces la învăţătură, n-are acces la drepturile, n-are acces la alocaţie, drepturile copilului nu sunt respectate, practic. Nici nu poate fi înregistrat în dosarul de ajutor social, ca şi membru în familia respectivă.Au o situaţie financiară precară”, a spus primarul comunei Valea Seacă, Ion Pravăț.
Petruţa merge la şcoală din bunăvoinţa profesorilor. Pentru că, oficial, fără certificat de nastere nu are acces la sistemul de educaţie. Profesorii o primesc însă la ore, chiar dacă situaţia ei şcolară nu este înregistrată nicăieri.
Bunicul fetei spune că sărăcia a determinat-o pe mamă să amâne eliberarea actelor copilului. Pur şi simplu, nu a avut niciodată bani de transport ca să se prezinte la instituţiile judeţene care i-ar fi rezolvat problema.
„Unde să se mai ducă? Azi zicea că se duce, mâine... A trecut anii nu a mai scos nimica, niciun certificat de naştere. N-a avut posibilitate, dar exact niciodată. Cu ce să se întreţină. Necazuri, numai necazuri. N-are surse de bani, n-a avut! Păcat de ea, că învaţă bine. Excepţional la şcoală, înţelege, e înţelegătoare”, a declarat un localnic.
Fata aşteaptă acum să i se elibereze certificatul de naştere, solicitat recent de mamă, la presiunea comunităţii locale. Să creşti fără identitate este, însă, de multe ori, mai mult decât o eroare administrativă. A ajuns un motiv de discriminare.
Reporter: Ți-e greu aşa fără acte?
Petruța: Cam da...
Reporter: De ce?
Petruța: Pentru că aproape toţi copiii mă jignesc. Mă face... că n-am acte. Şi-mi spun că nu exist... Şi... îmi spun "Tu, care n-ai acte, nu ar trebui să vii aici, la şcoală".
Noul pachet anti-sărăcie promite simplificarea procedurilor de obţinere a actelor de identitate. Iniţiatorii spun că a devenit o prioritate. La fel, susţin că se va pune accent şi pe integrarea în sistemul de educaţie a copiilor defavorizaţi.
„Încercăm să ne asigurăm că nu vom mai avea copii fără identitate, că vom creşte foarte mult rata prezenţei în şcoli, că abandonul şcolar o să scadă într-un mod semnificativ şi asta o facem de la prima vârstă, încercăm să avem toţi copiii în grădiniţă, să obişnuim copiii un pic cu şcoala”, a spus Valeriu Nicolae.
Grădiniţa pentru toţi
Comuna Stănişeşti, judeţul Bacău. Satul Slobozia Nouă. Aici poţi întâlni oameni în căutare de urzici, ca să aibă ce mânca. În ciuda lipsurilor din localitate, zeci de copii săraci vin la grădiniţă. Sunt incluşi în proiectul „Fiecare copil în grădiniţă". Programul, iniţiat de asociaţia Ovidiu Ro, presupune alocarea a 50 de lei lunar, pentru părinţii săraci care îşi înscriu copiii în învăţământul preşcolar.
„Prin programul „Fiecare copil în grădiniţă" au venit un număr de 43 de copii în învăţământul preşcolar. Vin pentru a socializa, dar ceea ce i-a determinat pe părinţi să-i aducă aici este acel cupon de 50 de RON, conform legii. Slobozia Nouă este o comunitate formată din oameni cu posibilităţi reduse. 80% trăieşte din ajutorul social şi alocaţia copiilor. Este foarte important şi tichetul ăsta de 50 de lei”, a explicat primarul comunei, Teodor Popa.
Sorin Bucur are 35 de ani şi patru copii. Trăieşte într-un bordei, aflat pe punctul să se prăbuşească. Sorin câştigă din munca la câmp şi din ce primeşte duminica, la biserică. Își trimite copiii la grădiniţă, pentru ajutorul de 50 de lei.
„Pentru ajutor ar fi buni şi ăia. Contează mult la noi. Aici nu avem nici unde să muncim, trăim din alocaţie, din ajutor. Şcoala, da, poate ne ajută să plece copiii mai departe, mai în altă ţară, mai în... Că aici la noi nu. Asta-i... sărăcie! La noi în sat e sărăcie mare”, a spus Sorin Bucur.
„Părinţii asociază educaţia cu nişte costuri. Îl convingi practic înlăturând obstacole. De multe ori zic "N-am cu ce să-l îmbrac, n-am cu ce să-l încalţ". Am observat că atunci când îndepărtezi aceste obstacole, marea majoritate a părinţilor îşi trimit copiii la şcoală în fiecare zi”, a spus fondatoarea Asociației Ovidiu Ro.
Lipsa de oportunități pe piața muncii
În România, odată intraţi în lumea adulţilor, majoritatea tinerilor se confruntă cu lipsa de oportunităţi de pe piaţa muncii. Rata şomajului în rândul tinerilor este mai mare decât media europeană. Iar pentru tinerii care provin din medii defavorizate, devine aproape imposibil să-şi facă o carieră.
„Rata şomajului în rândul tinerilor este cea mai mare din ratele şomajului pe categorii de vârste. De ce? Din două motive. Calificarea şi educaţia obţinute inițial sunt complet incongruente cu cerinţele pieţei. Doi la mână, din cauza salariului minim, plus ajutoare sociale care se dau oricum, care în comparaţie cu salariul care se oferă pe piaţa muncii, nu motivează tinerii să se angajeze, îi motivează să aştepte. Atunci aceşti oameni devin şomeri”, a explicat profesorul de economie Bogdan Glăvan.
Din stradă, la muncă
Cristi are 19 ani. Provine dintr-o familie săracă, din Constanţa. Când era acasă, mergea la şcoală, deşi se confrunta cu lipsa banilor. A dezvoltat de mic o pasiune pentru tehnologie. Au fost însă momente extrem de dificile, când familia nu avea nici curent electric.
„Stăteam cu familia într-o cabană pe marginea lacului Techirghiol. Și într-o zi când am ajuns acasă mama era fericită și mi-a spus că avem curent electric. Și în momentul acela aveam resursele necesare pentru a pune un calculator cap la cap, întins pe jos, am reușit. Era făcut din bucăți, adunate din mai multe locuri. Și într-o zi am decis să-mi schimb soarta”, a spus Cristi Avasilcăi.
Deși era doar un adolescent, sărăcia şi neînţelegerile cu familia l-au împins pe Cristi să plece de acasă.
„Am făcut autostopul. Și am ajuns în București. Am lucrat în construcții, la negru, timp de o săptămână”, a povestit tânărul.
O vreme, Cristi a dormit pe unde a apucat. A suferit de foame şi de ruşine, spune băiatul. Acasă, însă, nu avea pentru ce să se mai întoarcă, în ciuda greutăţilor pe care le-a întâlnit în stradă.
„Stăteam în condiții destul de grele. Au fost zile când tot ce am avut de mâncare au fost bucăți de pâine uscată. Chiar o săptămână am trăit cu foarte puțină mâncare”, și-a amintit Cristi.
Pe Cristi l-a salvat un program de calificare profesională. De la un centru social a auzit că poate urma cursuri de depanator radio-TV. S-a gândit că asta este şansa lui.
Cristi: Am urmat un curs, am obținut o calificare de electronist depanator radio și TV. Mi-a fost oferită și o bursă. Și la sfârșitul celor șapte luni am obținut calificarea.
Reporter: Acuma în ce punct ești?
Cristi: Un punct destul de ascendent. Lucrez la service.
Reporter: Ce speranțe ai?
Cristi: Să devin independent, să am locuința mea și să-mi pot întemeia o familie.
Ca o soluţie pentru îndepărtarea tinerilor de zona de risc de sărăcie, noul pachet de măsuri propune reformarea învăţământului profesional şi integrarea pe piaţa muncii. Unii economişti cred însă că soluţiile pentru cei din mediile sărace ar trebui să fie altele.
„Dacă am fi asistat la o scădere a impozitării în ceea ce priveşte locurile de muncă pentru tineri atunci am fi văzut că cresc locurile de muncă pentru tineri. Dar nu vedem acest lucru.Vedem cel mult o investiţie în capital uman. Vedem acolo că e vorba de programe de planificare a uceniciei? Nu. Vedem o reformă a educaţiei care să ne ducă la o situaţie de genul Germaniei, unde tinerii nu-şi petrec, nu-şi rod coatele degeaba pe băncile facultăţii. Nu. Şi atunci la ce folos aceste măsuri, dacă la finalul lor nu vom avea o sincronizare între stimulentele şi capacităţile tinerilor şi nevoile angajatorilor”, a explicat economistul Bogdan Glăvan.
Pensionarii, printre grupurile de vârstă cele mai afectate de sărăcie
Pachetul de măsuri antisărăcie propune şi o serie de proiecte speciale dedicate vârstei a treia. Potrivit unei statistici din anul 2015, peste o treime (35%) dintre vârstnicii români trăiesc la limita subzistenţei, aproape dublu față de Uniunea Europeană.
Nicolae Petrescu locuieşte singur, într-un apartament din Bucuresti. Trăieşte dintr-o pensie de 1.000 de lei, care îi ajunge doar cât să acopere costurile de întreţinere. Nicolae Petrescu suferă uneori de foame.
„Vai de viața noastră. De multe ori tre să plătesc și întreținerea, tre să plătesc și dările și am și eu niște nevoi, un telefon, să am o lumină. Că de asta am făcut și eu pregătiri, de asta am muncit. Mi le achit și restul. Mai fac un ceai, mai fac cu pâine. Asta-i soarta. O întindem. Întindem pensia ca praștia, cauciucul. O lungim”, a spus pensionarul.
Copleşit de greutăţi, în urmă cu câteva luni, Nicolae Petrescu a sunat la un număr de urgenţă pus la dispoziţie de o fundaţie.
„Am zis să încerc figura asta, poate Dumnezeu s-o mai gândi și la mine. Am dat telefon. După câteva zile au venit la mine acasă. Foarte amabili. De Sfântul Crăciun am primit și pachet. Pentru mine a fost cea mai mare bucurie. Necazurile, nevoia. Necazurile și nevoia te îndeamnă să faci chestia asta. Știi că e o vorbă, când ajunge cuțitul la os, e durere mare, să țipi, să urli”, a spus Nicolae Petrescu.
Excluziunea socială este, alături de problemele financiare, cealaltă problemă gravă cu care se confruntă vârstnicii. Fundaţia care a lansat telefonul vârstnicului, la care a apelat Nicolae Petrescu, a adunat, numai anul trecut, peste 2.000 de apeluri similare din toată ţara. Bătrânii sună din disperare.
„Sărăcia este un lucru care îi afectează în mare măsură pentru ca pensiile sunt mici, dar sărăcia vine la pachet şi cu alte probleme. Singurătatea este o altă problemă pentru că ei nu au cu cine să comunice şi intră într-o anume depresie, depresie care nu poate fi decât accentuată de problemele financiare. De asemenea sentimentul ăsta de inutilitate. Vor să aibă un rol. Gândiţi-vă că se estimează că, în 2060, 30% din populaţia României va fi formată din vârstnici. Nu putem să gândim o societate românească pe următorii ani fără să-i luăm pe aceştia în calcul”, a explicat Mugurel Mărgărit-Enescu, directorul Fundaţiei „Principesa Margareta”.
Viaţa în stradă
Există însă români care, indiferent de vârstă, nu se regăsesc în planurile de luptă cu sărăcia ale autorităţilor. Oamenii străzii sunt invizibili în statistici sau proiecte sociale. Singurele care le acordă ajutor sunt câteva organizaţii non-guvernamentale, care, din sponsorizări, le oferă asistenţă.
Este ora opt seara și medicul Colin Teleianu verifică în ce stare este un bărbat care doarme de doi ani într-o maşină, pe o arteră circulată din Capitală.
La o altă adresă, în scara unui bloc, asistenţii sociali găsesc un fost inginer care şi-a pierdut casa în urma unei escrocherii. Sunt cel puţin 1.800 de persoane adulte fără adăpost, numai în Bucureşti.
„Noi avem în jur de 1850 de beneficiari în fiecare an. Deci persoanele adulte fără adăpost, care beneficiază de serviciile Samusocial. Trebuie să vă mărturisesc că încercăm să facem un recensământ care să fie cât se poate de apropiat de adevăr de mai multă vreme, adică de vreo doi, trei ani deja”, a spus Sabina Nicolae, director executiv Samusocial din România.
Viaţa pe stradă este plină de pericole. Un om fără adăpost din Bucureşti, ştie asta foarte bine. Doarme într-o casă părăsită, ai căror pereţi aproape se prăbuşesc. Toată „averea" lui încape într-o sacoşă.
Radu Calomfirescu: Ce am găsit și eu pe drum. O cană din asta. Dacă oi lua și eu 2 lei, 3 lei pe ea.
Reporter: Nu vă e frică să stați aici?
Radu Calomfirescu: Mi-e frică, dar ce să fac, unde să mă duc? Dacă plouă, ninge, unde? Stau afară, în ploaie? M-am despărțit de soție, s-a vândut apartamentul, am împărțit banii și eu cu banii, partea mea care a venit nu am putut să cumpăr nimic. Nu am niciun venit. Mai caut pe la gunoaie, vă spun sincer, mai găsesc o sârmă, un fier, o... Dacă fac și eu 10 lei sunt mulțumit. Și îmi iau și eu de mâncare acolo, că altceva...Ca să fur nu pot, nu le am pe astea cu furatul. Așa mai bine caut pe la gunoaie, găsesc ce găsesc și dacă am făcut 10 lei în ziua aia. Îi zic "Mulțumesc" Lui Dumnezeu. Aici e locul în care dorm... Că n-am în altă parte... Când e mai cald, dorm pe iarbă. Așa a fost să fie, s-a întâmplat așa.
Radu Calomfirescu a atins si el cea mai de jos treaptă a sărăciei. A fost jurnalist, a avut şi o firmă. În urmă cu un an, însă, a ajuns om al străzii. A suferit de foame şi a dormit pe bănci. Radu povestește experienţa trăită în stradă, cu luciditate.
„Nu mi-a făcut-o nimeni, singur mi-am făcut-o. Am căzut din jos în mai jos și încetul cu încetul s-au dus toate. Mi-am pierdut, încetul cu încetul familia, prietenii. Nemaiavând niciun suport beam, era totul gri ca o dimineață cețoasă și întunecată. Până în ziua când am rămas fără nimic. N-ai bani, de unde să te duci... Și atunci găsești o cale de supraviețuire în felul ăsta. Și există căi de supraviețuire. De la descurcatul zilnic printre blocuri, magazine, până la valorificat de materiale. Cutii de bere, sticle de cola, care se cumpără. Orice, aluminiu”, a povestit Radu Calomfirescu.
Radu Calomfirescu a învăţat pe propria piele ce înseamnă să nu ai adăpost. A fost jefuit, şi-a pierdut inclusiv actele de identitate. A suferit de foame, însa cel mai greu a fost să treacă peste umilinţe.
„Într-o zi am avut senzația că am întâlnit niște cunoscuți. Foști apropiați mie. (...) E greu de descris rușinea, sentimentul pe care îl încerci. E greu să vezi oameni cu care te-ai salutat, cu care ți-ai strâns mâna, cu care ai vorbit, ai avut la un moment dat păreri, idealuri comune, petreceri comune și alte chestiuni de genul ăsta să-i vezi acum că te evită și ești obligat să-i eviți”, a relatat bărbatul.
Radu locuieşte acum la un centru social şi încearcă să se pună pe picioare. Vrea să muncească, să lase în urmă momentele grele.
Nu toţi cei ajunşi în situaţii de sărăcie extremă reuşesc să-şi refacă viaţa. Mulţi sfârşesc doborâţi de boli, în special în iernile grele. Sunt duşi la Cimitirul Străuleşti 2, zis şi „Cimitirul săracilor". Pe crucea celor neidentifiati, este trecut doar un număr. Anual, aici ajung între 350 şi 400 de persoane care s-au stins în condiţii de sărăcie extremă. Preotul este impresionat de fiecare înmormântare în parte.
„Majoritatea, majoritatea sunt cazuri de sărăcie extremă. Foarte tragice.Cel mai mult mă marchează în momentul în care este vorba de copii, este vorba de tineri. Nu de puţine ori au venit cei de la căminele de copii. Rămân necunoscuţi. Să ştiţi că nu de puţine ori au fost cazuri aici când cei cotaţi drept oameni ai străzii au fost persoane care în viaţa lor n-au fost chiar nimeni. Au fost profesori, au fost doctori, au fost avocaţi. Din păcate, noi ca popor, avem o problemă din punct de vedere moral. Avem o problemă destul de mare, că... căutăm într-un fel mai mult decât ne trebuie nouă ca oameni. Mai puţin ne interesează de celelalte persoane, ceilalţi”, a spus preotul cimitirului Străulești 2, Corneliu Petrescu.
Noul pachet guvernamental propune reducerea riscului de sărăcie până în anul 2020. În timp ce iniţiatorii cred că este un termen realist, dincolo de optimism, mulţi specialişti se îndoiesc că lucrurile vor găsi o rezolvare atât de rapidă.
„2020 este un termen realist pentru a avea politici publice mai bune. Încercăm să schimbăm dramatic felul în care sunt folosiţi banii europeni”, a spus consilierul pe probleme de politici sociale Valeriu Nicolae.
„Absolut că mi se pare fezabil.Banii pentru săraci sunt o investiţie. Eu nu accept această dihotomie săraci versus dezvoltare”, a adăugat consilierul pe afaceri europene Cristian Ghinea.
„Acest grup masiv de oameni rămâne în capcana sărăciei, cum se spune. Pachetul de măsuri antisărăcie nu-i scoate pe oameni din capcană. Pentru că nu destramă capcana, de fapt, mecanismele care i-a atras aici. Ci doar le dă un cadouaş. E ca şi cum ai avea un şoricel prins într-o capcană şi până să moară definitiv îi mai dai nişte slănină, să mai trăiască o zi sau două”, a fost de părere economistul Bogdan Glăvan.
Disputată între critici şi susţinători în România, strategia care îşi propune să scoată milioane de români din sărăcie, în doar patru ani, a fost primită cu entuziasm la nivel european. Timp de zece ani, însă, miliarde de euro din fonduri UE au fost cheltuite pe proiecte, întocmite doar pe hârtie, care nu au produs efecte sociale.
Până la noi date statistice, România rămâne pe primul loc în Europa, în topul dezolant al sărăciei. Rămâne o ţară unde peste 2,5 milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
