DIN|Interior. Steaua București, povestea oamenilor din umbra campioanei României
Săptămâna aceasta, viitorul echipei, desemnată campioana României la finalul lunii mai, a fost pus sub semnul întrebării în urma condamnării decise de judecători în Dosarul „Valiza”. Soarta Stelei mai este încă dezbătută: va fi ea exclusă din cupele europene, va fi retrogradată din cauza faptelor patronului?
O echipă nu înseamnă însă doar patronul, antrenorul sau jucătorii săi. În spatele unui meci se ascund zeci de oameni care nu apar la televizor, dar care fac ca toate rotiţele să se învârtă, indiferent de cine vine la conducerea clubului. Reporterii emisiunii „Din interior” au surprins faţa nevăzută a echipei cu cei mai mulţi suporteri din România.
„Când am gătit în primele zile îmi tremura cuţitul în mână”
În zilele de antrenament de la stadionul Ghencea, departe de teren, de jucători sau patroni se duce un altfel de „meci”. Unul în contratimp cu grătarele şi cuptoarele încinse.
„Nicușoare, să pregăteşti alea să le dai drumul!”, strigă Marius Fălan către ajutorul său de bucătar. „Hai, intram pe linie dreaptă! Trebuie să apară băieții! Hai, hai, să iasă totul bine, să fie băieţii mulţumiţi, da? Să n-avem vreo reclamaţie”.
Marius Fălan e „Pele” de la Steaua. Nu pentru că ar avea un talent la fobal egalabil cu cel al legendarului jucător brazilian. Ci pentru că așa i-a spus, în urmă cu mai mulți ani, Ilie Dumitrescu, fostul jucător de legendă al Stelei. Așa că „Pele al bucătăriei” îi spune acum tot lotul echipei. Fălan a gătit pentru toţi fotbaliştii care au trecut pe la club în ultimele două decenii.
Viaţa lui Marius se confundă perfect cu istoria Stelei de după 1989. A venit aici în 1993. A prins şi perioada marilor jucători, că Marius Lăcătuş sau Ilie Dumitrescu, dar şi perioada de schimbări, cu echipele noi, de după 2000.
„Erau pe vremea aia Lăcătuş, Panduru, Ilie Dumitrescu, Pârvu, Panait, Filipescu...”, își amintește bucătarul începuturile carierei printre cratițele de la Steaua.
„Când am gătit în primele zile îmi tremura cuţitul în mână. Efectiv! Îmi tremura cuţitul în mână la emoţiile pe care le aveam. Când venea câte un fotbalist pe lângă mine în bucătărie să vadă ce am făcut sau să-i dau câte ceva eram tot fleaşcă! M-am născut, am copilărit aici lângă stadionul Ghencea. La doi-trei anişori tata mă lua pe umeri şi mă ducea la antrenamentul echipei. Erau celebrii Fane Sameş, Dumnezeu să-l odihnească!, domnul general Puiu Iordanescu, Tudorel Stoica, Aelenei... Vechea gardă! Şi... eram stelist, eram stelist!”, spune încântat Marius Fălan.
„Se mai întâmplă să arunci cu câte o tigaie, câte o cratiţă de fericire”
Din 1993, de când a început să hrănească echipa, s-au schimbat multe. Şi în fotbal, dar şi în meniul sportivilor. Pe vremea lui Lăcătuş şi Dumitrescu, lucrurile erau ceva mai simple în bucătărie. Sportivii mâncau, fără prea multe gânduri legate de calorii, ciorbă de burtă sau fripturi de porc.
„Pe vremea aia se mai servea porc, se mai făcea câte un cotlet de porc, în zilele libere se mai făcea câte o ciorbiță, celebra ciorbă de fasole cu ciolan, o ciorbiță de burtă - e, mai mergea aşa! Erau admise. Băieţii nu erau aşa sofisticaţi, ca să zic așa. Acum, deja băieţii umblă prin localuri de fiţe, mai văd câte un piept de raţă, câte un foie gras, câte... Fițăraie, cum s-ar spune! Şi pretenţiile clar s-au mai ridicat”, spune bucătarul echipei.
Marius nu se recomandă ca un simplu bucătar. Când i s-a dat Stelei titlul de campioană de anul acesta camerele de filmat l-au surprins în autobuz, cu toată echipa, sărbătorind ca un om „de-al casei”. Merge peste tot în deplasări cu lotul și are grijă ca oamenii să mănânce ce trebuie.
„La meciuri, nu vă spun cum pendulez de colo-colo, cu cratiţa, cu tigaia în mână, dacă am pe aici un televizor şi dacă nu reuşesc să ajung la stadion, aşa dau ture bucătăriei! Se mai întâmplă, mai arunci cu câte o tigaie, câte o cratiţă de fericire, de astea, îţi mai sare ciorbă-n cap, ei!, ăsta să fie necazul”, povestește Marius.
Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu își amintește de mâncarea lui „Pele”: „Eu eram un răsfăţat, îmi făcea cam tot ceea ce voiam, cât am fost antrenor la Steaua. E genul de om care nu este fericit, nu pleacă acasă fericit, dacă tot ce înseamnă personaje din viaţa echipei nu sunt fericiţi şi nu sunt bucuroşi. Şi pot să spun că foarte mulţi antrenori, sub-antrenori, oameni care au făcut parte din viaţa echipei au avut probleme cu greutatea, mai ales la ţesut adipos, pentru că intrau în contact cu acest personaj”, glumește fostul antrenor de la Steaua.
Tonele de echipament trec prin mâna unui singur om
De 15 ani, culorile echipei Steaua sunt păzite cu stricteţe de magazionerul Dan Simion. E aici din 1998. Un om de puține cuvinte, Dan Simion explică în voce joasă care sunt sarcinile lui la echipă: „Eu sunt care cu... le pregătesc totul pentru meci!”
Magazionerul are grijă că fiecare jucător să-şi găsească întreg echipamentul, aranjat şi curăţat, mereu la locul pe care îl ocupă în vestiar.
„E vorba de echipament de încălzire, echipament de joc, tot ce trebuie pentru un meci ca să-l şi câştige. La meciuri trebuie să cunoşti şi locul jucătorului, să ştii ce poartă. În afară de tricou şi șort mai sunt multe textile, să le zic aşa, pe care le poartă ei pe dedesubt”, spune Dan Simion.
El pregăteşte şi bagajul steliștilor atunci când pleacă în deplasări. Este vorba de cantităţi uriaşe de echipament: „De la ghete până la mănuşi şi căciuli. Echipament de joc, echipament de antrenament, de pregătire. Pentru cantonament se ajunge cam la o tonă 300 toate materialele care vor fi folosite în cantonament. Pentru deplasările la meciurile din afară ţării, la jumătate”, spune magazionerul.
Paznicul superstițiilor
Se spune că cizmăria este o meserie pe cale de dispariţie. Nu şi aici în Ghencea, se pare. Costel Ciontolac este cizmar la Steaua din 1990. „Dom'le, spui un cizmar, multă lume zice ce căuta un cizmar acolo, lângă vestiarul unei echipe de fotbal? Nu repară flecuri sau nu repară pantofi sau nu... Cizmarul se ocupă de ghete. Iar eu, într-adevăr, în perioadă aceea aveam acele ghete: Adidas World Cup, care într-adevăr pe unde mergeam trebuia să schimbăm crampoanele. Iar el avea tot ceea ce înseamnă dimensiune de crampoane.(...) Toate aceste lucruri sunt lucruri care ajuta un fotbalist”, îți amintește de Costel fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.
Costel Ciontolac descrie în termeni simpli munca sa: „Le car ghetele, le curăț, le pun la meciuri acolo în vestiar. Vin ei, băieţii, după antrenament, se uită la teren şi văd cum e. Şi în funcţie de cum e terenul schimb crampoane. (...) Mai rar acum cu reparat cu... Dar câte unul mai vrea să le repare, ține prea mult la gheată sau ştiu eu... Vorba aia: au o superstiţie, dacă au dat multe goluri cu ea, zic că cu aia merge!”
„Biroul” de accidentări
Accidentările sunt cea mai mare frică a jucătorilor profesionişti de fotbal. O căzătură urâtă îi poate scoate pe tuşă luni întregi. Recuperarea la Steaua se face în cabinetul de fizioterapie unde lucrează maseurii și asistenții medicali.
Cătălin Fandel este maseur la Steaua de 15 ani. Nu era un stelist înfocat înainte să ajungă aici. Treptat, a început să iubească echipa.
„Cel mai tare meci? Cel mai tare şi cel mai tare la care am plâns cel mai mult a fost semifinala cu Middlesborough. Ăla a fost turul foarte frumos şi returul, din păcate, cu lacrimi. Ştiu că după meci toată lumea plângea şi jucătorii erau foarte nervoşi... S-a cam stricat puţin vestiarul. Dădeam fiecare în ce apucăm. Fiecare plângea în colţul lui. După care a venit Oli şi „Capul sus! Mergem la hotel!”, își amintește maseurul cum a ratat Steaua, în 2006, calificarea în finala Cupei UEFA.
Singurul angajat care a fost la Sevilla în 1986
Însă nimeni nu înţelege mai bine gustul înfrângerii sau al bucuriei decât veteranul staff-ului „din umbră”. Mitică Neagu este singurul angajat de azi al clubului care a fost de faţă la cea mai mare victorie a Stelei: câştigarea Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, pe 7 mai 1986.
Nea Mitică, cum îi spun toți la Steaua, e nostalgic după echipele din comunism.
„Era un club de elită. Pe tine era un titlu care trebuia să te facă mândru. Erai respectat, apreciat. Că una e să fii la Filatură Românească de Bumbac şi altă să fii la Steaua”, spune Mitică Neagu.
În ziua victoriei, pe 7 mai 1986, Mitică Neagu s-a dus, înainte de meci, cu restul steliștilor, la o plimbare liniştită prin Sevilla. Nu aveau de unde să ştie că urmau să fie părtăşi la cel mai important rezultat de până acum al unui club de fotbal românesc. Îşi aminte şi astăzi acele momente, cu lux de amănunte.
„Atmosfera frumoasă. Cu zâmbete, cu râsete, cu glume. Până la meci. Acolo la meci, domnul Jenei: Mă, fraţilor, dacă tot am ajuns aici, doar n-or să ne taie, că n-au la jambier cutiţe! Jucaţi ce ştiţi! Jucaţi fără frică, jucaţi ce ştiţi, că sunteţi, vorba aia, fotbalişti apreciaţi, fotbalişti cunoscuţi. Şi a ieşit cum a ieşit!”, spune maseurul și asistentul medical al Stelei.
Când s-a ajuns la penalty, nea Mitică a simțit ceea ce, cu siguranță, simțea și Helmuth Duckadam înainte să apere șutul care a adus cupa la București: „Emoţii mari, ce să mai, emoţii mari! Până când s-a pus mâna pe cupa! Atunci am trăit transpiraţie şi emoţie! În seara aia am avut banchet, la hotel, frumos, toată lumea, cu soţiile, am stat, am băut un pahar de vin, am mâncat, cu şampanie era cupa aia plină, era rasă!”, își amintește Mitică Neagu.
Acum, la peste 40 de ani de carieră ca maseur şi asistent medical la Steaua, Mitică Neagu poate face o comparaţie între jucătorii de altădată şi cei de azi. Deşi, cu diplomaţie, spune că toţi fotbaliştii au avut ceva special.
„Ei, orice fotbalist sare capra... E normal. Are ziua lui liberă. Uite, de exemplu în echipa de astăzi n-am un fumător! Atunci, cu echipa cu care am câştigat Cupa Campionilor Europeni vreo doi-trei nu fumau! Dar nu aveam jucători mulţi”, spune nea Mitică.
Schimbul de „secrete” dintre steliști și dinamoviști
Oamenii vechi de la Steaua au prins și schimbări de antrenori, și de patron și de jucători. Și scandaluri și amenințări, mai noi, cu retrogradarea. Rămâne totuși loc de prietenii de durată cu fotbaliștii spun ei.
„Noi în general chiar suntem prieteni buni cu jucătorii. Când e cazul mergem la petreceri împreună, ne mai întâlnim cu familiile. În perioada asta chiar mergem la pescuit”, spune maseurul Cătălin Fandel.
Mai rămâne de dezbătut doar „mica” dilemă legată de rivalităţile din fotbal. Există ea şi între oamenii din umbră echipelor mari? Sunt steliștii din vestiarul echipei la cutiţe cu dinamoviştii, de exemplu, eternii inamici de pe teren? Pentru bucătarul de la Steaua, problema este tranşată de mult cu „rivalul” său din bucătăria echipei Dinamo: „Suntem prieteni, suntem colaboratori, ne mai schimbăm reţete, ne mai schimbăm meniuri...”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
