DIN|interior. Proiect antiinundații, blocat de cinci ani. Ce împiedică refacerea Luncii Dunării
În 2006, au fost cele mai puternice inundaţii de pe Dunăre din ultima sută de ani. A fost un an greu pentru România: viitura a lăsat pe drumuri 12.000 de oameni, a distrus 3.000 de case şi a facut daune în valoare de 100 de milioane de euro.
„Când am vazut atâtea localități inundate, ce groaznic a fost să iei oamenii să-i duci în tabere de sinistrați. Am spus: trebuie făcut ceva ca niciodată să nu mai trecem prin ce-am trecut în 2006”, spune Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului.
Şi aşa, în 2006 Ministerul Mediului şi cinci institute au pus pe hârtie un proiect antiinundaţii de importanţă naţională. Renaturarea Luncii Dunării pe 1.000 de kilometri din 11 judeţe. Adică readucerea Luncii la starea naturală de dinaintea anilor 60. Atunci, Dunărea a fost îndiguită şi bălţile, desecate pentru agricultură intensivă. 80 la sută dintre zonele umede şi luncile inundabile au dispărut, cu specii şi ecosisteme întregi. Acum, specialiştii în mediu propun procesul invers, pentru a se adapta schimbărilor climatice.
„Pe de o parte, vrem să consolidăm digurile în zona localitaților, pentru a-i apăra pe oameni și bunurile acestora, pe de altă parte vrem să facem acele poldere, acele buzunare laterale în care să preluăm apele mari, să preluăm viiturile”, spune Lucia Ana Varga, ministrul Apelor și Pădurilor.
În plus, ca soluţie anti-secetă, zeci de mii de hectare de terenuri cu cereale vor fi inundate dirijat şi vor redeveni ceea ce au fost până în anii 60: zone umede sau bălţi cu peşte.
„Peste 50 de ani, peste 100 de ani, în Lunca Dunării, dacă nu vom lua niciun fel de măsuri, terenurile nu vor mai fi productive, nu vor mai fi terenuri agricole, ci vor fi niste terenuri supuse deșertificării”, explică Lucia Ana Varga.
Teoretic, renaturarea ar trebui să aducă Luncii bogăţie, investitori şi climă mai blândă. Practic, de cinci ani nu s-a făcut nimic, iar proiectul pare mort.
Renaturarea pare să se fi blocat în interesele marilor concesionari de terenuri şi dispute între ministere, proprietari şi primării.
La polul opus, ecologiştii cred ca renaturarea este singura soluţie de a păstra ce-a mai rămas din biodiversitatea Luncii Dunării.
Speră că peştele îi va îmbogăţi
În Dolj, în comuna Rast, de pe malul Dunării, în 2006 jumătate de sat a fost înecat de ape. Peste un an, lunca Rastului a fost trecută pe lista renaturării pentru a redeveni baltă. Ea ar trebui sa salveze satul la următoarele viituri şi să absoarbă apa ca un burete. Şi să furnizeze peşte. Dar până astăzi nu s-a făcut nimic. Bătrânii satului tot aşteaptă, sperând ca peştele îi va îmbogăţi. Ca până acum jumătate de secol, când Dunărea dădea anual 35.000 de tone de peşte şi primavara balţile urcau firesc până la grădini.
Cândva, sătenii aveau în spatele casei o adevărata Deltă în miniatură. Apoi, îndiguirile şi desecările făcute de comunişti au stricat raiul şi oamenii au sărăcit. Și așa, de sărăcie, un sfert de sat a plecat în toată lumea.
Şi paradoxal, pe malul unuia dintre cele mai bogate fluvii europene, oamenii se hrănesc astăzi cu scoici. La Rast, pe Dunăre, peştele a devenit un lux.
Iulian Silişteanu este primar în Rast de 20 de ani. Pe cinci i-a petrecut aşteptând renaturarea. Spune că singura salvare a comunităţii de sărăcie, inundaţii şi secetă ar putea fi reînfiinţarea vechii bălţi.
A calculat şi beneficiile economice ale renaturării. Şi a constatat că piscicultura ar aduce mai mulţi bani decât agricultura.
Şi totuşi, practica ultimilor ani a făcut mai profitabilă agricultura, graţie ajutoarelor de la stat şi a subvenţiei pentru suprafeţele mari.
Subvenţia pe suprafaţă , de 100 de euro pe hectar, este sursă de venit pentru fermierii mari.
Cel mai mult l-a ajutat pe Culiţă Tărâţă, omul de afaceri care a concesionat 55 de mii de hectare din Insula Mare a Brăilei. Anul trecut a primit de la stat peste 42 de milioane de lei, subvenţie şi ajutoare de la stat. Îl urmează Ioan Niculae, alt om de afaceri care a primit 17 milioane de lei.
Cert este că renaturarea, dacă se va legifera, va limita suprafeţele şi business-urile agricole. Un subiect tabu pentru fermieri. Reprezentanţii firmei Alcaruma, cel mai mare arendaş din zona Rastului, au refuzat să ne vorbească.
Firma Alcaruma exploatează 1.600 de hectare din Rast şi împrejurimile sale şi aparţine unui afacerist turc. Şi conducerea companiei Agroexpert Industry, arendaşul din Bistreţ, comuna alăturată, a refuzat să comenteze. O bună parte din terenul exploatat de Agroexpert ar urma să devină zonă umedă. Deşi se află în topul arendaşilor importanţi, cu câteva mii de hectare, compania Agroexpert figura în 2012 cu un singur angajat şi cifră de afaceri zero. Unul dintre acţionari este fiul lui Raul Doicescu, cunoscut dezvoltator imobiliar implicat în mari proiecte precum Catedrala Mântuirii Neamului.
Sunt 2000 de mici proprietari ai Bistreţului. Şi terenurile lor sunt în plan să se renatureze, pentru a reîntregi istorica Baltă Nedeia. O fostă bogăţie naturală întinsă pe mai bine de 3.500 de hectare.
Toţi se tem că varianta despăgubirii în bani îi va duce la sapă de lemn.
La câţiva paşi de ei, trei reprezentanţi ai WWF România încearcă să depisteze viitoarea zonă umedă de la Bistreţ. Sunt specialişti în probleme de mediu şi au studiat problema renaturării. Cristian Tetelea, de la WWF, este coordonator de proiecte în Bazinul Dunării.
„Zona are un potențial pentru reconstructie, undeva la 6000 de hectare. Din păcate toată zona e cu diverși proprietari care trebuie consultați, toți proprietarii aștia trebuie să-și dea acordul, trebuie despăgubiți. Ne întreabă dacă știm cum va fi afectat prețul pâinii dacă aceste zone nu vor mai fi utilizate pentru agricultură. Oamenii pe de o parte sunt nostalgici și vor, pe de altă parte sunt interese, sunt subvenții care se dau pentru agricultura și asta face ca procesul întreg să fie foarte complicat”, spune Cristian Tetelea de la WWF.
Dar oricât ar fi de complicat, Cristian Tetelea crede că renaturarea trebuie neapărat făcută pentru a restabili echilibrul ecologic al Luncii, pierdut după marile îndiguiri.
Apoi, apele ar deveni mai curate graţie zonelor umede cu rol „sanitar”.
Iar Bistreţul, crede el, are atât de mult potenţial, încât o eventuală zonă umedă l-ar transforma într-o microdeltă adevărată, care i-ar aduce investitori şi turişti.
Şi, din nou, convingerile şi interesele se bat cap în cap.
Cristiana Antonie, primarul Bistreţului, respinge renaturarea pe motiv ca localitatea deţine deja 1000 de hectare de baltă, moştenirea vechii bălţi Nedeia.
Crede că turismul sau micile afaceri în Bistreţ sunt utopii. Deși deține o bogăție naturală, patru bălți cu pește, după inundaţiile din 2006, comuna a fost ocolită de investitori.
Dimpotrivă, Cristiana Antonie crede că renaturarea ar atenta la bugetul și la siguranța alimentară a Bistreţului. În primul rând, primăria ar pierde impozitul pe terenuri agricole şi apoi, păşunea satului.
Constantin Mitucă este directorul tehnic al Agronova, societatea care administrează 6.500 de hectare din zona Corabia, Olt. Compania aparține unui puternic consorțiu spaniol care învață să scoată bani frumoși din pământul românesc.
„Nu ştiu ce valorificare ar putea sa aibă peştele comparativ cu cerealele... gândiţi-vă ce investiţie ar trebui să fie aicea ca să poţi să faci niste bălţi cu peşte. Atâta timp cât terenurile agricole există deja”, spune Constantin Mitucă, director tehnic Agronova.
O zonă umedă pilot pe malul Dunării
Tot în județul Olt, WWF România a reușit în doi ani ce n-au făcut autoritățile în cinci. A creat o zonă umedă pilot pe malul Dunării, în fosta baltă a Geraiului dintre satele Gârcov şi Giuvărăşti.
„În toată suprafaţa asta de o mie şi ceva de hectare se stochează aproximativ, 1, 5 milioane metri cubi de apă. Asta e foarte puţin la nivelul Dunării, într-adevăr. Dar o serie de asemenea zone din lungul Dunării pot contribui la reducerea nivelului Dunării în perioada de inundaţii”, spune Cristian Tetelea, WWF.
În ultimii 20 de ani aici era doar un deșert de stuf. Nu folosea nimănui. Din când în când, sătenii îi dădeau foc și goneau păsările sălbatice din cuiburi.
Un an și jumătate i-a luat lui Cristian și colegilor lui să convingă 900 de proprietari să-și ofere terenurile contra despăgubiri.
S-au ambiționat și au reușit. Au blocat vechile canale de drenaj, ca să rețină apa. Așa, au recreat condiții de cuibărit pentru păsări.
La scurt timp, au descoperit că în Balta Geraiului a reapărut rața roșie. Cea mai rară specie de rață sălbatică din Europa. România se află chiar pe culoarul ei de migraţie. În trecut, multe exemplare viețuiau chiar pe Gerai.
Florea Beșcucă şi Paul Ocică au fost vânători și pescari pasionaţi înca din tinereţe. Cunosc bine Geraiul, căci obişnuiau să vină des aici.
Iar Dunărea gemea de pește. Crap, somn, știucă, plătică şi caras pentru toată lumea.
De la această bogăție vine și numele bălții Gerai. Legenda spune că niște nobili turci, poposiți în oaza de răcoare și verdeață de aici, au exclamat: ce rai!
„România este într-adevar o ţară foarte bogată, dar mi-e foarte frică că scumpii mei români vor ajunge să moară de foame în bogata lor ţară”
În apropiere mai există un loc cu un potențial la fel de mare și cu o istorie interesantă. Fosta baltă Potelu, acum suprafaţă agricolă. Cândva se întindea pe zeci de kilometri pătraţi. Alimenta cu pește, stuf și trestie sate întregi. A fost desecată în comunism, iar în 2006 viitura cea mare a transformat-o din nou în baltă cu peşte, iar sătenii s-au trezit bogați peste noapte.
După puzderia de pește din 2006, autoritățile au desecat balta să o redea agriculturii. La un an după, au pus-o pe lista viitoarelor zone umede. În concluzie, ceea ce satul Potelu primise gratis în 2006 de la natură, ministerul vrea acum să refacă pe bani.
Scriitorul Stelian Cincă a fost întotdeauna fascinat de Dunăre. De dragul ei a înfiinţat un ONG de mediu pe care îl conduce. Susţine că renaturarea Luncii Dunării este singura ei salvare de la distrugere: „Dunarea românească este într-un stadiu avansat de degradare”.
Şi nu pricepe de ce n-am învăţat încă să profităm de potenţialul ei uriaş: „Un dar de la Dumnezeu de care noi ne batem joc”.
Același lucru îl evidențiase și Grigore Antipa într-unul din tratatele sale despre Dunăre.
„Un om cunoscător şi iubitor al ţării şi poporului nostru, Sir William White, văzând uţurinţa şi risipa cu care se proceda, ne-a prevenit, încă de acum 60 de ani: Da, România este într-adevar o ţară foarte bogată, dar mi-e foarte frică că scumpii mei români vor ajunge să moară de foame în bogata lor ţară”, scria într-un tratat.
O realitate românească neschimbată de un secol, oameni săraci în ţara bogată. Renaturarea Luncii Dunării ar putea deveni şansa la prosperitate a mii de români, dacă vechile bălţi ar reînvia şi ar produce astăzi măcar cât produceau până în anii 60.
Urmăriți reportajul integral în materialul video atașat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
