DIN|INTERIOR. Despăgubirile pentru refugiați, o afacere de milioane de euro
Anul 1940. În urma pactului Ribbentrop-Molotov, România a cedat, fără luptă, peste o treime din teritoriu. Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, Ungaria, Ardealul de nord, iar Bulgaria Cadrilaterul. Era sfârșitul României Mari. Peste 6,8 milioane de cetățeni au fost abandonați de autorități în fața armatelor străine.
„Autoritățile române au fost luate total pe nepregătite și nu s-au organizat. Totul a fost pe picior”, spune istoricul Dan Falcan.
De teama persecuțiilor și a deportărilor, peste 400.000 de români din teritoriile ocupate, cei mai mulți dintre ei funcționari publici și elita intelectualilor, au renunțat la tot ce aveau și s-au refugiat în România, in mare grabă.
„Și-au lăsat proprietățile, și-au lăsat pământurile, și-au lăsat istoria, și-au lăsat neamurile, și-au lăsat oasele strămoșilor, și-au lăsat tot”, spune Ionel Paniș, urmaș al unui refugiat din Basarabia.
„Copilăria mea a fost marcată și am fost, pentru todeauna, șocat de starea acesta. M-am visat ani de zile acolo unde m-am născut", spune un alt refugiat, Ioan Bidiuc.
Drama celor peste 8.000 de refugiaţi continuă însă şi în zilele noastre. Timpul a trecut, dar rănile nu s-au închis și nici dreptate nu s-a făcut. În anul 1940, la momentul exodului, mulți dintre cei fugiți erau copii. Astăzi, majoritatea au peste 80 de ani si luptă cu autoritățile pentru a primi despăgubirile promise acum o jumătate de secol.
„Mă simt nedreptățit, să nu zic înșelat! Să se plătească terenul, tatăl meu a dat bani grei pe el!", spune Alexandru Gheorghe, refugiat din Cadrilater.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Suntem desconsiderați, neglijați, sau un grup de persoane care nu stă în atenția autorităților", spune la rândul său Ioan Seniuc, președintele Asociației Refugiațiilor din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.
În anul 1947, în cadrul negocierilor de pace de la Paris, statul român și-a luat angajamentul că îi va despăgubi pe refugiați cu bani și cu terenuri agricole. Cu toate acestea, autoritățile române nu și-au respectat angajamentele față de propriii cetățeni. Timp de patru decenii, regimul comunist impus de sovietici a refuzat să acorde orice compensaţie.
„Nu puteai să te adresezi unui tribunal cu șanse reale sa mai ramâi și în libertate dacă acționai statul în judecată pe un asemenea subiect", spune avocatul Mihai Lungu.
După 1989, autoritățile au adoptat două legi în baza cărora au despăgubit 7.000 de cetățeni cu suma totala de 350 de milioane de euro. Este vorba de Legea 9/1998, pentru refugiații din Cadrilater, și de Legea 290/2003, pentru cetățenii care și-au pierdut proprietățile în urma cedării Basarabiei, nordului Bucovinei și a Ținutul Herța. Deși de la adoptarea celor două legi au trecut mai bine de zece ani, procesul de despăgubire este departe de a fi încheiat.
„Gândiți-vă că vorbim de zece ani numai la Legea 290 și sunt încă mii și mii de dosare pe care nu s-a uitat nimeni, deci sunt nesoluționate”, spune Mihai Lungu.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instituția responsabilă cu plata despăgubirilor, mai are de soluţionat peste 8.000 de dosare a căror valoare depăşeşte 270 de milioane de euro. Bugetul instituţiei pentru anul acesta este, de numai 50 de milioane de euro. În aceste condiții, fondurile alocate nu ajung nici măcar pentru plata executărilor silite în valoare de 70 de milioane de euro.
„În acest moment, oricât am dori noi, nu cred că poate statul român sa vină de undeva cu 300-400 de milioane de euro ca să stingă această problemă la timp", spune George Băeșu, președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În anul 2013, Guvernul României a încercat să deblocheze procesul de despăgubire printr-o Ordonanţă de Urgenţă care a majorat termenele legale de plată de la doi ani, la zece ani. Executivul a propus astfel o eșalonare a plăților, însă fără rezultat. Ordonanţa a fost respinsă de Curtea Constituţională. Judecătorii au apreciat că persoanele care solicită despăgubiri au o vârstă prea înaintată ca să aştepte plata încă zece ani. În consecinţă, procesul de despăgubire a rămas blocat.
„Vorbim de oameni care sunt foarte în vârstă și cărora guvernul le spune că le dă banii peste 10 ani. Evident că acești oameni nu vor mai apuca să își vadă dreptatea cu ochii. O vor vedea probabil cu ochii copiilor sau a nepoților", spune avocatul Mihai Lungu.
„Poate avem și noi noroc, că avem și o vârstă, să apucăm și noi", spune Marica Ploscaru, refugiată din Cadrilater.
Plăți mai mari decât cele cerute și bani dați celor care nu aveau drepturi
În realitate, însă, nu lipsa banilor pare a fi problema, ci ilegalităţile. În anul 2013, Curtea de Conturi a realizat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Inspectorii au constatat că autoritatea a plătit, numai în județul Constanța, despăgubiri de peste 500.000 de euro către persoane care nu erau îndreptăţite să le primească. Culmea, în unele cazuri, funcţionarii publici au achitat sume mai mari decât au fost solicitate.
„Cei de la comisia Constanța au avut cererile de despăgubire. Omul a cerut 10 hectare de pământ, o casă și 10 copaci. De la comisia tehnică s-a întors așa: o sump pentru cele zece hectare, o sumă pentru copaci, o sumă pentru casă, o sumă pentru șopron, o sumă pentru grajd, o sumă pentru un gard. Alea nu apăreau nici în situația bunurilor preluate și nu apăreau nici în cererea omului", spune George Băeșu.
Procurorii au început o anchetă în acest caz.
În orașul Bacău, mai multi pensionari au înfiinţat, în anul 2002, Asociaţia Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Asociaţia militează pentru ca statul român să plătească despăgubirile prevăzute de Legea 290/2003.
„Din 100 și ceva de membri ai asociaţiei, după toate datele pe care le avem la îndemână, doar 4-5 persoane au primit aceste despăgubiri", spune președintele asociației, Ioan Seniuc.
Membrii asociaţiei spun că o problemă majoră este legată de întocmirea dosarului pentru plata despăgubirilor. Basarabenii şi bucovineni sunt nevoiţi să se deplaseze în locurile de origine din Republica Moldova şi din Ucraina ca să obţină acte doveditoare din care să reiasă că părinţii lor au deţinut proprietăţi. Deseori, obţinerea documentelor de arhivă este o misiune imposibilă.
„Guvernul în Ucraina a dat dispoziţie să nu se elibereze niciun fel de acte de proprietate, ci să se răspundă că nu se găsesc sau au fost arse, sau au fost distruse în timpul războiului", spune Ioan Seniuc.
Persoanele care reuşesc, totuși, să obţină documentele din arhivele țărilor vecine se lovesc de birocraţia românească. Conform Legii 290, dosarul trebuie depus la o comisie din cadrul prefecturii locale. Comisia este obligată să îl valideze sau să îl respingă în termen de șase luni. Apoi, dosarul este trimis la Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor, iar autoritatea este obligată să facă plata în decurs de doi ani. În realitate însă, lucrurile nu stau deloc aşa.
„Au fost trimise la comisia centrală, la sediul central de la Prefectura din Bucureşti. Acolo au stat vreo trei-patru ani de zile. Au trimis înapoi o adresă că dosarul a fost dat la Suceava. După un an de zile primim altă adresă că a greşit comisia de la Bucureşti că a trimis dosarul la Suceva și trebuie să trimită din nou acest dosar la Bucureşti. De atunci, plecând din nou dosarul la Bucureşti, nu am mai primit niciun răspuns", povestește Ioan Seniuc.
Maria Sebe, în vârstă de 85 de ani, s-a născut în Basarabia, în oraşul Floreşti, judeţul Soroca. În anul 1940 s-a refugiat în România după ce tatăl său, funcţionar public al României Mari, a primit ordin de evacuare.
„Am făcut pe drum din Soroca şi până la graniţa ţării până la Iaşi o lună şi jumătate într-un bou-vagou în care ne-am îmbolnăvit de scarlatină", povestește ea.
Maria a lăsat în Basarabia casa, gospodaria si sufletul. Astăzi, tot ce i-a mai rămas este o fotografie.
Bunicul ei a refuzat să plece din Basarabia şi a fost deportat de Stalin în Siberia. Nu l-a mai văzut niciodată. În anul 1991, după căderea Uniunii Sovietice, Maria Sebe s-a întors acasă.
„În casa noastră a fost primul secretar al oraşului Floreşti. Nu i-a dat voie mamei nici mâna să pună măcar pe poarta noastră. A venit santinela imediat că vă arestăm şi plecaţi imediat la gară. Plecaţi din oraş că vă arestăm", își amintește ea.
În anul 2004, Maria Sebe a depus un dosar la prefectura din Bacău prin care a cerut despăgubiri pentru casa pierdută de părinţii săi. De aproape zece ani așteaptă un răspuns din partea autorităţilor.
„Mi s-a spus că trebuie sa aduc neaparat hotărâre de la cartea funciară a localităţii de unde sunt de la Kiev sau de la Odessa. Ce legătură am eu cu Odessa sau Kiev, când eu sunt de la Basarabia?", spune ea.
În schimb, la uşa sa au venit samsarii de acte care i-au promis că o vor ajuta să îşi primească banii, în schimbul unui comision de 40%.
„Când mă uit eu pe acte scria aşa: Casa de curăţenie Popescu nu ştiu care şi nu ştiu cine. O cunoştiinţă de-a mea care are Internet s-a uitat pe calculator şi a văzut că ăştia sunt condamnaţi, unul era la 12 ani, celălalt la 15 ani de închisoare”, spune Maria Sebe.
În timp ce Ioan Seniuc şi Maria Sebe încă mai speră că vor fi despăgubiți, alţi semeni de-ai lor au murit fără să primească vreo compesatie pentru pierderile suferite. Este si cazul scriitorului Anatolie Paniş.
„Au rămas în urma lui mii de pagini de cereri ca să obţină aceste despăgubiri, fără niciun rezultat. A murit, dar nu a reuşit să facă nimic”, spune soția sa, Margareta Paniș.
Anatolie Paniş a fost unul dintre fondatorii Asociaţiei Victimelor Represiunii Staliniste şi a contribuit la realizarea Legii 290/2003. Originar din Basarabia, Paniş a ajuns în România în anul 1944. Părinţii săi erau învățători şi au fugit de teama sovieticilor. Au lăsat în Basarabia o casă şi 10 hectare de teren agricol.
În anul 2003, scriitorul a depus un dosar prin care a solicitat autorităţilor să îl despăgubească. Patru ani mai târziu, a decedat. Familia sa nu a primit, nici până astăzi, un răspuns din partea autorităţilor.
Bulgarii au plătit statului român un miliard de lei, dar banii nu au ajuns la refugiați
Pentru refugiații din Cadrilater, situația din anul 1940 a fost mai grea decât cea a basarabenilor și a bucovinenilor.
Dacă moldovenii de peste Prut și-au părăsit gospodăriile de frica bolsevicilor, cetățenii din județele Durostor și Caliacra au fost evacuați de armata română. La momentul cedării Cadrilaterului, autoritățile române și bulgare au convenit să realizeze un schimb de populație.
„În jur de 60.000 de bulgari aflaţi pe teritoriul României au fost strămutaţi în Cadrilater şi în jur de 130-140.000 de români din Cadrilater au fost stabilizaţi în România", spune istoricul Dan Falcan.
Bulgarii au plătit autorităților române despăgubiri de peste un miliard de lei pentru cetăţenii evacuaţi, dar banii nu au ajuns la oamenii deportati.
„Statul român a uitat să îi despăgubescă la rândul lui pe cetățenii români care își primiseră drepturi din partea statului bulgar. Deci aici e o păcăleală", adaugă istoricul.
Autoritățile române nu a finalizat, nici până in prezent, procesul de despăgubire. După 15 ani de la adoptarea Legii 9/1998, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților mai are de plătit peste 4.400 de dosare cu o valoare de 70 de milioane de euro.
Cetăţenii care au suferit cel mai mult în urma cedării Cadrilaterului au fost aromânii. Între anii 1925 si 1935 au fost aduși de autorităţile de la București în judeţele Durostor şi Caliacra. Cei mai mulţi dintre ei au fost obligaţi să îşi părăsească gospodăriile, deși de abia se mutaseră în ele. În urma lor, în Bulgaria, au rămas adevărate averi.
„Ei au fost împroprietăriți în procesul de colonizare (...) cu 10 hectare, cei care erau în afara zonelor de conflict, și 15 hectare care erau pe graniță, plus 2000 de metri pătrați teren pentru casă și teren pentru izlaz, pentru că majoritatea au venit cu animalele", spune Gheorghe Chirața, președintele Societatății Culturale Aromâne.
Pentru aromâni, mutarea din Cadrilater a însemnat un al doilea exod în mai puţin de zece ani. În 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic Macedonia a fost împartită între Grecia, Bulgaria, Serbia și Albania.
„Dacă Macedonia nu dispărea, nu pleca niciun macedonean din Macedonia. (…) Noi atunci eram grupați , eram mulți, eram bogați, noi acolo în Macedonia, în Bulgaria, toți erau slugile noastre. Și turcii erau slugi. Aveam oi, aveam herghelii, armasări de rasă, oi de rase bune", spune Alexandrul Gheroghe, refugiat din Cadrilater.
Alexandru Gheorghe, sau Pap Santa, cum îi spun apropiaţii, are acum de 90 de ani. S-a născut în Macedonia, în anul 1924, și a emigrat, cu familia sa, în satul Golebina Ceatalgea, din judeţul Silistra, în anul 1937. A locuit în Cadrilater doar trei ani.
Pap Santa îşi aminteşte că viaţa în Golebina Ceatalgea nu era uşoară din cauza bandelor de comitagii bulgari care îi terorizau pe localnici.
În anul 1940, la momentul plecării din Cadrilater, familia sa a lăsat, în Golebina Ceatalgea, o gospodărie cu o curte de 5.000 de metri pătrați și 15 hectare de teren agricol. Viaţa sa în România avea să devină o tragedie. Statul român l-a transformat din proprietar în Cadrilater în chiriaş într-o casă naţionalizată din Dobrogea.
„Am stat şapte ani acolo într-o casă, cinci familii”, spune Pap Santa.
În anul 1947, familia sa a plecat din Dobrogea, cu oile, pe jos, până în Banat, și s-a stabilit în satul Bechicherecul Mic. Petru Groza, prim ministrul de la acea vreme, i-a îndemnat pe refugiaţii de război, care nu aveau o locuință, să se stabilească în vestul ţării. În Banat, erau case goale după ce comunistii i-au deportat pe şvabi și pe sași în Baragan. Însă, nici aici viața lui Pap Santa nu a fost deloc ușoară.
„Și acolo și-au bătut joc de noi. Este de neiertat. Primarul (...) nu a vrut să ne primească, nu a vrut să ne cazeze. Era abuz de putere și am stat 40 de familii (...) aici într-un grajd timp de șase luni”, povestește Alexandru Gheorghe.
În anul 1951, familia sa a fost ridicată de securitate și mutată, cu domicilul forțat, în lagărul de la Măzăreni, din judeţul Brăila. Aromânii au fost deportaţi de comunişti doar pentru că aveau origini în Macedonia. În acele vremuri, Macedonia făcea parte din Iugoslavia lui Tito, liderul comunist care a încercat să se rupa de Stalin.
„Nu am fost de acord pentru colectivizare şi nu eram de acord ca în România să fie comunism. Noi cântam trăiască regele!”, povestește Pap Santa.
În lagărul de la Măzăreni, securiștii au deportat peste 4.000 de etnici macedoneni. Alături de ei au mai fost închișp peste 8500 de basarabeni, dar şi mii de etnici sârbi şi șvabi, cu toții etichetați a fi duşmani ai poporului.
„Bunica mea avea 85 de ani. Adunam noi boabe de grâu că nu putea sa manânce mazăre ca îi facea foarte rău, că era crudă, și farâmam noi boabele de grâu în gură și puneam în gura dânsei ca să nu moară de foame”, își amintește Pap Santa.
Localnicii din Urleasca, sat care s-a învecinat cu lagărul de la Măzăreni, știu de suferințele deţinuţilor.
„În bordei stăteau, în stuf, am înțeles că mâncau mazăre crudă de pe câmp, da, de aia în zice Măzăreni. Dacă erau aruncați precum niște câini...”, spune Niculae Vintilă, localnic din Urleasa.
În anul 1960, comuniștii au demolat lagărul ca să elibereze terenurile pentru agricultură. Pap Santa și semenii săi au fost eliberați și au trebuit să își refacă viețile pentru a patra oară, după plecărea din Macedonia, Cadrilater și Banat. În memoria prizonierilor, Asociația Foștilor Deținuți Politici a ridicat un monument în satul Urleasca.
După o viaţă plină de suferinţă, statul român l-a despăgubit, parţial, pe Pap Santa pentru bunurile de care familia sa a fost deposedată în urma cedării Cadrilaterului. Deşi curtea casei sale, din satul Golebina Ceatalgea, avea o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, autorităţile l-au despăgubit doar pentru 1.000 de metri pătraţi.
Şi alţi aromâni, refugiaţi din Cadrilater, au fost şi sunt nedreptăţiţi de autorităţi. Marica Ploscaru, în vârstă de 80 de ani, s-a născut în satul Bairam Bunar, din judeţul Caliacra. În anul 2011, a depus un dosar prin care a solicitat să fie despăgubită pentru casa şi cele 10 hectare de teren pe care familia sa le-a pierdut în anul 1940.
„Nici acum nu am primit niciun răspuns”, povestește ea.
Autoritățile își pasează vina
Pentru Pap Santa şi pentru Marica Ploscaru, instituţiile statului nu au găsit fonduri să îi despăgubească. În schimb, potrivit Curţii de Conturi, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor a achitat, la propunerea comisiei judeţene Constanţa, peste jumătate de milion de euro, unor persoane care nu şi-au dovedit calitatea de moştenitori. Preşedintele autorităţii, George Băeşu, susţine că prejudiciul este, de fapt, mult mai mare.
„Noi am constatat că au adus un prejudiciu de opt milioane de euro, deci dumneavoastră vorbiţi de 500.000 cât a văzut Curtea de Conturi. Eu spun ce am găsit noi după aceea! Lucrurile sunt departe de a fi cunsocute public", spune el.
George Băeşu susţine că Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţii a făcut plăţi ilegate din cauza ca a fost indusă în eroare de recomandările Comisiei de specialitate din cadrul Prefecturii Constanţa, instituţia de la care a primit dosarele.
Reprezentanţii Comisiei din cadrul prefecturii Constanţa au refuzat să acorde un interviu reporterilor Digi24. Au comunicat, în scris, că Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţii ar fi trebuit să verifice, la rândul său, calitatea de moştenitor şi să decidă dacă face sau nu plata. Altfel spus, autorităţile îşi pasează răspunderea.
Un singur despăgubit, mai multe dosare
Un caz de plată ilegală, semnalat în raportul Curţii de Conturi, este cel al unui bărbat din oraşul Constanţa. Acesta a primit, în baza a două dosare, despăgubiri de peste 150.000 de euro în condiţiile în care nu avea calitatea de moştenitor în niciunul din ele. Mai mult, legea interzice plata mai multor despăgubiri către aceeaşi persoană.
Inspectorii Curţii de Conturi au mai constatat că în oraşul Constanţa sunt persoane care au depus mărturii la notar, în calitate de martor, în mai multe dosare.
„Am avut câteva situații absolut... ele sunt comice prin gravitatea faptelor constatate. (...) Persoane care au completat aceste declarații de martor care la momentul relocării din acele teritorii în România aveau trei ani. Și își aminteau foarte bine ce aveau vecinii lor”, spune George Băeșu.
Reporterii Din Interior au descoperit o persoană care, conform Curții de Conturi, a depus mărturie în trei dosare de despăgubire. Aceasta a negat însă că ar fi fost martor în dosare.
Din cauza ilegalităților descoperite de Curtea de Conturi, Guvernul a adoptat, în luna martie, o ordonanţă de urgenţă prin care a suspendat, pe o durată de şase luni, activitatea comisiilor din cadrul prefecturilor. Executivul lucrează la o nouă lege prin care Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor va avea mai multe atribuţii în domeniul verificării documentelor de plată.
Deşi procesul de despăgubire este blocat, Internetul este plin cu anunţuri ale samsarilor de acte. Indivizii cumpără dosare, contra unor sume mici, şi, ulterior, recuperează întreaga sumă de la autorităţi. Reporterii Din Interior au intrat pe filiera samsarilor. Ei au pretins că moştenesc un refugiat din Basarabia şi că vor să vândă un dosar cu o valoare stabilită a despăgubirilor de 1,4 miliarde de lei.
Samsarii oferă 40% din valoarea despăgubirii.
De la evenimentele tragice din anul 1940, a trecut mai bine de jumătate de secol. Urmele se văd și astăzi. Refugiații luptă pentru dreptul lor de a fi despăgubiți, fără să știe dacă mai apucă ziua când, în sfârșit, vor putea spune că s-a facut dreptate. Până atunci, însă câștigă doar mafia celor care știu să profite de pe urma unor oameni nedreptățiți de istorie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
