Din|interior. Cum se pierde aurul României în construcţii şi autostrăzi şi care sunt zonele cu potenţial mai bogat decât Roşia Montană
Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râuri. Bogata reţea hidrografică a României ascunde o comoară pe care doar câţiva cunoscători mai ştiu astăzi să o scoată la lumină. Chiar dacă este greu de crezut, în secolul XXI există români care se pot îmbogăţi la fel ca vechii căutători de aur.
Râurile noastre aur poartă: de-a lungul istoriei, din apele României s-au extras sute de kilograme de metal preţios. Astăzi, cel mai pur aur aluvionar din Europa nu mai este exploatat, iar valoroasa artă a mănuirii şaitrocului a devenit un meşteşug pe cale de dispariţie.
Cine sunt ultimii căutători de aur ai României şi în ce zone ale ţării poate deveni aurul aluvionar o afacere de succes
Râul Vâlsan este unul dintre afluenţii principali ai Argeşului. După numai cinci minute de căutări, cu o lopată şi un vas numit şaitroc, geologul Costel Ungureanu a descoperit aur în nisipurile din albia apei.
Acesta este aur aluvionar, pur, de 24 de karate. Metalul preţios a fost adus de ape din zăcămintele aurifere din Carpaţi şi s-a depus în aluviuni, adică în nisipul şi pietrişul din albia râului. Spre deosebire de aurul din munţi, cel aluvionar poate fi extras mai uşor, fără cianuri şi fără tehnologii scumpe, dar se găseşte în cantităţi mai mici.
Costel Ungureanu, geolog în cadrul Institutului Național de Geologie Marină: „Nu trebuie să faci mine - să bagi dinamită - ca să poți să le obții pe astea. Ți le-a dat Dumnezeu aşa, le poți recupera foarte uşor.”
Râul Vâlsan nu este singurul bogat în aur. În România, metalul nobil se găseşte în aluviuni pe majoritatea apelor care izvorăsc din munții Apuseni şi din Carpații Meridionali.
Ioan Stelea, geolog în cadrul Institutului Geologic al României: „Dâmbovița, valea Argeşului, valea Topologului, Oltul, valea Streiului, valea Pianului, chiar în Banat, cea mai cunoscută ar fi valea Nerei.”
Emil Constantinescu, geolog, fost preşedinte al României: „La Bozovici, la confluența râului Nera, s-a găsit o pepită de mari dimensiuni - 19 kilograme - care se găseşte la o colecție din Viena.”
Aurul, ignorat de 24 de ani de statul român. Tone de aur, mangan, tinan, bor, crom şi nichel se pierd în construcţii
România este una dintre puținele țări din Europa care dețin această resursă prețioasă, datorită rețelei bogate de râuri şi a zăcămintelor aurifere din Munții Carpați. Însă de mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat aurul aluvionar.
Costel Ungureanu: „Resursa asta este ignorată pur şi simplu de autorități, de foarte mulți ani. Cu toate că s-a semnalat prezența ei şi zone cu concentrații extractibile, nimeni nu a încercat să dezvolte lucrul ăsta!”
Înainte de anul 1989, metalul nobil a fost exploatat la nivel industrial prin intermediul a zeci de balastiere, alături de nisip şi pietriş. Producţiile obţinute în perioada regimului comunist depăşeau sute de kilograme pe an. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii.
Gheorghe Stoian: „Proprietarii de balastiere înca nu sunt bine informaţi cu privire la potenţialul aurului aluvionar Cu o investiție minima, cu un pic de pasiune, acest aur poate fi extras şi astfel el nu se va mai pierde definitiv în drumuri, construcții, autostrăzi...”
Costel Ungureanu: „Practic, ar trebui să fie o legislație care să oblige într-un fel exploatatorii de aluviuni ca această fracție să fie colectată şi, undeva după aia, va trebui dezvoltată o formă de recuperare. Nu este foarte greu.”
Risipa a fost uriaşă, susţin cercetătorii Institutului Național de Geologie Marină.
Costel Ungureanu: „În toate tencuielile care au fost şi care sunt şi în gropile de gunoi... (sunt) câteva sute de tone” de aur.
Constantin Ungureanu (1.10.1954 - 18.06.2014)
Pe lângă aur, în materiale de construcții au ajuns şi alte minerale rare: mangan, tinan, bor, crom sau nichel.
Agenţia Națională de Resurse Minerale, instituţia responsabilă cu gestiunea bogăţiilor subsolului, cunoaşte bine problema. Reprezentanții instituției susțin însă că metalul prețios nu mai poate fi extras ca pe vremea comuniştilor, cu ajutorul balastierelor, fără investiții suplimentare în dotări.
Gheorghe Duțu, preşedintele Agenției Naționale de Resurse Minerale: „Putem spune că potențial există, numai că această resursă în aluviuni este foarte costisitoare şi necesită nişte tehnologii mai upgradate la ziua de astăzi.”
Cercetătorii Institutului Național de Geologie Marină consideră însă că potențialul de afaceri este în continuare uriaş.
Costel Ungureanu: „Sunt sute de kilograme pe an, dacă nu chiar mai mult, putem vorbi de tone.”
În timp ce în România metalele prețioase au fost şi sunt risipite în materiale de construcții, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în țările vecine.
Dorin Dordea, geolog: „Din Serbia se extrage, din Kosovo, din Macedonia, din Bulgaria, Slovacia şi nordul Ungariei.”
Aurul românesc de-a lungul istoriei
Metalul nobil a fost scos din râuri şi valorificat încă din antichitate prin metode rudimentare - cu şaitrocul. Muzeul Aurului din Brad deține o colecție impresionantă de pepite, adică de bucăți de aur în stare nativă, descoperite în albiile apelor curgătoare.
Ionuț Farca, reprezentant al Muzeului Aurului din Brad: „Tezaurul dacic provine tot din aurul aluvionar. (...) Practic, brățările dacice sunt tot din aur aluvionar.”
În anii 80, comuniştii extrăgeau din aluviuni, anual, sute de kilograme, cu ajutorul a 300 de balastiere.
Ioan Stelea: „Balastierele erau dotate cu un jgheab suplimentar care recupera şlamul de la spălarea pietrişului şi era trecut pe o hurcă, un jgheab prevăzut cu pâslă, şi mineralele grele rămâneau pe acea pâslă.”
Balastierele aveau sarcina să completeze producția minieră. Nicolae Ceauşescu voia să astupe golul creat în tezaurul Băncii Naţionale după ce a plătit datoria externă a ţării, de 10 miliarde de dolari, cu lingouri din vistieria țării. Geologul Dorin Dordea a participat la lucrări.
Dorin Dordea: „Exista şi soluția aurului aluvionar. Era o soluție care putea atinge în perspectivă 1-2 tone pe an.”
Stațiile de sortare au avut de îndeplinit un plan anual de producţie de două tone. Nu a fost realizat niciodată, pentru că metalul preţios nu era prezent în concentraţii la fel de ridicate pe toate râurile. Oficial, cifrele legate de producţie au fost şi au rămas secrete. Dorin Dordea estimează că s-a extras sub o tonă.
Cum au dispărut căutătorii de aur sub regimul comunist
Unul dintre geologii care au participat la lucrările de prospecțiuni a fost chiar fostul preşedinte al României Emil Constantinescu: „Am cercetat aurul aluvionar din zona Banatului, din Bozovici. Existau pe vremea aceea mici balastiere, dar am găsit şi persoane. Unul dintre ei îmi spunea: Aş putea să îmi fac într-un an dinţi de aur - ăsta era visul lor atunci - dar mi-e frică...”
Constantinescu îşi aminteşte că regimul comunist le-a interzis oamenilor să mai spele aur. Resursa era naționalizată. Cei care totuşi se încumetau erau arestați de Securitate sub acuzația de furt şi riscau să fie împuşcați. „Asta i-a înfricoşat foarte mult pe oameni şi i-a determinat să renunțe la ocupațiile lor artizanale”, spune fostul preşedinte.
Prin intimidare şi prin măsuri opresive, comuniştii au făcut să dispară o meserie veche de mii de ani - cea a căutătorilor de aur.
Primul căutător autorizat de metal prețios din România
Unul dintre căutătorii de aur care a fost hărţuit de securişti este Ioan Cătălina, din satul Stănija, judeţul Hunedoara. „Mi-au întors casa, toate covoarele, toate, un fotoliu d-ăla mare, tot au întors. Păi mă, nu puteai să ridici salteaua aia şi să vezi că-i acolo? Şi acum, încoace, sunt securişti proşti. Încă sunt proşti, credeți-mă”, spune el.
La cei aproape 80 de ani, Ioan Cătălina încă mai caută şi găseşte metalul prețios în pâraiele din munți. Cunoaşte locurile cele mai bune şi mânuieşte şaitrocul ca nimeni altul. Pentru talentul său, de curând, a intrat în Cartea Recordurilor.
A învăţat tehnica de la bunicul său, când era flăcău. În tinerețe, din aurul cules, le confecţiona bijuterii fetelor din sat. „Am fost tânăr, am mai dat şi eu la câte o gagică şi mă criticau. Hai mă, fă-mi şi mie mă, dă-o dracu mă, te-ai folosit de mine atât. Hai că am făcut-o, dă-o dracului”, îşi aminteşte cel mai bătrân căutător de aur.
Timp de 28 de ani, Ioan Cătălina a lucrat ca salvator minier la mina de aur din Stănija: „Pe acolo intram şi coboram jos 40 de metri pe aci, 300 de metri până la puțul ăla şi coboram jos încă un kilometru până afară.”
În subteran a avut trei accidente, din care a scăpat ca prin urechile acului. Într-unul din ele a căzut la patru metri adâncime, închis în colivie, într-un puț înfundat. „Am fost om puternic mă! Era foarte rece apa, oricine nu mai trăia”, spune el.
După 1989 s-a pensionat, dar munca depusă în mină nu a rămas fără urmări. De la praful inhalat s-a îmbolnăvit de silicoză, iar de la apa rece - de reumatism. Febra aurului nu l-a lasat însă nici la pensie. În curtea casei a improvizat o instalaţie specială în acest scop.
În anul 2005, a obținut de la Agenția de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. A fost primul căutător autorizat de metal prețios din România. Din cauza taxelor prea mari, câştigurile au fost mici, susține căutătorul de aur. „Concesionare, vizare de permis, mediu, sănătate, ape, primărie, fisc... în jur de 50 de milioane. Se merită. Dacă am avut gunguța… a trebuit să o vindec! Că altfel...”
În 2012 a renunţat la autorizaţie pentru că, spune el, nu îl mai ţin picioarele să cutreiere munţii. Din tot aurul pe care l-a strâns o viaţă întreagă, vreo 200 de grame, a mai păstrat ca amintire două cutiuţe. „Am săturat pe fiică-mea cu cercei, mărgele, brățări şi inele şi verighete de nuntă”, spune el.
Acum, la bătrâneţe, Ioan Cătălina îşi doreşte ca tradiţia căutătorilor de aur să nu dispară. Împreună cu primarul din Stănija, Traian Mărcuş, a început un proiect prin care şi-a propus să îi înveţe pe localnici arta mânuirii şaitrocului. Demersul a stârnit şi interesul străinilor, susține primarul.
Traian Mărcuş, primar Stanija: „Am fost contactat de consulatul Statelor Unite. Au trimis oameni în zona noastră din Franța, şi de la o şcoală dintr-un land din Germania, voiau ca pe perioada verii să vină să facă şcolarizare în comuna noastră...”
Proiectul s-a blocat însă din cauza birocrației. Primăria nu a avut fonduri suficiente să obţină o autorizaţie pentru un perimetru de râu necesar pregătirii cursanţilor.
Platourile din Pianu, locul în care ar exista mai mult aur decât au Apusenii, acoperite de turme de oi şi jucători de golf
Dacă în Stănija Ioan Cătălina şi Traian Mărcuş încă se mai luptă să păstreze vie tradiţia exploatării aurului aluvionar, în alte zone cu potențial natural uriaş acest meşteşug străvechi mai există doar în cărţi.
Ioan Benea, în vârstă de 93 de ani, a fost învăţător în comuna Pianu din judeţul Alba. În monografia localităţii, scrisă de bunicul său, se menţionează că nisipurile de aici ar conţine mai mult metal preţios decât Munţii Apuseni. Informația a fost confirmată de geologi.
Dorin Dordea: „Acest aliaj aur-argint electrum, în mod natural, variază între 50-75-80% aur. Ei bine, ăsta (de la Pianu), după determinările colegilor noştri, are 95-96% aur şi 4-5% argint.”
Pe teritoriul comunei Pianu, metalul prețios a fost exploatat încă din antichitate. Urmele vechilor exploatări sunt vizibile şi astăzi. Pe dealurile din jurul comunei se găsesc două lacuri de acumulare, numite tăuri, şi o rețea de şanțuri lungă de câțiva kilometri care transporta apa prin cădere liberă până jos, la şes. Sistemul de transport al apei a fost folosit pentru spălarea aurului şi se presupune că ar fi fost construit încă de pe vremea romanilor. Imensa lucrare inginerească stârneşte şi astăzi uimirea geologilor şi a istoricilor.
Ioan Didin este profesor de geografie şi de istorie în comuna Pianu. Casa în care locuieşte se numea în perioada interbelică „Auraria”. Aici funcționa o adevărată bursă a metalului prețios. Sătenii adunau mineralele, apoi le vindeau la oraş.
În acele vremuri, în comuna Pianu, cei mai mari negustori de aur erau preoții. „Era preotul românesc de la biserica asta din sus şi preotul de la biserica de la vale. Ăştia îl luau de la oameni şi îl predau la stat”, spune Ioan Benea, învățătorul din comuna Pianu.
Febra aurului s-a stins şi aici în perioada comuniştilor. Din cauza interdicției de a mai spăla nisipul, localnicii au renunţat la îndeletnicirea lor. Tradiţia s-a pierdut definitiv, dar bogăţia a rămas. Geologul Dorin Dordea a venit la Pianu să reia cercetările în domeniul resurselor de aur aluvionar. După câteva săpături, cu o cazma şi un şaitroc a descoperit metalul nobil. Este intrigat de faptul că nici până astăzi nu cunoaşte cu exactitate de unde provine atâta metal prețios, în condiţiile în care comuna Pianu este situată într-o zonă de deal.
Înaintea sa, un alt geolog, Nicolae Ştefănescu, a cercetat în anii 90, resursele de aur aluvionar de aici. El a concluzionat că aluviunile pot fi exploatate cu succes şi la nivel semi-industrial: „În Pârâul de Sebeş, pe care l-am probat cu puțuri facute în albie până la trei metri, au fost peste 5 grame la tonă. 5 grame la tonă înseamnă foarte mult, exploatabil oricum.”
Concentrațiile sunt de patru ori mai mari decât cele estimate în zăcământul de la Roşia Montană, de 1,5 grame la tona de minereu. Însă autoritățile au ignorat studiile. „Părerea mea e că ar trebui să aplicăm şi noi o legislație care să fie identică cu cea din țările civilizate. Franța are o legislație care permite exploatarea artizanală şi e folosită pentru turism”, spune Ştefănescu.
Cu bogăția la picioare, sătenii au în prezent alte ocupații – pământul şi oile. Mulţi dintre ei, cum este ciobanul Dan Stanciu, nu au aflat că în satul lor ar exista o adevărată comoară. Ciobanul paşte oile chiar lângă şanțurile pe care înaintaşii săi spălau nisipul aurifer. Platoul pe care îl cutreieră zi de zi este plin cu şanțuri şi denivelări, formate tocmai din nisipul şi pietrişul extras şi depozitat.
În vecinătatea platoului, câţiva oameni de afaceri au construit cel mai mare teren de golf din țară - semn că bogăția trage tot la bogăție.
Arieş: concentrații de metal prețios de 30 de ori mai mari decât au fost estimate la Roşia Montană
Dacă tradiția căutării aurului cu şaitrocul s-a pierdut încă din perioada comuniştilor, după anul 1989 a dispărut şi industria de extracție a metalului prețios cu ajutorul balastierelor.
Râul Arieş, județul Cluj. Romanii îi spuneau acestei ape curgătoare „Aureus”, adică Râul de Aur. În anii 80, aici a existat o salbă de balastiere pe raza localităților Mihai Viteazu, Corneşti, Moldoveneşti, Buru, Sălciua, Mihăeşti şi Câmpeni. Unitățile au exploatat, pe lângă nisip şi pietriş, zeci de kilograme de aur aluvionar. La balastiera „Mihai Viteazu” s-au obținut concentrații de metal prețios de 30 de ori mai mari decât au fost estimate la Roşia Montană. Geologul Costel Ungureanu, de la Institutul Național de Geologie Marină, a participat la lucrări: „Cele mai bogate aluviuni atunci au ieşit 35 de grame la tona de concentrat (...) în condiţiile în care la Roşia Montană este o concentraţie de 0,5, 0,1, 0,2. Acolo efortul este foarte mare.”
Activitatea balastierelor de pe Arieş a continuat şi după 1989, însă cu întreruperi, din cauza problemelor economiei de stat. În anii 90, geologul Gheorghe Stoian a măsurat potențialul de exploatare a metalului prețios.
Gheorghe Stoian: „Am predat câteva kilograme de aur şase sau şapte. Principalul obiectiv a fost acesta: de a dovedi că există aur în aluviuni şi de a dovedi că se poate extrage acest aur.”
În anii 2000, odată cu privatizarea balastierelor, exploatarea aurului a încetat complet pe Arieş.
După privatizare, unele stații de sortare - cum este cea de la Corneşti - a fost demontată şi vândută la fier vechi.
Noii proprietari ai balastierelor de pe Arieş au renunțat să mai lucreze în albia râului din cauza noilor restricții de mediu şi a taxelor mari de exploatare. După anii 2000, statul a restricționat accesul utilajelor în albia Arieşului ca să protejeze alimentările cu apă ale localităților.
Gheorghe Duțu: „Exploatarea pe albiile râurilor implică o anumită procedură, cea în terase - o altă procedură, deci toate acestea trebuie corelate, mai ales dacă avem atingere şi în zone de protecție cum ar fi Natura 2000, zone în care chiar nu putem lucra când vrem şi cum vrem.”
Taxele de exploatare a balastului au crescut, iar patronii şi-au mutat utilajele în carierele de pe uscat.
Mihai Sevan, geolog la fosta balastieră Mihai Viteazu: „Vă imaginați că trei sferturi din valoarea unui metru cub de balast exploatat reprezintă taxele. Ori nu mă încurajează deloc să continui exploatarea într-un râu cu probleme.”
Dacă industria de extracţie a metalului prețios a dispărut, acelaşi lucru se poate spune şi despre cercetarea geologică.
Ioan Stelea: „Gradul de cunoaştere la ora actuală este mult mai scăzut decât în anii 70-80, pentru că hărțile sunt vechi şi pentru că generațiile care ştiau geologie au ieşit din sistem, au dispărut pe cale naturală.”
Aurul din Dâmboviţa
În unele zone din județul Dâmbovița din care s-a extras aur aluvionar nu se cunoaşte nici până astăzi sursa de proveniență a metalului prețios. Este cazul comunei Gemenea, situată la 30 de kilometri-nord de Târgovişte.
În antichitate, dacii au scos aur din nisipul Dâmboviței. Mult mai târziu, în secolul XIX, hărţile atestă că pe dealurile din jurul comunei a existat activitate minieră într-un loc numit „La cruci”. Geologii nu cunosc dacă la Gemenea aurul se găseşte în dealurile din jurul comunei sau dacă este adus de Dâmboviţa dintr-un zăcământ necunoscut din Munţii Făgăraş.
Împreună cu reporterii Din|interior, Ioan Stelea şi Monica Ghenciu au reluat cercetările în comuna dâmbovițeană. Prima oprire s-a făcut la biserica din sat, pentru o discuţie cu oamenii locului, despre cum se ajunge „La Cruci”.
Unul dintre bătrânii satului, Victor I. Stroi, în vârstă de aproape 80 de ani, susține că nu a auzit că în împrejurimi s-ar fi exploatat metalul nobil. A acceptat să însoțească echipa până la locul denumit „La Cruci”. Urcuşul a început chiar prin curtea sa, pe unde trece pârâul numit Valea Minei. Bătrânul spune nu s-a gândit niciodată că pârâul l-ar putea ghida chiar către o mină de aur: „Dacă găseam aur... aoleu ce bogat eram! Dar aurul meu era la lemne, să pun în căruță şi să plec.”
În timpul urcuşului, geologii au luat probe de roci şi au descoperit indicii că s-ar putea găsi un zăcământ. La o altitudine de 700 de metri se află „La Cruci”. Zona este împânzită de şanțuri, de-o parte şi de alta a potecii.
Ioan Stelea: „Dacă eram pe o pantă, puteam zice că puteau fi alunecări de teren. Dar pe o zonă de platou... sunt prea multe alunecări, nu se poate aşa ceva! Deci eu înclin să cred totuşi că, cel puțin o parte din aceste depresiuni sunt urmele unor lucrări miniere vechi.”
Cum s-a extras aurul la Gemenea a rămas un mister. La finalul expediției, geologii au emis însă o ipoteză: aurul ar putea proveni din pietrişul de Cândeşti, o formațiune geologică prezentă în dealurile din jur. Metalul prețios ar fi ajuns în albia Dâmboviței purtat de apele care izvorăsc din acest pietriş.
La o săptămână după finalizarea expediției, analizele de laborator asupra rocilor prelevate au scos la iveală indicii că la Gemenea s-ar putea găsi aur. Sunt milonite negre formate din cuarţ şi multe minerale opace.
Turism pentru căutători de aur amatori
În timp ce în România industria a apus, în SUA, Canada, Federația Rusă, China sau Australia, sectorul este în plină dezvoltare. În SUA s-a dezvoltat şi un turism al căutorilor de aur aluvionar.
Ionuț Farca: „Sunt societăți care organizează anumite tabere, în care cei doritori sunt învățați în prima fază teoria: cum se depune, unde se depune, procesul de spălare. În funcție de cât plătesc ajung într-o zonă în care chiar este aur. Sau nu...”
Emil Constantinescu: „În timpul mandatului meu se punea problema mineriadelor, deci nu mă ocupam de turism...”
În România însă, puținele inițiative turistice - cum a fost cea din Stănija - s-au blocat din cauza taxelor şi a birocrației. Arta mânuirii şaitrocului nu mai aduce nici un profit şi riscă să dispară. În țara râurilor bogate, aurul şi alte minerale rare se duc pe apa sâmbetei.
Din|interior
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
