TRIUMFUL UNEI NAȚIUNI. Marea Unire, recunoscută complet abia în 1920
În ziua de 11 noiembrie 1918, aliații semnează armistițiul cu Germania, după ce, cu o săptămână înainte, Austria acceptase condiţiile de încetare a focului. În ianuarie 1919 încep la Paris negocierile de pace.
Delegaţia română a fost însă împiedicată să ia parte la discuţii. Reproșul oficial era că în martie 1918 România făcuse pace separată cu Puterile Centrale, deci nu mai era un egal la masa tratativelor.
De fapt, marile puteri învingătoare doreau să redeseneze harta Europei, dupa voia lor.
Când, la 28 iulie 1919, este semnat la Versailles tratatul cu Germania, cei trei mari îşi impuseseră deja voinţa şi stilul asupra tuturor tratativelor. Atitudinea revanşardă a bătrânului premier francez Clemenceau, supranumit „tigrul", prevalase în privinţa duşmanului german. Idealist, profesorul Woodrow Wilson, aflat la cel de-al doilea mandat la Casa Albă, accentuase cererile popoarelor din centrul şi răsăritul Europei, eliberate prin dezmembrarea Imperiului Habsburgic şi a celui Ţarist. Între ei, premierul britanic Lloyd George era singurul realist. Conflictele sunt inevitabile, spunea el, tot ce poţi să faci este să le răreşti şi să le limitezi prin hotărâri chibzuite.
Graţie celor 14 puncte ale preşedintelui Wilson legate de autodeterminarea popoarelor, recunoaşterea României Maria nu ar fi trebuit să întâmpine obstacole. Românii erau poporul cel mai numeros în sud-estul Europei, iar în timpul războiului, autorităţile române fuseseră foarte atente ca acţiunile militare să nu influențeze decizia ardelenilor:
„Armata românească a fost foarte departe de Alba Iulia tocmai ca să lase libertatea românilor să se pronunţe aşa cum ar fi voit ei. Din partea Bucureştiului există această înţelegere clară că noi ne ducem la pace şi dacă ne ducem la Conferinţa Păcii trebuie să arătăm că de bună voie ne-am găsit împreună şi suntem împreună. Nu numai pentru că suntem cei mai numeroşi, dar pentru că avem voinţa noastră naţională că trebuie să ne unim şi să formăm un stat”, spune istoricul Ion Bulei.
Dar principiul național provoca şi nemulțumiri. În Balcani, etniile conviețuiau de sute de ani în aceleaşi teritorii. Aşa cum românii doreau o României Mare, si sârbii doreau o Serbie mare, iar maghiarii o Ungarie Mare. În plus, învingătorii aveau şi interese pragmatice care nu erau exprimate în proclamaţiile oficiale.
Deşi sprijinea drepturile naţiunilor, Woodrow Wilson insista ca revendicările teritoriale ale României să fie rediscutate. Georges Clemenceau, care îl antipatiza pe Brătianu, îl susţinea pe american. Exasperat, dar şi arogant, premierul Ionel Brătianu strigă în plină conferinţă că Wilson este un impostor care presează România ca să obţină avantaje pentru Standard Oil în zona petroliferă de pe Valea Prahovei. Replica lui Clemenceau a fost un urlet. Era clar că negocierile erau în impas.
Cea care salvează situaţia este regina Maria. Parisul o primeşte cu ovaţii, iar „tigrul” Clemenceau o întâmpină la Elysee cu garda de onoare. În plus, vizita reginei la Londra îi deschide lui Ionel Brătianu şi uşile lumii anglo-saxone.
„Ea face eforturi disperate de a obţine sprijinul casei regale britanice, şi-a folosit legăturile de familie, dar în acelaşi timp şi-a asumat un risc politic foarte mare în cazul în care eşua. A avut însă autoritatea, inteligenţa şi sensibilitea de a reuşi”, spune istoricul Alin Ciupală.
„Brătianu nu avea relaţii în lumea britanică şi în lumea americană. E nevoie de regina Maria în 1919 şi acolo îl pune în contact pe Brătianu cu puternicii zilei. Aşa ajunge să îl cunoască pe regele Angliei şi pe Wilson. Brătianu nu cunoaşte engleză, regina Maria chiar face pe traducătoarea”, adaugă istoricul Ion Bulei.
După intervenţia reginei, atmosfera se schimbă, iar negocierile cu substrat economic se poartă în mai mare măsură în avantajul României. Apăruse însă o altă situație crucială. Izbucnirea revoluţiei bolşevice la Budapesta, oprită de soldaţii românii, convinsese puternicii Europei că în regiune este nevoie de o Românie puternică. Ionel Brătianu începe să fie ascultat.
„A ştiut să negocieze poziţia geo-strategică a României. În al doilea, rând este vorba de resursele pe care România le avea. Petrolul a însemnat foarte mult, atât pentru obţinerea unor avantaje politice, cât şi pentru obţinerea unor împrumuturi pentru refacerea ţării afectate de război”, spune Alin Ciupală.
La 10 septembrie 1919, prin tratatul de la Saint-Germain semnat cu Austria, este recunoscută unirea Bucovinei cu România. Dar oricât a insistat, Ionel Brătianu nu obţine întreg Banatul aşa cum îi garantase Antanta în 1916 şi cum spunea Proclamaţia de la Alba Iulia. Argumentul că sârbii erau mai numeroşi în vestul regiunii era corect. Premierul liberal s-a considerat însă înfrânt la Paris. Considera că drepturile acordate minorităţilor erau excesiv de largi. A demisionat în octombrie 1919 şi i-a lăsat guvernului Averescu, onoarea de a semna tratatul de la Trianon prin care a fost recunoscută Unirea Transilvaniei cu România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
