ROMÂNIA FURATĂ. Tractorul Brașov: Cum a fost lichidată o uzină cu 26.000 de angajați

Data publicării:
tractorul brasov

„E o nerealizare a mandatului meu, una majoră, faptul că nu am reușit ca țară să păstrăm această fabrică de tractoare”, spune Răzvan Orășanu, fost președinte al AVAS.

„A fost lichidată nejustificat, asta e părerea mea, la fel ca alte multe înterprinderi din economia românească”, crede ministrul Economiei, Constantin Niță.

„Se adâncea gaura cu fiecare zi de funcționare”, explică un alt fost președinte al AVAS, Teodor Atanasiu.

Dacă până la Revoluție fabrica vindea tractoare în toate colțurile lumii, după 1989, uzina-mamut s-a transformat într-un chin pentru statul român. Unul financiar. Din 1990 și până în ultima zi de funcționare, Tractorul Brașov nu a adus niciodată profit, dar cei 26.000 de angajați au fost o forță electorală, astfel că fiecare Guvern a șters datorii și a dat împrumuturi. Unele cu o dobândă și de 30%.

Dar milioanele de euro primite de la Guverne nu au fost o gură de oxigen, ci otravă curată.

„Când începi să acumulezi datorii și pe urmă începe să vină bulgărele - care se adună cu majorități și penalități - ajungi într-o situație din care nu mai poți să ieși”, spune Teodor Atanasiu.

„Au câștigat în primul rând firmele concurente de afară, au omorât concurența, au câștigat piața”, spune liderul sindical Gheorghe Apostu.

Cum a murit Tractorul Brașov, cine e de vină și ce acte importante s-au pierdut în urma închiderii mamutului aflați în astăzi, începând cu ora 20, la Jurnalul de seară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri