România furată | „Pionierul”, un mormânt colectiv
Cum interesele imobiliare au ajuns să facă legea, atelierele dezafectate au fost vânate doar pentru poziţia lor din centrul Capitalei. Nimeni nu a investit la „Pionierul”, deşi riscul de prăbuşire a clădirilor fusese semnalat încă din anii '90. Au existat, în schimb, oameni de afaceri care au pus la punct inginerii financiare ca să preia ieftin terenul. Au existat foşti angajaţi care i-au ajutat şi un plan pentru a transfera întreg profitul în Cipru. Cum anume, într-un nou episod din „România furată”.
30 octombrie 2015. Zece şi jumătate seara. Club Colectiv. Aproape 400 de oameni sunt la concertul trupei Goodbye to Gravity care îşi lansează cel de-al doilea album. Nimic nu prevesteşte dezastrul. Se aprind patru artificii, aşa cum se mai aprinseseră câteva cu zeci de minute înainte. De data aceasta, o dată cu ele, ard stâlpii de susţinere şi tavanul. În câteva minute, totul e scrum. Şi oameni, şi încăpere.
Noiembrie 2015. În centrul Capitalei, pe strada Tăbăcarilor numărul 7, ard mii de lumânări.
Până atunci, aici mocnea doar o afacere imobiliară prosperă, ridicată în ultimii şapte ani pe cenuşa unei mari fabrici a României socialiste: Întreprinderea de Pielărie şi Încălţăminte „Pionierul”.
Afaceri imobiliare pe cenușa fabricii „Pionierul”
Din cele câteva zeci de mii de metri pătraţi pe care funcţiona fabrica pornită în interbelic de Nicola Prodanof, urmaşa de azi a întreprinderii, firma PIONIERUL SA, mai are doar 16.671 de metri pătraţi de teren şi clădiri pe 10.932 dintre aceştia. Ruinele fostelor ateliere din care ieşeau, în anii '70, pantofi de sport de marcă pentru export au ajuns, cu implicarea foştilor şefi de la „Pionierul” şi a unui businessman israelian, doar o afacere imobiliară controlată printr-un offshore cipriot.
Hala care a luat foc în noaptea de 30 octombrie a fost închiriată acum un an firmei care deţine azi Clubul Colectiv.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Discuție între dispecerat și Cristian Popescu Piedone, în noaptea incendiului: „Societatea se numeşte Colectiv Club SRL, cu punct de lucru pe strada Tăbăcarilor, nr. 7. Administrator - domnul Cătălin Gancea. Are acordul de funcţionare eliberat în data de 14 ianuarie 2015. Autorizaţie de funcţionare eliberată în data de 14 ianuarie 2015.”
Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4: „Din punct de vedere şi atribuţiile pe care le are primăria Sectorului 4 pentru emiterea acordului de funcţionare avem la dosar, avem îndeplinite toate normele legale de eliberare a acestui certificat.”
Declarații false, trecute cu vederea de primar
Documentele arată, însă, că Primăria Sectorului 4 a eliberat autorizaţia de funcţionare pe baza unei cereri care includea o declarație falsă, ușor de devoalat. Cătălin Gancea cere autorizația declarând că firma sa „deține și respectă Acordul de funcționare eliberat de Primăria Sectorului 4”. Solicitarea sa este înregistrată la primărie pe 6 noiembrie 2014, aproape simultan cu cererea pentru eliberarea Acordului de funcţionare pe care susţinea că îl are deja. Mai mult, Primăria îi eliberează, cu semnătura lui Cristian Popescu Piedone, ambele acte, două luni mai târziu, în aceeaşi zi: 14 ianuarie 2015.
Patronii au declarat, pe propria răspundere, că au 80 de locuri pe scaune. Astfel au putut să obţină acordul primăriei fără a mai avea nevoie de o autorizaţie specială de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgenţă, necesară tuturor cluburilor care organizează spectacole cu peste 200 de oameni.
Primarul de la acea vreme, Cristian Popescu Piedone, e cel care trebuia să se asigure că legea se respectă. Funcţionari din subordinea lui ar fi trebuit să verifice datele pe teren.
Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4: „Aceste activități se desfășoară pe timp de noapte. Multe instituții de control își încheie porțile la orele 16.30”
O săptămână mai târziu, Cristian Popescu Piedone şi cele două funcţionare care au pregătit autorizaţia sunt arestaţi preventiv.
Clubul oamenilor de afaceri din spatele „Colectiv”
Clubul Colectiv funcționa în clădirea din strada Tăbăcarilor numărul 7 încă din 2013, dar avea în spate o altă firmă. Este vorba despre MUSIC HALL SRL, care a și înregistrat numele clubului la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Cei care au lansat afacerea au fost Costin Mincu și Alin Anastasescu. Primul are 36 de ani. A fost angajat barman, după care și-a deschis propriile baruri și discoteci. Mai întâi o terasă pe plaja din Vama Veche, apoi un club în Constanța. În 2012, s-a extins, împreună cu un mai vechi partener de afaceri, în Centrul Vechi din București, unde a deschis, pe rând, Clubul Goblin și Elephant Pub. Atât acesta din urmă, cât şi cel din Vama Veche, au fost distruse în incendii. Lanțul cluburilor a fost completat de Colectiv, în care a fost cooptat, anul trecut şi publicitarul Cătălin Gancea.
Foto: Agerpres
Intrarea lui Costin Mincu în afacerile cu spectacole are legatura cu câteva concerte organizate în colaborare cu EMAGIC ENTERTEINMENT. Actualul patron al Clubului Colectiv era în 2008 administratorul unei companii la care organizatorul de evenimente care i-a adus în România pe Madonna, Mettalica, Iron Maiden ori Lenny Kravitz era, la rându-i, acţionar.
În 2013, Costin Mincu devine partener de afaceri cu Alin Anastasescu, al doilea proprietar al clubului Colectiv. Alin Anastasescu are 28 de ani şi este, potrivit propriului CV, producător de clipuri publicitare. Ca şi Costin Mincu, a făcut parte dintre organizatorii de evenimente angajaţi ai Emagic ENTERTEINMENT.
În cei doi ani de funcţionare, Clubul Colectiv merge în pierdere. În 2013, înregistrează un minus de aproape 50 de mii de euro, iar în 2014 - de aproape 8 mii.
La finalul anului trecut, în afacere intră Cătălin Gancea. Cel mai nou acţionar al clubului şi proprietar a două agenții de publicitate.
Printre activităţile înregistrate de noua firmă, Colectiv Club SRL, se află, pe lângă comerţ, şi organizarea de spectacole. De asemenea, în portofoliul companiilor deţinute de Costin Mincu există mai multe firme autorizate pentru activităţi de creaţie şi de interpretare artistică ori pentru organizarea de spectcole.
Chiriașii ruinelor din centrul Capitalei
Pentru cei 425 de metri pătrați închiriați în fostul atelier al fabricii de încălțaminte, COLECTIV CLUB SRL plătea firmei Pionierul SA 1488 de euro pe lună plus TVA, adică 3,5 euro pe metru pătrat. Prin contract, chiriaşul se obliga să achite facturile la utilităţi şi să îşi asigure mijloacele pentru stingerea unor eventuale incendii. În schimbul acestor bani, primea libertatea de a-şi amenaja spaţiul şi chiar de a-l subînchiria cu acordul proprietarilor.
3,5 euro plus TVA pe metru pătrat este preţul minim cu care PIONIERUL SA, aflată azi în insolvenţă, închiriază, în general, rămăşiţele fostei fabrici.
Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Se pot închiria în orice fel de modalitate. Sunt efectiv nişte clădiri care se închiriază. Nu contează cum vine clientul: că vine personal, că vine prin agenţie. Ce face acolo chiriaşul, el este obligat să îşi obţină toate avizele.”
Avocata unor firme chiriașe: „Spaţiile se închiriau. Nu sute, exagerez, dar sunt multe firme acolo. Toate construcţiile sunt în picioare, mai mult sau mai puţin”.
Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Sunt nişte preţuri care se încadrează pe piaţa liberă, având în vedere şi faptul că sunt efectiv nişte hale industriale. Şi preţul fără amenajări şi fără investiţii care să îi crească valoarea, astea sunt preţurile pe piaţă: între 3,5 euro şi 4 euro, maxim 5 euro”.
De la cluburi la săli de dans pentru copii, de la service-uri auto la tipografii, chiriaşii închid ochii în faţa degradării, ca să plătească, în centrul Capitalei, un preţ mic. Numărul exact al firmelor care au contracte de închiriere în fosta fabrică „Pionierul” rămâne, în acest moment, o necunoscută.
Sergiu Dură, administrator judiciar la PIONIERUL SA: „Sunt contracte de închiriere, sunt niște spații care pot fi folosite. Societatea nu mai are ca obiect de activitate decât închirierea unor spaţii din locul respectiv, atât şi nimic mai mult, nu mai desfăşoară alte activităţi de producţie sau alte chestiuni de felul acesta. Există şi spaţii libere”.
La Registrul Comeţului sunt înregistrate, oficial, 44 de firme care au sediul principal sau secundar în strada Tabăcărilor 7. Altele 10, radiate în prezent, au avut puncte de lucru aici. Dintre ele, trei au ca obiect de activitate spectacole. Teoretic, aici, în fiecare weekend sunt sute de oameni.
Preţul mic al chiriei a fost, în permanenţă, motivul pentru care patronii de mici afaceri au căutat Pionierul.
Patronul unei săli de sport în fosta fabrică „Pionierul”: „Este cel mai mic din Bucureşti, cumva. Dar în fabricile astea vechi, pentru că tu amenajezi spaţiul, cam ăsta este preţul. Restul, ca să iei cât de cât amenajat, începe de la 10. Eu, având o chirie de 1400, sar la 3000. Vă dați seara că e infernal. Adică e misiune imposibilă”.
Afaceri-fantomă în hale dezafectate
Din evidenţele Primăriei Sectorului 4 rezultă, însă, că doar două dintre firmele care activează în Tăbăcarilor 7 au, în prezent, autorizaţie de funcţionare. Ambele sunt cluburi: COLECTIV CLUB SRL şi 4EVER MC CLUB SRL. O a treia, DINAMIC MARKET COM IMPEX SRL, apare de asemenea ca avizată de primărie.
După incendiu, chiriaşii din celelalte spaţii nu se mai văd făcând mult timp afaceri în halele „Pionierul”.
Fabrica „Pionierul”. Ruine în ruină
Patronul unei săli de sport din Tăbăcarilor, nr. 7: „De aici încolo, e mai greu. Pentru că şi cei care voiau să vină, cum să le mai dăm explicaţii? Până acum, le spuneam „fosta fabrică Pionierul”, „Maternitatea Bucur”. Iar acum, ce putem să-i spunem? „Unde s-a întâmplat tragedia”? E inuman.
Sergiu Dură, administrator judiciar al Pionierul SA: „Vă daţi seama că un asemnea eveniment o să ne aducă pierderi. Există riscul să plece clienţi din această clădire. Avem o lipsă a folosinţei, acolo este închis acum. Se fac anchete, se fac... nu ştim nici noi deocamdată. Societatea noastră nu are nicio implicare în organizarea acestei activităţi. Societatea nu este decât proprietarul spaţiului şi, eventual, va avea o pagubă materială în cadrul unui eventual proces.”
Până să intre pompierii în Colectiv, fabrica de încălţăminte „Pionierul” s-a stins, încet, sub ochii celor care au condus-o. Înainte de 1970, aici se făceau pantofi, pâslari şi galoşi pentru piaţa internă. Contractul cu Adidas, semnat în anii '80, o transformă în cel mai mare exportator de încălţăminte de sport al României.
O fabrică de renume ajunsă cenușă
Pe Splaiul Dâmboviţei încep să se croiască adidaşii din piele albă cu trei dungi care ajung în Franţa şi Germania. Toată încălţămintea merge la export. Rebuturile ajung pe piaţa neagră românească.
Ioana Tudor, maistru, fost angajat la „Pionierul”: „Nimeni nu avea. Foarte greu. Da... ce pe sub mână? Eu nici nu am văzut. Numai ce lucram şi ei plecau. Eu nu am văzut niciodată la cineva pe stradă”.
În magazinele României socialiste, intră doar adidaşii Rosprint şi Rostart, fără bride, dar la fel de trainici. Privilegiaţi să primească, din când în când, câte o pereche de pantofi sport de export sunt doar angajaţii.
Înainte de 1989, 8000 de oameni lucrau la „Pionierul”. Atelierele şi halele acoperă aproape 135.000 de metri pătraţi. Treptat, numărul angajaţilor scade la 5000, ca să ajungă, în prezent, la 12: conducerea şi paza.
Angela Pache e numită director cu câteva luni înainte de Revoluţie. Avea 35 de ani şi venea de la „Flacăra Roşie”, a doua mare fabrică de încălţăminte din Bucureşti.
Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „Am ajuns la Pionierul în 1989, pe 1 februarie, şi am rămas până în 1 martie 1997, în funcţia de director general. Produceam 4.000 de perechi pe zi, până la 5.000 de perechi pe zi. Aveam până la 5.000 de salariaţi, în două schimburi. Aveam şi tăbăcării, care astăzi aproape au dispărut în ţară. Cifra de afaceri era de aproximativ 11 milioane de dolari pe an.”
Primii ani de după Revoluţie aduc la „Pionierul” semnele declinului şi apoi pe cele ale unei morţi sigure. În 1990, fabrica se confruntă cu lipsuri acute, dar şi cu riscul de prăbuşire. Substanţele toxice, folosite zeci de ani la tratarea pielii şi pătrunse în beton macină armătura din oţel. Un film de prezentare din 1990 o confirmă: „Clădirea are cam peste 70 de ani vechime, tehnologiile vechi probabil că erau şi mai poluante decât cele actuale. Am avut surpriza să găsim la stâlpii de la parter în număr destul de mare, armătura complet distrusă. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în planşee şi în grinzi şi în plăci”.
În decembrie 1990, Guvernul Roman o transformă în societate pe acţiuni, iar în aprilie 1993 este preluată de Fondul Proprietăţii de Stat. Imagini de arhivă ilustrează „Pionierul” în contrast cu ce există astăzi: „Societatea comercială Pionierul S.A. din Bucureşti beneficiază de 75 de ani experienţă fiind, ca să zicem aşa, nepoata vechii societăţi comerciale Talpa, înfiinţată în 1917 cu sucursale în multe oraşe ale României. Dotările recente, liniile tehnologice moderne, personalul de înaltă calificare conferă acestei unităţi capacitatea de a concura pe piaţa liberă cu firme similare din ţară şi străinătate”.
La scurt timp, vine privatizarea. În 1994, statul îşi vinde integral acţiunile, dar nu unui investitor, ci prin Programul Acţiunilor Salariaţilor. Câţiva foşti angajaţi, ale căror nume nu sunt publice, preiau fabrica.
Regimul de colaborare cu firmele străine se schimbă. Cei care comandau pantofi sport la „Pionierul” încep să trimită feţele croite şi cusute şi folosesc doar mâna de lucru ieftină, pentru asamblare. Germanii renunţă la contract, francezii îl păstrează, dar numai pentru o scurtă perioadă. O bună parte din ateliere îşi pierd activitatea, iar angajaţii sunt trimişi în şomaj.
Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „În primul rând, a scăzut mult numărul de muncitori, au scăzut mult contractele cu URSS, au scăzut contractele Adidasului şi ne-am confruntat câţiva ani de zile cu mari probleme de contracte. După care am prospectat marile firme de sport şi am lucrat foarte bine, până la 1 milion de perechi pe an, cu Lotto”.
Italienii care vin să supervizeze contractele încep, pe fondul declinului marilor fabrici din România, să îşi deschidă ateliere de încălţăminte proprii în Bucureşti. Iau de la Pionierul mare parte din angajaţii cu experienţă. La fel face şi Angela Pache, care îşi lansează în 2010, împreună cu fiica sa, propria afacere.
Reporter: Câţi ani aţi lucrat la Pionierul?
Maria Leftere, fost angajat: „Păi, din '86 până în 2007, faceţi dumneavoastră socoteala. O grămadă de ani şi după aia, v-am spus, am venit aici la doamna Pache că a fost director acolo şi am aflat că s-a privatizat şi am vrut să vin la dânsa”.
Reporter: După Revoluţie, cum a evoluat situaţia la „Pionierul”?
Maria Leftere: „Din ce în ce a început să... au început privatizările, au început firmele mici și Pionierul a început să …”
În situaţiile financiare, urmaşa fabricii care exporta adidaşi cu milioanele de perechi reuşeşte să rămână profitabilă inclusiv în anii 2000. Bilanţul contabil din 2001 arată un profit de 370.000 de lei şi 1540 de salariaţi încă activi. În 2004, fabrica mai are puţin peste 1000 de angajaţi şi face un profit de 175.000 de lei. Zece ani mai târziu, în 2014, Pionierul, acum cu numai 12 angajaţi, are o pierdere de 129.000 de lei. În loc de pantofi, face doar afaceri imobiliare.
Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „Problema erau costurile foarte mari pe unitate de pantofi. S-a închis, cum s-au închis toate”.
Acolo unde marii producători de pantofi de sport fac pasul înapoi, lăsând în urmă doar hale valoroase pentru terenurile pe care au fost ridicate, câştigă micile afaceri.
Angela Pache, fost director la „Pionierul”:„Exporturile au scăzut foarte mult în primii ani după Revoluție. Astăzi, ne aflăm la valori mult mai mari decât înainte de 1989. Chiar dacă întreprinderile foarte mari aproape că nu mai sunt, întreprinderile mici şi mijlocii sunt foarte multe, iar exporturile sunt la nivelul de dinainte de `89.”
În istoricul companiei, retragerea Angelei Pache e datată 1999. Locul său e luat de Eugen Voicu, fostul inginer şef al fabricii, azi director general la „Pionierul”.
Angela Pache, fost director la „Pionierul”: „Nu trec pe acolo. Nu pot să trec pe acolo. Am trecut o dată şi am văzut că sunt săli de fitness, de ... dar nu am avut tăria să intru”.
Eugen Voicu, cel care semnează azi contractele de închiriere şi a fost autorizat în ultimii ani să parafeze inclusiv vânzări de terenuri şi de clădiri, a condus mulţi ani compania alături de soţia şi cumnata sa, retrase între timp. Tot el a fost martor al trecerii oficiale de la fabricarea de încălţăminte la imobiliare. La adresa la care îşi are domiciliul, e de negăsit.
CAMERA ASCUNSĂ / Discuție reporter – vecin de bloc
- Erau foarte discreţi. A fost director la „Pionierul”. N-am cum să vă ajut... Vine, dar o dată la şase luni, la patru luni, la cinci luni. Nu ştiu cum o să puteţi... nici nu ştiu cum o să-l găsiţi. Ştiu că şi-a făcut o vilă pe la un peco, tot pe aici prin cartier.
De la adidași la imobiliare. Cine câștigă
Primul care profită de răsturnarea de situaţie de la „Pionierul” e un om de afaceri israelian. Gideon Zelivanski intră la Pionierul în martie 2007, direct ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, cumpărând acţiuni de la foşti salariaţi.
Urmărea de mai mulţi ani rămăşiţele fostei industrii româneşti, accesbile cu preţuri mici, şi transformarea lor în ansambluri imobiliare.
Pionierul imobiliar. Cine este Gideon Zelivanski
Gideon Zelivanski îşi începe afacerile în România în 1999, prin societatea ISRO PRIVACOM SRL, la care deţine 90 la sută din acţiuni. Apoi cumpără o secţie a fostei ţesătorii de bumbac SUVEICA din Capitală.
La vremea respectivă, SUVEICA, cel mai mare producător de prosoape din România, se afla în moarte clinică.
Tot în 1999, israelianul îşi extinde afacerile la Suveica. Mai cumpără o secţie pe Şoseaua Colentina, prin societatea GHITAL PRIVACOM SRL, la care este asociat. La momentul achiziţiei, firma avea ca obiect de activitate, printre altele, administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract.
În 2000, Gideon Zelivanski cumpără şi alte secţii ale fabricii Suveica aflate în stare de conservare. La aceeaşi adreasă cu dependinţele fostei întreprinderi de prosoape sunt înregistrate în perioada respectivă mai multe societăţi ale sale: GTNE PRIVACOM SRL şi ZM PRIVACOM SRL.
În 2005, este înregistrată o altă societate, de această dată profilată pe dezvoltare imobiliară: ZG PROIECT DEVELOPER SRL.
TOTAL BUSINESS MANAGEMENT SRL este a doua firmă înfiinţată de omul de afaceri israelian care are ca obiect principal de activitate afacerile imobiliare. Compania este redenumită în 2011 TOTAL ECOCOLECT SRL, iar Zelivanski îi schimbă domeniul de activitate în colectarea deşeurilor nepericuloase.
Un tun bine pregătit
La Pionierul, Zelivanski ţinteşte, din start, terenul. Preţul acestuia pe piaţa liberă depăşeşte, însă, 15,6 milioane de euro, aşa că omul de afaceri gândeşte un mecanism financiar prin care să îl ia de patru ori mai ieftin. Mai întâi identifică acţionarii cu pachete reprezentative din Pionierul SA. Apoi face achiziţiile prin ZG PROIECT DEVELOPER SRL, firma înfiinţată la adresa fabricii Suveica. Din decembrie 2006 până în iulie 2008, negociază individual cu acţionarii şi semnează 37 de contracte de cesiune. Cu 3,6 milioane de euro, preia 65,5% din acţiuni şi, implicit, controlul companiei.
Imediat după intrarea lui Zelivanski în Pionierul SA, în 2007, compania îşi extinde domeniul de activitate la dezvoltare imobiliară, prin cumpărarea şi vânzarea de terenuri, până când renunţă definitiv la fabricarea de încălţăminte. Al doilea pas după cumpărarea celor 65% este majorarea de capital pentru diminuarea participaţiilor acţionarilor minoritari.
Consiliul de Administraţie pe care îl conduce decide, de asemenea, majorarea indemnizaţilor membrilor săi la 10.000 de euro pe lună şi obligă micii acţionari să îi vândă cu prioritate lui Zelivanski. Aşa ajunge să deţină 91,5% din Pionierul şi, implicit, domeniul imobiliar.
La scurt timp, Pionierul începe să scoată la vânzare terenuri de 15.681 de metri pătraţi, cu tot cu clădiri, la un preţ de 13,9 milioane de euro. Simultan, înfiinţează o nouă firmă, PIO DEVELOPMENT SRL, căreia îi vinde sub prețul pieței un teren de 2000 de metri pătrați și clădirile aferente. În cei cinci ani cât funcționează, firma are cifră de afaceri zero. În schimb, își reduce activele, acumulează pierderi, apoi este radiată.
Planul lui Gideon Zelivanski de a scoate din teren un profit rapid se blochează, însă. Pe de o parte, nepoţii lui Nicola Prodanof deschid procese de revendicare a dreptului de proprietate. Pe de alta, Mostafa Gozal, unul din foştii acţionari de la care Zelivanski cumpărase 27,5% din Pionierul îi face o plângere pentru că nu-şi primise integral banii. ANAF şi DNA încep investigaţiile la fosta fabrică şi în firmele implicate.
O inginerie spre paguba statului
Ancheta scoate la iveală o „inginerie financiară” şi mai complexă.
Pentru a evita sechestrul, în 2008, ZG PROIECT se retrage pentru a face loc, până azi, unui offshore cipriot: TEAMSET CONSULTANTS LTD, reprezentat de acelaşi Gideon Zelivanski.
Terenul retragerii firmei înregistrate în României era pregătit încă din 2006, când ZG PROIECT a început să se împrumute de la TEAMSET pentru a cumpăra acţiuni la Pionierul.
Cele două companii încheie 12 contracte de împrumut. În contul celor 3,6 milioane de euro cu care Zelivanski cumpărase Pionierul, se pun garanţie acţiunile. La momentul oportun, TEAMSET îşi cere banii, ZG PROIECT nu plăteşte, iar offshore-ul cipriot devine majoritar. În spatele lui e tot Gideon Zelivanski, susţin procurorii.
Tranzacţia se face la preţul de 2,5 lei pe acţiune, de 18 ori mai mic decât cel al pieţei. Statul este prejudiciat cu 4 milioane şi jumătate de lei doar prin neplata la valoarea reală a impozitului pe profit.
În raportul din 8 mai 2010 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş se arată că, „prin modul de acordare a împrumuturilor, dobânzile practicate şi clauzele de restituire s-a urmărit în final transferul profiturilor din România către firma din Cipru”.
Atât Zelivanski, cât şi cele două firme sunt condamnaţi penal în 2014, în primă instanţă, pentru evaziune fiscală şi înşelăciune. Ca parte civilă, Ministerul Finanţelor reclamă un prejudiciu de 11,9 milioane de lei.
În toţi aceşti ani, la Pionierul nu se investeşte nimic.
Rechizitoriul DNA prin care omul de afaceri și forma sa sunt trimiși în judecată reține că „Gideon Zelivanski a urmărit, încă de la început, dobândirea terenului aparţinând S.C. PIONIERUL S.A., fapt recunoscut de acesta”, iar „S.C. Z.G. PROIECT SOLID DEVELOPER S.R.L. nu avea nicio activitate, fiind folosită doar pentru a dobândi controlul asupra S.C. PIONIERUL S.A., prin pachetul majoritar de acţiuni”.
Gideon Zelivanski nu e de găsit. La singura adresă indicată în dosarul de insolvenţă deschis recent de Pionierul SA stă o altă persoană.
CAMERA ASCUNSA / Discuție reporter- președinte de bloc:
- Nu știți de niciun cetățean israelian?
- Nu este nimeni cu Z. Zelivanski. Deci la 78, Florian. Și îl știu, om în vârstă, familie...
- N-are legătură?
- N-are nicio treabă. Vă spun că sunt președintele de bloc și am toate astea...
Fostul acţionar, Mostafa Gozal, a încercat în aceşti ani să obţină în instanţă, fie 1.750.000 de euro de la Pionierul SA, fie clădiri şi terenuri ale fostei fabrici. Căutat să-şi explice interesele în această afacere, Mustafa Gozal nu a putut fi, la rându-i, găsit.
CAMERA ASCUNSĂ/ Discuție reporter - vecin de bloc:
„El nu prea deschide uşa, dacă nu cunoaşte. A mai venit cineva de la dânsul de la firmă acum vreo două săptămâni şi a bătut la uşă şi pe urmă a apărut şi el. E şi bătrân, în vârstă şi nu prea deschide uşa.”
Conflictul cu Mostafa Gozal este motivul principal pentru care Pionierul SA şi-a cerut, în urmă cu câteva luni, insolvenţa. Gozal a reclamat şi a câştigat iniţial de la ZG Proiect cele aproape 2 milioane de euro pe care acţionarul unic al companiei, offshore-ul cipriot, i le datora şi ar fi urmat să le plătească din conturile Pionierul.
Sergiu Dură, administrator judiciar al Pionierul SA: „Din cauza acestei hotărâri a Tribunalului Bucureşti s-a început procedura de executare silită şi atunci societatea a fost nevoită să se pună sub protecţia legii ca să nu se întâmple altceva mai rău. Până la soluţionarea procesului se puteau executa bunurile, spaţiile, se puteau vinde la executare silită, iar societatea şi-ar fi putut diminua şansele de supravieţuire.”
O decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anulează datoria. Chiar şi în aceste condiţii, nu există certitudini în privinţa viitorului. Din 2009 în 2011, Pionierul SA merge în pierdere. În prezent, are datorii de 375.000 de lei la stat şi de 1 milion de lei la creditori, în special la membrii consiliului de administraţie.
În Raportul administratorului judiciar publicat pe 7 octombrie 2015 în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă se arată că „Societatea a desfăşurat activitate, aceasta fiind mai puţin rentabilă în ultimii doi ani, deoarece cheltuielile cu indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie au fost excesiv de ridicate”.
Sergiu Dură, administrator judiciar al Pionierul SA: „Societatea are patrimoniul ei, nu are probleme din punct de vedere economic foarte mari. Dar acum suntem şi noi puţin panicaţi după situaţia care s-a creat acolo. S-ar putea să avem probleme pentru că există riscul să suferim o pierdere. E o pierdere şi de imagine şi pentru lipsa de folosinţă a spaţiului. Pe fond psihologic există riscul ca anumiţi chiriaşi să dorească să se mute cu afacerile în altă parte.”
Până la clarificarea viitorului companiei rămase azi cu terenurile, în curtea fostei fabrici Pionierul se strânge scrumul. E cenuşa trecutului unor oameni care încălţau altădată occidentalii, a unei fabrici căreia i s-a grăbit sfârşitul şi a unei afaceri care s-a terminat tragic.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
