România lui 2015 nu-şi mai permite să ţină deschise şcoli în sate îmbătrânite. E neprofitabil să plăteşti directori, contabili şi secretare în sate cu tot mai puţini copii. O treime din şcolile care existau 2004 au fost, astfel, închise. Multe au fost desfiinţate, deşi, cu un an sau doi înainte, renovarea costase cât bugetul unei comune pe un an.
Şcoli complet noi stau închise din ziua în care li s-a tăiat panglica. Ridicate pe bani din bugetul naţional, în sate în care numărul copiilor ajunge abia pentru o clasă, zeci de clădiri se degradează fără ca la Guvern să li se ţină, măcar socoteala.
„Eu cred că în acel moment nu au gândit. Că, dacă gândeau, nu aveam această citadelă a învăţământului care stă şi, cu timpul, uzura îşi va spune cuvântul”, spune Dumitru Cornea, primarul comunei Albeni, județul Gorj.
Şcolile au fost transferate în 1998 autorităţilor locale. Investiţiile au continuat să fie finanţate şi de la bugetul de stat. O situaţie din care, pentru investiţiile începute şi neterminate ori pentru cele încheiate, dar nefolosite, nu îşi asumă nimeni azi răspunderea.
„Ministerului bănuiesc că îi este destul de complicat să se ducă să numere elevii dintr-o localitate. Cred că ar trebui, totuşi, căutaţi responsabilii în altă parte, dar nu la Ministerul Educaţiei”, a declarat Emil Albotă, secretar de stat pentru Infrastructură în Ministerul Educaţiei.
Mari programe naţionale rămân în aer. În 2006, Guvenul urma să construiască peste 180 de campusuri şcolare cu 260 de milioane de euro. Până acum au primit, din bugetul naţional sau de la Uniunea Europeană aproape întreaga sumă. Realitatea lasă în urmă peste 100 de şantiere abandonate şi doar 29 în lucru.
Cine sunt câştigătorii investiţiilor în şcoli aflaţi într-un nou episod din seria „România furată", în această seară, de la ora 21.00.