ROMÂNIA FURATĂ. Cum s-a ales Bucureștiul cu două ruine, în loc de investiții de miliarde de euro
Două construcţii faraonice începute de Nicolae Ceauşescu sunt abandonate de aproape 30 de ani. În ciuda semnării unor parteneriate public-private, investiţii majore de peste două miliarde de euro sunt blocate. Nepăsarea şi lipsa de voinţă politică sunt principalele cauze care au condus la încremenirea proiectelor. Casa Radio şi Esplanada, două terenuri extrem de valoroase, situate în centrul Capitalei, sunt lăsate de izbelişte de autorităţi. Specialiştii care au lucrat pentru cele două investiţii nu văd o soluţie pentru cele 23 de hectare invadate de vegetaţie, în acest moment reluarea lucrărilor fiind un vis îndepărtat.
Lăsate în paragină zeci de ani, construcţiile megalomanice ale lui Ceauşescu se degradează rapid.
Mircea Mironescu, inginer structurist: La Casa Radio structura a avansat mai rapid pentru că era o echipă de la noi specializată într-o structură specială, de jos până sus. Este singura construcţie din lume care are o structură de jos până sus în beton armat cu armătură rigidă. Deci este metal îmbrăcat în beton armat.
„Bănuiesc dezinteres şi o proastă gestionare a problemei, mai ales generată de schimbările de guvern. Asta este o problemă a administraţiei româneşti, pierderea memoriei administrative în momentul în care se face o schimbare”, spune Gheorghe Pătraşcu, fost arhitect şef al Capitalei.
De aproape 30 de ani, două terenuri a câte zece hectare din centrul Capitalei sunt lăsate în paragină.
„A fost o investiţie făcută de Ceauşescu în ultimii ani de mandat, în 23 august 1989 aici a avut loc defilarea. A rămas în ruină, în 2004, printr-o lege, în mod miraculos, nu printr-o hotărâre de guvern, s-a dat în concesiune terenul de 10 hectare împreună cu clădirea de pe el, unor investitori care au promis că fac un mare mall şi trei blocuri, dintre care un bloc, asta era câştigul statului român”, spune Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul.
„Casa Radio. Un monstru ridicat de regimul comunist pe bani, pe multe resurse, pe care le-au plătit şi oamenii din Şimleul Silvaniei, nu numai cei din Bucureşti, pentru că şi din banii lor şi din munca militarilor în termen aduşi la muncă forţată s-a ridicat acea clădire”, spune Ștefan Dumitrașcu, arhitect șef la Primăria Sectorului 3.
La 13 ani de la abandonarea lucrărilor, Ministerul Transporturilor semna un parteneriat public privat cu două firme din Turcia şi Israel pentru continuarea investiţiilor în Casa Radio, proiect care a primit denumirea Dâmboviţa Center. Statul român oferea investitorilor terenul şi clădirea pentru 49 de ani.
„O societate israeliană a cumpărat cea mai mare parte a acţiunilor şi deţinea cred că vreo 75 la sută din tot pachetul, statul român rămăsese cu 15 la sută prin Compania Naţională de Investiţii”, spune Gheorghe Pătraşcu, fost arhitect şef al Capitalei.
Peste 4.000 de zile de întârziere
Imensa clădire avea o suprafaţă construită la sol de 35.000 de metri pătraşi, suprafaţa totală construită fiind de 115.000 de metri pătraţi.
Cea mai mare parte a clădirii trebuia finalizată, potrivit contractului, în 1400 de zile de la obţinerea tuturor autorizaţiilor, penalizările de întârziere fiind de 5.000 de euro pe zi.
De la semnarea contractului au trecut 5.500 de zile.
„Acest proiect a fost omorât, gâtuit, la această oră, 30 de ani şi acuz ca cetăţean al Bucureştiului şi ca arhitect, faptul că după 30 de ani, un pacient cum este Casa Radio, care a fost pus pe masa de operaţie pentru a-l face bine, a fost deschis, i s-au amputat organe, părţi care nu au fost viabile înăuntru şi a fost lăsat aşa, între două ape, între viaţă şi moarte, aduce în continuare deservicii profunde imaginii capitalei noastre”, spune Ștefan Dumitrașcu.
„Suntem incapabili în momentul ăsta. Ultimul mare proiect de intervenţie urbană este, din păcate, proiectul lui Ceaușescu privind sistematizarea aşa zisului Centru civic. O spun cu părere de rău. La Dâmboviţa Center a fost o poziţie inexplicabilă a Primăriei Sectorului 1. S-a întîrziat ani de zile, cinci, şase ani de zile”, spune Gheorghe Pătraşcu fost arhitect şef al municipiului Bucureşti.
Primăria Sectorului 1 susţine însă că „Proiectul Casa Radio este o investiţie privată. Implicarea Primăriei Sectorului 1 se rezumă la analizarea documentaţiei de urbanism, respectiv la emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, dacă dezvoltatorul va solicita acest lucru”.
„Obligaţia investitorilor era ca proiectul să fie realizat în cinci ani, n-au făcut, la un moment dat prin 2008- 2009 au dat un PUZ ca să facă proiectul, a venit criza, în mod normal, statul român în momentul ăsta, atâta timp cât investitorul nu şi-a respectat obligaţiile de a construi în cinci ani, trebuie să ia pur şi simplu terenul înapoi”, spune Nicușor Dan.
Compania Naţională de Investiţii recunoaşte că se întâlneşte periodic cu investitorul israelian care ar fi trebuit să dea în folosinţă complexul imobiliar în valoare de 1,5 miliarde de euro deşi de şase ani pe şantier nu s-a mişcat nimic.
La sediul Dâmboviţa Center SRL telefonul este dezactivat. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, societatea are ca acţionari alte două firme din Olanda cu 85 la sută şi Compania Naţională de Investiţii cu 15 procente.
Israelienii au mai multe afaceri în Europa, toate sub cupola Plaza Centers, subsidiară a Elbit Imaging. În martie 2018, Autoritatea americană pentru Reglementarea Pieţei de Capital a amendat firma israeliană cu 500.000 de dolari după ce au apărut suspiciuni privind plata mai multor milioane de dolari unor consultanţi offshore şi agenţi de vânzări pentru un imobil din România.
„A avut, se pare, o problemă acestă societate, fiind al un moment dat suspectată de proceduri ilicite în Statele Unite şi chiar a fost amendată. Este o societate istraeliană, Elbit se numeşte, care are în gestiune şi Raddison, fostul hotel Bucureşti”, spune Gheorghe Pătraşcu.
„E o chestiune de indolenţă a autorităţilor. Ministerul de Finanţe, cel care gestionează proprietăţile statului român şi cel care ar fi trebuit să observe că după 5 ani, în 2009, că investitorul nu s-a achitat de obligaţii, să ia terenul înapoi”, spune Nicușor Dan.
Un alt spaţiu abandonat de aproximativ 13 hectare, la doi paşi de piaţa Unirii, este cel pe care Nicolae Ceauşescu dorea să ridice ansamblul imobiliar „Cântarea României".
„Acolo, în unul din corpurile astea de care am răspuns eu a fost pus papirusul ăsta pe care-l punea Ceaușescu întotdeauna. Şi la Casa Republicii a pus acolo un sul din acesta pentru viitorime. La Casa Poporului venea în fiecare săptămână, poate de două ori pe săptămână”, spune Mircea Mironescu, inginer structurist.
„Are 10,7 hectare terenul, el era iniţial destinat aşa zisului ansamblu "Cântarea României" care de fapt, cuprindea ca piesă importantă Opera Română. Pe un proiect grandios, în tipologia ultimilor ani ai lui Ceauşescu, când s-au pierdut frâiele sistematizării în România, când s-a ajuns să se abereze în sensul că a fost şi o negare schizofrenică aproape a unor urme ale trecutului”, spune Gheorghe Pătraşcu.
„Terenul cu pricina, respectiv cei 136.000 de metri pătraţi de teren ultravaloros aflat în centrul Capitalei ....9.21. A rămas abandonat, imediat după căderea comunismului, şi a făcut obiectul proiectului Esplanada şi a fostului proiect Bucureşti 2000 dacă ţineţi minte, concursul de urbanism şi de arhitectură, proiect care, din păcate, se vede, a rămas nefinalizat”, spune Ștefan Dumitrașcu.
Investiţii alungate de criza economică
„Conceptul poate era puţin îndrăzneţ pentru Bucureşti, dar în orice caz era o soluţie care nu trebuia neapărat să fie materializată în proiectul de execuţie, dar ilustra posibilităţile şi funcţiunile principale, adică sala de concerte, opera, un mall comercial şi cultural, turnuri de birouri, locuinţe sigur... mai de lux. În orice caz, demonstrează macheta asta cât de ambiţios era era acest proiect şi demonstrează capabilitatea acestui teren excepţional care este singurul teren liber de această dimensiune în centrul Bucureştiului”, spune Gheorghe Pătraşcu, reprezentant al Ordinului Arhitecţilor.
O firmă ungurească, Trigranit, trebuia să construiască cel mai mare complex cultural românesc. Investiţia se ridica la un miliard de euro. Visul a durat fix trei ani.
„Contractul a fost semnat de guvern, trebuia să se obţină trei avize din câte ţin minte, Consiliul legislativ şi ultimul era al Ministerului Finanţelor care nu s-a mai obţinut. Şi pe urmă s-a schimbat guvernul şi a cam căzut totul. Este absolut de neexplicat, păcat că nu s-a materializat acest proiect”, spune Gheorghe Pătraşcu.
În 2011, firma ungurească renunţă la investiţie. La asta a contribuit şi guvernul.
„Mai întâi proiectul Esplanada, după aceea a fost parcul căprioare, ne-a promis primarul Oprescu printre multele fantezii pe care le-a avut şi acum guvernul ne propune un cartier al Justiţiei. Adică foarte multe clădiri care să aducă împreună Înalta Curte, Curtea de Apel Bucureşti, tribunalul şi judecătoriile în aceeaşi incintă, ceea ce ar fi util pentru justiţiabilii din Bucureşti, dar nu cred că eforturile guvernamentale trebuie să se ducă în direcţia asta”, spune Nicușor Dan.
În ultimii ani, tot mai mulţi foşti proprietari din zona Esplanada şi-au recâştigat în instanţă terenurile confiscate de comunişti pentru proiectul Cântarea României.
„Era evaluat între 800 şi 1200 de euro metrul pătrat. Primăria a făcut nişte achiziţii în anii 2007 - 2008, a cumpărat în jur de 800, prin negociere cu proprietarii. 800 de euro metrul pătrat”, spune Gheorghe Pătraşcu.
Acum, micii proprietari le scot la vânzare la jumătate sau chiar o treime din preţ.
Reporter: Am văzut un anunţ de vânzare a unui teren în zona Nerva Traian. Îmi puteţi da mai multe amănunte?
Proprietar: Acolo credeam că ştiţi care-i situaţia zonei. Nu aţi văzut că nu e nicio construcţie acolo? Acolo se va construi cartierul Justiţiei şi cine deţine teren acolo va fi răscumpărat de stat. Deci nu se poate construi.
-Cât ar fi pe metru pătrat?
-350 de euro.
„Dacă vorbim strict de zona Esplanada, prin vecinătatea cu Biblioteca Naţională, care este una din puţinele reuşite de după decembrie 89, acela poate să devină, la fel ca şi exemplul Casa Radio, poate să devină un spaţiu universitar combinat cu o zonă de afaceri compatibilă cu zona universitară”, spune Nicușor Dan.
„Când va exista voinţă politică să se realizeze un asemenea proiect care e dificil de realizat şi care cred că în acest moment e aproape mai dificil de realizat decât acum 15 - 20 de ani”, spune Gheorghe Pătrașcu.
„Ar trebui continuate ideile astea, că e păcat acuma să vii pe majoritatea pieselor acestui ansamblu deja începute, executate, să vii cu alt concept. Deja ceea ce e deja existent a fost făcut la modul cel mai serios posibil”, spune Mircea Mironescu.
Terenurile pentru care s-a murit au fost abandonate
Pe terenul proiectului Esplanada era cartierul evreiesc. Mare parte din el a fost ras de buldozere pentru a se pune în practică planul de sistematizare al lui Ceauşescu.
„Au murit oameni şi au fost cheltuite resurse şi ţara noastră şi oraşul nostru au suferit, case au fost demolate, familii au fost înstrăinate, s-a plătit efectiv cu viaţă de om în ani de zile, această groapă pe vremea comunismului”, spune Ștefan Dumitrașcu.
„Am imaginea unui bătrân, cred că era evreu, nu mi-am permis ca să-l întreb, trecând prin zona Casei Republicii, pe unul din cheiurile de acolo, stătea şi se uita şi îl vedeam că-şi imagina cum urca el cu tramvaiul sau pe străduţele din zonă, acum complet dispărute şi cu totul şi cu totl altceva. Ăsta este preţul modernizării”, spune Mircea Mironescu.
La câteva sute de metri de Esplanada, fostul azil evreiesc de bătrâni „Elisabetheu", inaugurat în anul 1906 de Regina Elisabeta a României, a ajuns o fantomă. După ce a fost retrocedat unei fundaţii în urmă cu şapte ani, fostul spital de recuperare a devenit un focar de infecţie.
Trei decenii de promisiuni măreţe
Vinovaţii pentru această situaţie care pare fără ieşire sunt greu de identificat. Nimeni nu-şi asumă pierderea unor investiţii de peste două miliarde de euro. Culpa pare a fi una generală. Clasa politică şi lipsa seriozităţii au îngropat, de trei decenii, două proiecte esenţiale pentru oraş.
„De ce nu am făcut atâtea şi nu am făcut mai nimic? E greu de răspuns pentru că nu ţine numai de partea de structură şi de construcţii. Astea ţin de cum a funcţionat şi cum funcţioneză societatea”, spune Mircea Mironescu.
„Din păcate, noi am pierdut abordarea strategică a dezvoltării. Am pierdut-o aproape total”, spune Gheorghe Pătrașcu.
„N-au reuşit să gestioneze cu fermitate şi cu legea în mână şi să apere interesele atât ale statului român, cât şi a celor cu care statul român se asociază”, spune Ștefan Dumitrașcu.
„Singurul lucru care duce la progres este seriozitatea. Comportamentul tuturor, de la cel mai umil, până la cel mai mare. Seriozitatea şi cuvântul dat care trebuie să fie respectat. Aici avem noi o mare hibă”, spune Mircea Mironescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
