România furată | Cum a dispărut flota de pescuit oceanic a României?
"Nicio masă fără peşte!" era reclama omniprezentă în programele televiziunii comuniste româneşti. Peştele, congelat sau conservat, era singurul aliment pe care îl găseai în toate alimentarele. Iar asta pentru că România avea, încă din anii '60, flotă de pescuit oceanic.
Întreprinderea de Pescuit Oceanic, cu sediul la Tulcea, a fost înfiinţată în 1964. Era în subordinea Centralei de Pescuit din Ministerul Agriculturii.
64 de nave erau în patrimoniul pescarilor. Toate au funcţionat în 1989. Averea plasa întreprinderea între primele cinci flote de pescuit oceanic din lume.
Cele 49 de pescadoare super-trawlere, 12 polare - nave frigorifice de stocaj şi transport - şi trei tancuri aveau misiuni pe toate oceanele planetei. Navele fuseseră construite, la comanda statului comunist, în Japonia, Germania, Polonia şi Rusia. O parte dintre ele au fost făcute România, în şantierele navale de la Constanţa, Tulcea sau Mangalia.
La Revoluţie, Întreprinderea avea în proprietate şi baza navală Midia, care era, încă, în construcţie.
„Până în '77-'78 s-a ajuns la 64 de nave. Apogeul a fost 64 de nave, în care erau incluse şi 12 nave de transport frigorific. Din scripte, în jur de 5.700 de angajaţi,” spune Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic.
Navele aduceau în România stavrid, macrou, sardină, cod şi hering. În total, pentru o producţie zilnică de 500 de tone de peşte lucrau 6 mii de oameni.
Ioan Giurgiuvanu: “Valoarea unui pescador era contat în jur de 12 milioane de dolari la vremea respectivă. Deci, dacă înmulţim 50 de pescadoare, să zicem, cu o valoare medie de 10 milioane înseamnă 500 de milioane de dolari, care la vremea respectivă a fost o sumă foarte mare. Polarele costau în jur de 14 milioane de dolari un polar. Pe baza a ceea ce am auzit eu peste 1 miliard de dolari, la vremea respectivă, cu tot cu investiţia de la Midia.”
Ion Văduva, fost comandant de navă: „Incomensurabilă, inestimabilă, o valoare... Aproape toată ţara se hrănea cu peşte, eu ţin minte când aduceau polarele peşte şi veneau la intervale destul de dese de timp, erau magazinele pline de peşte.”
Navele erau adevărate uzine plutitoare, iar Securitatea lui Ceauşescu le supraveghea îndeaproape.
Nicolae Zărnescu, fost adjunct al şefului Securităţii Tulcea: „Era o întreprindere unicat în economia românească. Avea un patrimoniu colosal. Un pescador era considerat o unitate economică. Avea depozite frigorifice, avea instalaţii de brichetat, avea instalaţii de produs făină de peşte şi instalaţii de ulei de peşte. Un polar era o navă gigant. Avea un înmagazinaj enorm, aducea în ţară 700 de vagoane de peşte, congelat, brichetat, pe care îl prelua de la pescadoare şi îl aducea în ţară.”
Dan Bălan, fost administrator Compania de Pescuit: „Mai lucra şi fabrica de plase din Galaţi pentru IPO, lucra şi Frigoriferul, fabrica de conserve de peşte pe care o aveţi în spate, aici, de la Tulcea, apoi fabrica de conserve de peşte de la Sulina, lucrau şi hrănea IPO toate complexele de animale, pentru că aici se aducea făină de peşte masiv şi era peşte pentru populaţie. Valoarea companiei era, dacă ţinem cont că avea în jur de 60 de nave, cu clădirile din Tulcea, cu baza Midia, ar fi fost la un miliard... Un miliard de dolari.”
Şantierele navale din Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa primeau şi ele comenzi de la Întreprinderea de Pescuit Oceanic.
Regimul comunist dădea la schimb, pentru licenţele de pescuit în apele ţărilor africane, arme. Marinarii povestesc că unele misiuni de pescuit erau doar o acoperire pentru transportul de armament.
Ion Văduva: „Câteva transporturi de armament s-au făcut şi cu două nave de-ale mele, în Rwanda. În acte, ceea ce am văzut şi eu, era trecut săpun. Noi îi ziceam săpun exploziv.”
Florin Adetu, fost director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic: „În schimbul licenţelor de pescuit pe care le acordau Republica Mauritania şi Republica Angola, care aveau zonele de pescuit oceanic, statul român, în compensaţie, le furniza material militar.”
Nicolae Zărnescu, fost adjunct al şefului Securităţii Tulcea: “Se făcea, că asta era, cu Polarele se transporta şi armament. Se dădea tot felul de armament, armament ce era disponibil. Era vorba de armament uşor, lansatoare de grenade, automate, mitraliere, cartuşe, deci gloanţe.”
Pescuitul în zona Africii a generat şi incidente.
Nicolae Zărnescu: „Zona, în perioada aia, era sub controlul luptătorilor Frontului aşa-zis Polisario. Şi s-au trezit cu nava atacată cu, cam cu tot felul de armament. Nava a fost atacată şi a fost preluată de luptători şi ăsta a fost un eveniment deosebit. Noi întreţineam relaţii apropiate cu conducătorii acestui Front, Polisario. Şi s-a intervenit, sigur, s-a deplasat în zonă şi a eliberat nava.”
Pescuitul oceanic a mers bine şi în primii doi ani de după Revoluţie. Problemele au început să apară la sfârşitul lui 1991, când vasele care erau în larg nu au mai fost aprovizionate cu alimente, plase de pescuit sau piese de schimb din ţară. Au început să apară nemulţumiri printre marinari şi în rândurile familiilor acestora, din România.
Florin Lupaşcu era ofiţer de comunicaţii şi sindicalist, în anii 1990. El îşi aminteşte că în zona Africii conflictele militare începuseră să se înteţească. În plus, pescadoarele româneşti nu mai erau aprovizionate, la timp, nici măcar cu apă şi hrană.
Florin Lupașcu, lider Sindicatul Liber al Marinarilor: „Iniţial a fost o acţiune, dacă vreţi, spontană a navigatorilor, noi am coordonat-o, în final, că trebuia, nu puteam să o lăsăm haotic, nefiind plătiţi marinarii, erau sub tirul, mă rog, avioanelor de prin Mauritania, care, nu ştiu dacă chiar aveau de gând să le scufunde, dar trăgeau tiruri la nivelul cabinelor, la nivelul... Nici măcar să pescuiască de hrană. Se minţea că au hrană, dar, de fapt, era cămilă moartă, nu aveau apă.”
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: “S-au adus navele acasă. S-a făcut oarecum presiune şi pe Guvernul de atunci, s-a organizat o delegaţie, ca să spunem aşa, de soţii nemulţumite că le-au rămas bărbaţii pe afară, prin porturi... Şi s-au deplasat la Bucureşti, au făcut o mică demonstraţie. Şi au fost chemate navele acasă. Toate navele au fost trimise acasă, pe rând. Logica a fost să vină aici, să fie conservate şi să se găsească un partener. Dar până s-a găsit partenerul au fost devalizate, devastate, vândute la fier vechi.”
Odată revenite în România, câteva dintre vase au fost închiriate către diferite companii. A fost singura soluţie găsită pentru ca întreprinderea, devenită, între timp, Compania Română de Pescuit Oceanic, în subordinea Fondului Proprietăţii de Stat, să supravieţuiască. Asta până la găsirea unor investitori externi.
Partenerul britanic adus în 1994 de Consiliul de Administraţie nu a fost ceea ce sperau marinarii români. Offshore-ul Manley Hopkins, care fusese botezat după numele unui poet britanic celebru, a devenit asociatul Companiei de Pescuit Oceanic. Împreună au înfiinţat Tulcea Shipping Company, cu sediul în Liberia. Noua firmă a preluat opt nave din patrimoniul IPO, vase pe care le-a ipotecat. Banii ar fi fost necesari pentru repornirea activităţii. Ratele nu au fost, însă, plătite la timp, iar banca a vândut navele pentru a-şi recupera împrumutul nerambursat.
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: “O firmă din Anglia, nişte firme mai mult fantome decât realitate, şi din momentul ăla s-au acumulat nişte datorii fantastice asupra navelor, iar în '98, dacă nu mă înşel, banca Raiffeisen Bank din Londra, care acordase un împrumut, în totalitate 8,5 milioane de dolari, a scos toate navele la pachet la vânzare, le-a vândut şi de atunci s-a terminat. În realitate, acolo a fost numai o... Hai să-i spunem, cuvânt marinăresc, o prăduială. Pentru că noi nu am mai văzut niciun ban.”
15 ani mai târziu, un raport final de lichidare a întregii companii arată că "Firma engleză Manley nu a participat cu fonduri băneşti, dar faptul că a asigurat managementul şi evidenţa contabilă a dispus în mod vădit în defavoarea SC. CRPO SA Tulcea, de cheltuirea creditelor, fără să poată justifica cu documente cui au fost făcute plăţile şi dacă erau aferente activităţii pentru care s-a încheiat asocierea (...). Creditele au fost cheltuite fără ca SC CRPO Tulcea să aibă controlul, iar veniturile din activitatea de pescuit nu s-au reflectat şi transmisîn contabilitatea SC CRPO SA Tulcea, ceea ce a dus, în final, la pierderea flotei de pescuit oceanic, întrucât creditele nu au mai putut fi rambursate". (Sursa: Raportul Final de Lichidare)
O ultimă încercare de găsire a unui nou partener extern s-a soldat cu un alt eşec. Investitorii greci Iannis Diamakos şi Theodoros Ladas, reprezentanţi ai societăţii Harmony Shipping International, şi-au anunţat în 1996 intenţia de a cumpăra 51% din Compania Română de Pescuit Oceanic. Ar fi depus şi garanţii.
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: “Ei au venit să privatizeze imediat după aventura cu englezii. Au depus un CEC, echivalent a 1 milion de dolari, un CEC în drahme. A fost luat de bun CEC-ul, deşi era emis pe data de 31 aprilie, şi aprilie are 30 de zile dintotdeauna, n-a observat nimeni la vremea respectivă.”
În schimb, grecii au primit mai multe nave pe care au promis că le duc în străinătate, la retehnologizare.
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: “Ei, de fapt, voiau navele să le ducă la tăiat. Au apucat să scoată câteva nave pentru inspecţie, pentru inspecţia comunităţii europene, care să fie făcută în Pireu, că, vezi Doamne, în Pireu erau mai multe posibilităţi. În realitate, ei au scos navele la remorcă din România şi la Cons... La Aliaga, după ce au trecut Bosforul le-au deturnat, le-au dus la Aliaga la tăiat.”
Pe fir au intrat procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Cei doi greci şi directorul român al societăţii, Ion Crişan, au fost reţinuţi şi condamnaţi, ulterior, la închisoare, între 13 si 15 ani, pentru delapidare. Eliberat, între timp, fostul director, Ion Crişan, se consideră ţapul ispăşitor.
Ion Crișan, fost director Compania de Pescuit Oceanic: „Cele patru nave s-au vândut de către greci, cu aprobarea directă a FPS Bucureşti. Deci ei au aprobat să vândă nu 4, ci 10 nave. Nu am avut nicio legătură cu vânzarea navelor şi cu eventuala, ştiu eu, ridicare a banilor în mod ilicit. M-au acuzat de luare de mită, că grecii mi-au promis că mă menţin în continuare în funcţia de director după ce se privatizează şi cumpără acţiunile şi că, dacă merge treaba bine, îmi dau 10% din acţiuni.”
"FPS a agreat începerea unor negocieri cu persoanele de cetăţenie elenă Ioannis Dimakos şi Theodor Lados, pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, 51%, al SC CRPO SA Tulcea, existând în acest sens şi hotărârea Consiliului de Administraţie al FPS. Cei doi aşa-zişi investitori, care s-au dovedit în timp a fi de rea credinţă, au fost abilitaţi să trateze alături de Crişan Ion, managerul general de atunci, toate problemele companiei cu terţii, situaţie care a favorizat o serie de acţiuni total păgubitoare pentru această companie, mergându-se până la falsuri şi vânzări ilicite de nave din patrimoniul acesteia." (Sursa: Raportul Final de Lichidare a Companiei de Pescuit)
În mai 2003, Ioannis Dimakos cerea, fără succes, Tribunalului Galaţi, să fie eliberat, pentru a putea aduce, în România, banii încasaţi pe navele vândute la fier vechi.
"Din februarie 1998 la Banca Eurobank, filiala Pireus Grecia, există suma de 815.000 dolari US, în cont de tranzit (...). Aceşti bani pot fi ridicaţi, transferaţi de către Consiliul de Administraţie al societăţilor din Cipru, prin reprezentantul legal al acestora Ioannis Dimakos. (...) Aceşti bani reprezintă valoarea navelor Cerna, Căliman, Rodna şi Rarău, care au fost valorificate ca <<scrap>>. Menţionez că nu am reuşit transferul banilor, fiindcă am fost arestat". (Sursa: scrisoare a lui Ioannis Dimakos către Tribunalul Galaţi)
Autorităţile române au încercat să recupereze prejudiciul de la cei doi cetăţeni eleni, însă,
"Societatea de avocatură din Grecia ne-a informat că decizia de executare nu fusese comunicată în mod legal şi oficial către cei doi cetăţeni greci, întrucât fie nu se cunoaşte domiciliul acestora, fie acesta nu este corect. Prin urmare, procedurile de executare nu puteau fi iniţiate, deoarece nici Dimakos Ioannis, nici Ladas Theodoros nu au putut fi găsiţi". (Sursa: Raport Final de Lichidare a Companiei de Pescuit)
Afacerea cu grecii a fost lovitura de graţie pentru Compania Română de Pescuit Oceanic.
Dan Bălan, fost administrator Compania de Pescuit: „Eu am fost ultimul administrator al Companiei Române de Pescuit Oceanic pus de FPS, pentru că după aceea, după ce nu am mai fost administrator, Compania a intrat în faliment. Eu am stat vreo trei luni, doar atât, pentru că, v-am zis, în naivitatea mea am crezut că pot să fac ceva. Începuse epoca fierului vechi, nu, aici, şi Slavă Domnului că era mult fier vechi la Compania Română de Pescuit Oceanic. FPS-ul, după ce m-a pus acolo, chiar nu a mai avut, s-a arătat total dezinteresat de activitatea de la Compania Română de Pescuit Oceanic, în sensul că nu a vrut să depunem plan de reorganizare, pur şi simplu nu l-a mai interesat nimic.”
Preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat era, la vremea respectivă, Sorin Dimitriu, în prezent preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. El a refuzat să discute cu reporterii Digi24 în legătură cu flota de pescuit oceanic. Sorin Dimitriu este trimis în judecată de DNA, într-un alt dosar, care vizează deturnarea de fonduri europene, în calitatea sa de preşedinte al Camerei de Comerţ.
Privatizările eşuate au adus Compania Română de Pescuit Oceanic în stare de insolvenţă, care a fost deschisă în 1997, prin decizie a Curţii Supreme de Justiţie. Navele rămase, deşi unele erau încă funcţionale, au fost vândute la preţ de fier vechi, la fel ca şi celelalte active ale companiei.
Ion Văduva, fost comandant de navă: „Nava Ialomiţa care, v-am spus cam cât costa nouă, s-a vândut, îi puseseră patru auxiliare noi, s-o pregătească de a pleca în producţie, s-a vândut cu valoarea unui auxiliar, 120.000, 90.000... Un auxiliar nou costa 120.000 de dolari, s-a vândut cu 90.000 de dolari. Un exemplu, Polarul 2 s-a vândut cu 70.000 de dolari.”
Dan Bălan, fost administrator Compania de Pescuit: „Am avut o navă în şantierul Midia care era complet echipată, care putea să plece, oricând, la pescuit. Toate s-au vândut la fier vechi. O navă vândută undeva la câteva zeci de mii de dolari, un sediu vândut la o sută şi ceva de mii de dolari, un sediu cu şapte etaje.”
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: „De când a început reorganizarea a început lichidarea bucată cu bucată, ca să spun aşa. Nava Dâmboviţa a fost vândută iniţial cu 15.000 de dolari. Nava Polar 3, spre exemplu, care a fost vândută de aici, de la Tulcea, la fier vechi, a venit scoasă de pe doc din Constanţa, din reparaţie capitală, a acostat-o la estacadă, deci la cheul nostru de aici din Tulcea, ca s-o încarce cu materiale ca să plece în zonă. A acostat şi de aici a mai plecat la remorcă. Devastată total.”
Potrivit Raportului de Lichidare al Companiei de Pescuit Oceanic, nava Polar 3 a fost vândută în 2003 cu 550.000 de lei, adică 158.000 de dolari americani. Pescadoarele Jijia şi Pietrosu au fost vândute la mai puţin de jumătate din acest preţ, adică 240.000 lei şi 250.000 lei, sub 70.000 de dolari. Asta în condiţiile în care o navă polar costase România 14 milioane de dolari americani, iar un pescador - 12 milioane.
Florin Adetu a fost director executiv al Companiei Române de Pescuit Oceanic, în perioada de insolvenţă.
Florin Adetu, fost director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic: „Deciziile noastre au privit vânzarea unor piese şi subansamble de pe navele de pescuit oceanic şi a unor piese şi subansamble aflate în magazii, conservate, dar care erau pentru repararea unor nave pe care noi nu le mai aveam deja, modelul de nave respectiv nu mai era, fusese deja casat de prin 90, vândute la fier vechi. Deci am vândut numai motorul unei nave cu un preţ mai mare decât a vândut lichidatorul un vapor întreg. Da, da, am vândut motorul, deşi nava era casată, ca şi cealaltă, noi am vândut motorul cu 88.000 şi ei au vândut vaporul întreg de aceeaşi categorie cu 82.000. Macaraua era nefuncţională pe cheu de 15 ani de zile, imediat după Revoluţie n-a mai fost funcţională. Iar noi a trebuit să o vindem în pierdere acea macara, pentru că eram obligaţi, am primit somaţie de la Mediu, de la Pompieri, nu era ISU la vremea aia constituit, constituia pericol de prăbuşire şi nu oricine putea să o dezasambleze, ci firmă specializată şi a trebuit să plătim la acea firmă cât ne-a cerut.”
Sindicaliştii au formulat mai multe plângeri penale pe numele lui Florin Adetu, după vânzarea activelor companiei. Într-un final Adetu a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare.
Florin Adetu: “Da, am avut dosar penal, personal, ne-am judecat vreo 11 ani, am suferit o condamnare, dar nu pentru presupusele pagube aduse CRPO, Flotei, ci pentru că am plătit un avocat, ca să ne apere într-un proces de calomnie. L-am plătit din fondurile CRPO. Au fost nave care s-au vândut de patru ori până la, până a ajunge să fie dezmembrat, deci şi ca fier vechi au fost vândute la sub-preţul pieţei, ma-nţelegeţi. S-a mers pe o speculaţie, a zis că nu se vând ca fier vechi, se vând ca nave scrap, un termen din aşa-zisa industrie navală şi scrap-ul nu e egal cu fierul vechi, e altceva, presupune dezmembrarea întâi, scoţi fiecare parte, aia presupune cheltuieli, şi de aia se vinde sub preţul de cântar.”
Compania Română de Pescuit Oceanic nu mai are, astăzi, nicio navă.
Ioan Giurgiuvanu: “Ultima navă m-am întâlnit eu cu ea, în... vă şi spun, fostul Polar 6, în 2011, în Montevideo. Era sub pavilion panamez atunci, echipaj ucrainean pe ea. Era la reparat, deci dacă o reparau înseamnă că încă mai avea viaţă, că se izbise de un iceberg.”
Baza navală Midia a fost vândută de lichidatorul judiciar către Rompetrol, cu 500.000 de dolari americani.
Ioan Giurgiuvanu: “Acolo a fost o investiţie enormă. S-a lucrat foarte mult, a fost ceva cum vedem acum prin Dubai, bine, nu la scara asta. Au scos pământ din mare, deci a fost o investiţie, nu jucărie.”
Tot ceea ce a mai rămas din Compania Română de Pescuit Oceanic este estacada, adică o bucată de beton în apele Dunării, unde acostau navele atunci când veneau la descărcat. Şi macheta unei nave.
Florin Lupașcu, lider Sindicatul Liber al Marinarilor: „Este, după opinia mea, ultima navă care poate fi vizualizată ca obiect plutitor, şi la propriu şi la figurat. Este vorba de macheta navei Coştila.”
Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic: „Azi nu mai e nimic. S-a lichidat!”
Ion Văduva, fost comandant de navă: „Este, sunt convins de faptul că este cel mai mare jaf de după Revoluţie.”
Chiar şi după achitarea tuturor datoriilor, în conturile Companiei Române de Pescuit Oceanic au mai rămas bani. Este vorba despre aproximativ 200.000 de dolari, pe care îi revendică, acum, câteva zeci de foşti angajaţi. Aceştia sunt reprezentaţi de fostul director condamnat, acum lider de Sindicat, Florin Adetu, care îşi dispută şefia Sindicatului Liber al Marinarilor cu Florin Lupaşcu.
Florin Adetu, fost director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic: „S-au formulat mai multe contestaţii, care reprezintă mai mult drepturi salariale pretinse de foşti angajaţi. Lichidatorul judiciar din necunoaştere, din nedorinţă, nu ştiu dacă e corect termenul, practic o ignorare a scriptelor nu a dorit să le achite aceste drepturi salariale foştilor angajaţi şi, pe cale de consecinţă, au continuat contestaţiile, tocmai mergând pe principiul că după ce s-au achitat toate creanţele mai există sume în cont.”
Florin Lupacu, lider Sindicatul Liber al Marinarilor: „Marinarii sunt creditori privilegiaţi de rang unu. După Finanţe, următorii care trebuiesc plătiţi obligatoriu, conform Legii 85, sunt angajaţii, navigatorii. Ei au sentinţă definitivă, irevocabilă.”
Lichidatorul judiciar a virat, însă, suma în contul ANAF şi a închis procedura de faliment, care a fost încuviinţată de instanţă. Compania Română de Pescuit Oceanic a fost oficial radiată de la Registrul Comerţului în martie 2016. Marinarii contestă decizia în instanţă şi au depus mai multe plângeri penale la DNA.
Lichidatorul judiciar Dumitru Bălescu nu doreşte să comenteze situaţia.
Dumitru Bălescu,lichidator judiciar: „S-a închis procedura, s-a radiat societatea, la Registrul Comerţului e radiată, dacă intraţi pe portalul Ministerului de Finanţe, Registrului Comerţului e radiată! Ce rost are să pierdem timpul împreună, da!?”
Marinarii spun că se vor adresa, în paralel, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Curţii Europene a Drepturilor Omului. La CEDO au ajuns şi investitorii greci. Ei au primit în 2010 despăgubiri de 6.000 de euro pentru condiţiile proaste din închisorile româneşti. Armatorii s-au plâns că statul român nu le-a dat acces permanent la apă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
