Atasagon, primul centru de nutriție și detoxifiere din România. Ce presupune această tehnică la care recurg vedetele

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
atasagon1_12-petru

Grija pentru corp şi minte se concretizează în afaceri de peste 500 de miliarde de dolari la nivel mondial. Aşa-numita industrie a well being-ului, o nişă a turismului, e abia la început în România. Centrele SPA şi de detoxifiere sunt tot mai multe, însă punctul de plecare e foarte jos, cu toate că există multe oportunităţi, în regiunile cu tradiţie balneară. Potenţialul uriaş de dezvoltare pe această piaţă a fost observat de câţiva antreprenori locali, care, pe baza unei reţete şi experienţei importate din Turcia, au investit 700.000 de euro, la Braşov, într-un proiect ambiţios.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Astăzi cunoaştem o poveste de antreprenoriat din România, dar născută ca idee în Turcia. Alina şi Petru sunt antreprenorii.  Aveţi un centru de nutriţie, detoxifiere şi stare de bine, cum a pornit ideea şi cum v-aţi gândit să o implementaţi la Braşov?

Alina Spinean, antreprenor: Povestea a pornit foarte frumos, cu o poveste foarte frumoasă şi de la propria mea experienţă într-un astfel de centru în Turcia. Unde am fost atât în calitate de medic, unde am fost ca medic nutriţionist, pentru a vedea terapiile centrului, cât şi în calitate de pacient.

- În vremea respectivă în România nu erau astfel de centre, în schimb la voi în Turcia, erau extrem de dezvoltate. Românii veneau în Turcia la astfel de tratamente. Este şi cazul Alinei, aşa a ajuns să te cunoască, să vă împrieteniţi, aţi devenit iubiţi, v-aţi căsătorit şi aţi decis împreună să faceţi o afacere în România. În Braşov. De ce ai decis să renunţi la tot ce aveai acolo şi să vii în România?

Petru Muhammet Gurkan, antreprenor Am fost de două ori în România înainte. Am observat oraşul, foarte frumos. 12 luni frumos.  Aer, calitate, oameni frumoşi. Am simţit Braşovul un oraş corect pentru asta.

Alina Spinean: Am discutat cu Petru că un astfel de centru este formidabil şi trebuie adus şi în România. Pentru că am observat că acolo marea majoritate a clienţilor erau români.

Petru Muhammet Gurkan: Cu risc, dar fără stres am început acum 3 ani şi acum suntem activi.

- Şi aţi crescut ca Făt-Frumos.

- Da, după 6 ani am simţit că este o afacere bună şi o decizie bună.

- Ceea ce faceţi voi acum pare foarte relaxant, în natură. Tot ce serviţi pare simplu. Dar cum este business-ul în interior? Cât de dificil este să gestionezi o astfel de afacere?

Petru Muhammet Gurkan: Complicat.

Alina Spinean: Foarte mari provocările pentru că este PRIMUL CENTRU DE ACEST FEL DIN ROMÂNIA.

- Primul centru din România?

- Da.

Petru Muhammet Gurkan: Suntem AL PATRULEA CENTRU DE DETOXIFIERE DIN EUROPA.

Vedetele testează medicina viitorului. Detoxifierea și beneficiile ei

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan: Asta este medicina viitorului. medicina viitorului este o medicină holistică.

Despre aceste tratamente au vorbit însă prima dată în România vedetele care au testat efectele pe propria piele, în centrele de detoxifiere şi nutriţie din străinătate.

Nu întâmplător am ales locul ăsta, în mijlocul naturii şi între oamenii care sunt cu grătare, cu friptură, cu mici, care au ieşit în natură. Pentru că ceea ce încercaţi voi să faceţi este de a rezolva cumva problemele pe care le crează mâncarea în exces, cărnurile mult prea multe, mult prea grase, prăjelile.

Alina Spinean: Multe dintre problemele noastre pleacă de la o nutriţie deficitară, fie nesănătoasă. Şi atunci încercăm să îmbunătăţim acest stil de viață şi să aducem câteva obiceiuri sănătoase.

Câteva sfaturi pentru clienți: Încercaţi să aveţi la gustări, nuci, seminţe pe care le puteţi folosi împreună cu un fruct ca şi gustare.  Sau poate să fie un iaurt cu fructe deshidratate, merișoare, goji, dar nu iaurt degresat, cu grăsime normală.  Foarte importantă distanţa între cină şi micul dejun să fie de minim 12 ore, ca să lăsăm sistemul digestiv să digere.

- Rezultatele pentru sănătate cum sunt?

Prof. dr. Dumitru Constantin DulcanSunt excelente. Pot să vă spun că poţi vedea prin probe concrete, printr-o radiografie cerebrală, să vezi creierul la început şi după. Creierul nostru creşte numărul de neuroni.

- De exemplu, locul unde suntem acum este locul în care se face plimbarea de dimineaţă. Adică vă aduceţi pacienţă să meargă prin pădure, pe poteci?

Alina Spinean: Fiecare dimineaţă programul începe cu această plimbare în natură. După care se revine în centru, suntem foarte aproape de centru. Se serveşte prima masă, că este salată, supă sau suc. Urmează terapii de relaxare. Sunt şi terapii medicale pentru cine are nevoie.

Alex Stanciu, terapeut nutriționist: Un program complet de detoxifiere trebuie să ţină neapărat 21 de zile. Dar în felul următor: primele 7 zile vom consuma alimente de origine vegetală, apoi următoarele 7 zile vor fi zilele strict de detox în care consumăm doar sucurile, suma, ceaiurile şi suplimentele alimentare. Dacă urmăm strict de nutriţie, acesta ar trebui să ţină 7 zile. Poate să ţină şi mai mult, dar noi recomandăm 7 zile. În care sunt servite mese cu mâncare raw, adică negătită. Doar plante, fără carne, lapte, ouă. Doar ce ne oferă natura.  Iar următoarele 7 zile sunt zilele cele mai frumoase, dar şi cele mai importante. În fiecare zi voi consuma o limonadă. Un mic dejun sănătos, laptele de migdale, apoi prânzul nutritiv, două sucuri detoxifiante şi supa de legume la sfârşit. Nu au gluten, nu au lactoză şi nici zahăr. Sunt strict alimente terapeutice. Nu spunem că suntem împotriva altor diete sau nu recomandăm consumul de carne ulterior. Dar pentru 21 de zile noi le recomandăm să evite consumul de alimente procesate, ambalate.

„Aveam burnout”

- Tu nu doar că lucrezi aici, dar ai avut şi o experienţă personală cu genul asta de program.

Raluca Voinea director de vânzări şi marketing: Aveam burnout, foarte mult stres, şi avem mulţi clienţi care vin cu genul ăsta de probleme. Şi pe mine m-a ajutat foarte mult pe somn. Aveam perioade de insomnii. Şi primul lucru pe care îl simţi - te odihneşti mult mai bine, opreşti digestia, automat se consumă energia diferit. Şi apoi începi să ai din ce în ce mai multă energie.

- Voi vă folosiţi de plante, de fructe, de legume, faceţi sucuri pentru cei care ajung la voi. Dar ce face fiecare suc în parte, ce proprietăţi are? De ce trebuie să le bem sau să le bea clientul care vine la voi ?

Alina Spinean, antreprenor: Aş începe cu sucul galben. Este sucul ce conţine măr, lămâie, ghimbir şi care se foloseşte dimineaţa, pentru că ne ajută să ne recăpătăm energia. Este foarte bun înlocuitor al cafelei. De asta am spus că este un bun energizant.

- Ia să-l testez. Da, este foarte bun.

- Crezi că ai putea înlocui cafeaua?

- Aş putea încerca, da.

- Avem sucul verde, care este cel mai consistent suc dintre toate. Conţine pătrunjel, spanac, rucola, toate legumele verzi.

- Şi ce efect are?

- Este un puternic antioxidant, antiinflamator.  Diuretic. Conţine mult fier.

***

- Efectele benefice după cât timp apar şi cât de des ar trebui repetate procedurile? Ce înseamnă efecte benefice?

Prof. dr. Dumitru Constantin DulcanAici se merge pe o alimentaţie crudă, naturală. Ceea ce este excepţional. Nu numai antrenamentul. Eu am acţiune fizică, acţiune pe dietă, acţiune psihologică extrem de importantă. Toate aceste lucruri adunate duc la sănătatea pe care cu toţii ne-o dorim. Este, dacă vreţi perla de aur, elixirul.

Raluca Voinea, director de vânzări şi marketing: Automat când faci detox beneficiile le simţi după. Începi să te odihneşti, ai mintea clară, te hidratezi, faci sport.

Prof. dr. Dumitru Constantin DulcanAvem nevoie de această hrană crudă. De sucurile care nu sunt prelucrate, ca să nu se piardă prin prelucrare nutrienţii, substanţele cu rol antioxidant . Ce facem noi aici este să completăm natura.

- Aici avem shot de grâu şi aici?

Raluca Voinea, director de vânzări şi marketing: Aici suc de morcovi, pentru că nu toată lumea suportă gustul de grâu.

- Se combină?

- Poţi să încerci. E organic, crescut la noi în centru şi se consumă fresh. Iar pentru cei care nu suportă gustul de iarbă, avem şi sucul de morcov.

Ce este terapia plasmo-lifting

- Petru, ai adus tratamentele care aveau rezultate bune în Turcia, le-ai adus şi le-ai implementat aici?

Petru Muhammet Gurkan: Da. Baia turcească funcţionează mai bine decât în Turcia. Spa este mai căutat. Ozon sauna.

***

- Descrie-ne, ce mai avem?

Raluca Voinea, director de marketing: Avem camera de tratamente clinice. Facem terapie cu ozon, cu vitamine şi terapia plasmo-lifting.

- Asta înseamnă că ni se scoate sângele?

- Da, se curăţă sângele. Foarte bun pentru un organism foarte obosit, extenuat. Aici avem camera de tratamente faciale. Uite, chiar este cineva. Putem vedea un tratament.

- Ce se întâmplă aici?

- Avem trei tipuri de tratamente. De curăţare, antiageing şi de hidratare.

- Sărut mâinile. Ce fel de tratament efectuaţi acum?

- Este un tratament de hidratare.

- Îmi place foarte mult că nu conţine nimic chimic. Sunt doar alge marine, tratamentul este 100% natural.  Fac prevenţie. Am înţeles că lucrul acesta este foarte important pentru organism. Vin la masaj, la terapia cu sucuri, la ozonoterapie, la terapia cu vitamine, spune clienta.

În cât timp se văd rezultatele

- Voi la centru încercaţi şi să îi învăţaţi pe oameni să îşi gestioneze sănătos viaţa. Ţineţi cursuri?

Alina Spinean, antreprenor: În fiecare zi avem câte o prezentare.

Petru Muhammet Gurkan, antreprenor: Am adus un terapeut bun, poate cel mai bun din Europa şi el a început să facă aici training.

Alina Spinean, antreprenor: Pe lângă nutriţie avem uleiuri esenţiale, importanţa apei, hidratarea, importanţa sportului.

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan: După ce ai intrat într-un program de genul ăsta, minimum în 2-3 luni vezi rezultatele.

- Aveţi şi clienţi străini care vin din afară la voi în centru ?

Petru Muhammet Gurkan: Avem. Din China, din America, Rusia, Slovacia, Emirate, coreeni. Dar 95% sunt români.

Alina SpineanEste şi avantajul Braşovului, că este în mijlocul ţării şi este facil tuturor oraşelor.

Muhammet Gurkan s-a convertit la ortodoxism

- Este mai mult decât o idee transformată în afacere, tu, Alina, chiar ai studii pe domeniul nutriţiei, te-ai pregătit pentru asta, şi există în familia ta rădăcini, de medici. Deci nu este nimic întâmplător?

- Când am ajuns în Turcia, încă eram în specialitate, încă învăţam.

- De cât timp te pregăteşti?

- În total sunt 13 ani. Universitatea şi specialitatea la Bucureşti. Apoi, odată cu Petru, m-am mutat şi eu înapoi în oraşul natal, în Braşov.

- Tu ai făcut Medicină, te-ai specializat pe nutriţie. Petru a făcut Turism. Ai fost manager al unui hotel, ai făcut vânzări şi marketing, lucrurile s-au legat. Medicină, cu manager în turism, împreună aţi făcut un centru. Cum a fost începutul ?

- Începutul a fost în industria de turism, în Antalia, 7 ani. Șase ani în Bodrum. Noi lucram 6 luni în vară şi apoi închideam, pentru că nu aveam ce să vindem ca produse, spune Petru Muhammet Gurkan.

- Până să ajungi manager al unui hotel în turism, tu ai ocupat nişte poziţii mai mici. Ce ai făcut înainte?

- În recepţie am lucrat, şi ca recepţioner, şi ca şef de recepţie. În bar am lucrat ca barista. Şi în bar din ăsta cu sucuri de sănătate. În bucătărie am lucrat. În restaurant am lucrat.

- Sunt curios dacă pentru voi este prima tentativă de antreprenoriat, de a câştiga bani în sensul ăsta, sau aţi mai încercat să puneţi ceva pe picioare înainte?

- Pentru mine este prima încercare şi este destul de greu. Mai greu decât se vede din exterior, spune Alina Spinean.

- Eu am făcut Organic Market, am condus trei ani de zile, spune Petru Gurkan.

- Interesant este că tu ai venit din Turcia, dar nu numai că ai renunţat la ţara ta natală, dar ai renunţat şi la religia ta, ai trecut la ortodoxism, te-ai căsătorit aici, ai făcut copii. Ai de gând să te întorci acasă?

- Mă întorc acasă, mergem în fiecare an de 3-4 ori.

- A fost greu să îl convingi?

- Deloc, a fost ideea lui! spune Alina Spinean.

România vs Turcia

- Cum este România versus Turcia?

- Când am început în Turcia şi aveam 18 -19 ani, aveam infrastructură aproape la fel ca în România. Puţin mai în faţă, dar nu mult. Guvernul a investit mult în infrastructură în Turcia şi după infrastructură au venit marii investitori.  Şi România are mare potenţial pentru asta, spune Petru.

- Cum vezi viitorul României?

- Foarte bun.

- România arată bine dacă te gândeşti la următorii 10, 20 de ani?

- Începe să arate din ce în ce mai bine, spune Alina Spinean.

- Cum arată pentru tine România ?

- România are valoare aici (arată undeva sus - n.r.), dar noi folosim numai atât (arată undeva mai jos - n.r.), spune Petru.

- Tinerii pot reuşi în afaceri în România?

- Nu este uşor, dar nici imposibil şi aş încuraja toţi tinerii să încerce să îşi pună în aplicare o idee, o pasiune. Tot ce este făcut cu pasiune cu siguranţă va avea un rezultat bun, conchide Alina Spinean.

(Toate materialele din campania Digi24 „România Fast Forward”, povești ale unor afaceri de succes, la puteți citi sau viziona aici)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri