Vânătăile unor sportivi americani, inclusiv Michael Phelps, au o explicație simplă: au încercat „băbescul” tratament cu ventuze

Data publicării:
phelps ventuze



Terapia datează din antichitate, fiind întâlnită în culturile egipteană, chineză şi ale altor popoare din Orientul Mijlociu, dar şi în cultura populară românescă. Tratamentul constă în aplicarea pe piele a unor „ventuze” din sticlă, plastic sau alte materiale, de-a lungul corpului, creându-se astfel o umflătură a zonei şi stimulând fluxul sanguin și de energie.

Unele tehnici presupun încălzirea ventuzelor din sticlă înainte de aplicare, iar Michael Phelps este sportivul care foloseşte această metodă. Înotătorul care duminică a reuşit să câştige al 19-lea titlu olimpic din carieră prezintă acest tratament în noul său clip promoţional, Rule Yourself.

Gimnastul Alex Naddour este și el bucuros să iasă în public şi să posteze pe Instagram fotografii în care apare cu urmele lăsate de ventuze. El a declarat pentru USA Today că a descoperit că tratamentul cu ventuze îi amelioreză durerile care provin din practicarea gimnasticii.

„Acesta a fost un secret pe care l-am descoperit anul acesta şi care mă ţine sănătos. Este mai bun decât orice sumă de bani pe care am cheltuit-o pe altceva. Corpurile noastre sunt rănite după ce facem asta (n.r. - gimnastică) mult timp. Este cel mai bun lucru pe care îl am. Mă scuteşte de multă durere", a afirmat Naddour, care a cumpărat un set de ventuze de pe Amazon cu 15 dolari.

Mulţi dintre colegii lui îi urmează exemplul, iar unii chiar îşi pun singuri ventuzele, folosind o pompă pentru a crea efectul de aspiraţie.

„E ceva de genul Ok, sunt inflamat aici. Pune o ventuză aici, colegul tău de cameră te va ajuta sau poţi să o faci singur” a declarat căpitanul echipei de gimnastică a SUA Chris Brooks.

Şi înotătoarea Nathalie Coughlin, de 12 ori medaliată la JO, dar care a ratat prezenţa la Rio, a postat pe Instagram o imagine care o înfăţişează cu ventuzele aplicate deasupra pieptului.

Terapia cu ventuze este populară şi în rândul vedetelor de la Hollywood, Gwyneth Paltrow şi Jennifer Aniston numărându-se printre celebrităţile care folosesc această metodă de tratament.

Cum acționează terapia cu ventuze

Terapia cu ventuze se adresează către două corpuri ale pacientului: corpul energetic şi corpul fizic. În medicina tradițională chineză este comparată adesea cu acupunctura.

Practic, metoda este menită să stimuleze circulaţia periferică, fiind totodată asimilată masajului. Principiul metodei constă în crearea unui vid sau semivid în cupa de sticlă, astfel încât acesta, răsturnată, să se ataşeze foarte bine de piele. În mod tradiţional, în cupa de sticlă sau la gura ei se aplică e o flacără care consumă oxigenul din recipient, rezultând o diferenţă de presiune faţă de mediul ambiant, ceea ce conduce la aderarea spontană a ventuzei la piele.

Ventuzele corect aplicate acţionează că nişte pompe de vid, realizând aspiraţia punctuală a tegumentului. În aceste condiţii, capilarele superficiale se sparg, iar circulaţia sângelui în cercul desemnat de gură ventuzei creşte semnificativ. Cercurile roşii ce apar pentru un timp, după aplicarea ventuzelor, vor dispărea în maximum două săptămâni.

Provocarea acestui aflux sporit de sânge aduce elemente reparatorii pentru vasele mici şi stimulează anumite componente ale sistemului imunitar. Ventuzele terapeutice sunt astfel un tonic imunitar, sunt decongestionante, au efect de drenare şi deci de detoxifiere, detensionează musculatura şi stimulează sistemul nervos.

Există şi contraindicaţii ale folosirii acestei terapii - în caz de sarcină, fragilitate capilară, dermatite, afecţiuni cardiace, alcoolism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”