Povestea Imnului Regal: interzis de comuniști, a ajuns să fie cântat în închisoare
Imnul României nu a avut versuri vreme de 20 de ani. Sub Alexandru Ioan Cuza fusese aleasă doar melodia iar apoi, la începuturile domniei lui Carol I, erau lucruri mai importante de făcut şi de luat decizii de care depindea viitorul ţării. Cântecul a primit, în cele din urmă, o poezie compusă de Vasile Alecsandri. S-a întâmplat pe 10 mai 1881, la încoronarea lui Carol I ca rege al României.
Când, la 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern a intrat în Bucureşti, priorităţile momentului erau numeroase şi grave. Oficial, nici măcar numele de România nu apărea pe hartă. Urgenţa urgenţelor era ameninţarea Turciei că va invada Principatele Unite. Populaţia în proporţie de aproape 90% analfabetă erau bântuită frecvent de foamete şi boli, nu exista nici măcar o linie de cale ferată, drumurile erau proaste sau inexistente, iar cu excepţia oraşelor de la Dunăre, foste raiale turceşti şi a capitalelor Iaşi şi Bucureşti, restul erau mai degrabă târguri.
Ţara făcuse însă recent progrese remarcabile. În vremea lui Alexandru Ioan Cuza se declanşaseră reforme importante. Se adoptase chiar şi Imnul Naţional. Melodia a fost selectată la un concurs în toamna lui 1861. Câştigătorul a fost anunţat în ianuarie 1862: muzicianul german, Eduard Hubsh. Lucrarea sa - Marşul pentru Întâmpinarea steagului şi a domnitorului - a devenit primul imn de stat al României.
Carol I a fost întâmpinat la 10 Mai 1866 cu acest Imn. Figura noului domnitor a fost rapid popularizată în ţară, iar însemnele ţării au fost corelate cu scutul cu tablă de şah al familiei de Hohenzollern.
„S-au făcut fotografii şi s-au răspândit fotografii încă de la venirea pe tron a Principelui Carol I când era tânăr de 27 de ani, nu purta barbă încă, avea doar favoriţi şi o mustaţă foarte scurtă. Atât fotograful Curţii, Carol Pop de Szathmari, cât şi celălalt important fotograf bucureştean, Franz Duşek, au preluat fotografi aduse de aghiotantul tânărului principe, în uniformă germană. Imediat ce a intrat în ţară i-au fost făcute câteva fotografii îmbrăcat în civil. Deşi îl aştepta o uniformă de general al Armatei Române, el nu a vrut să o îmbrace până când nu a depus jurământul pe Constituţie. Aici facem referire la o altă pictură iconică nu foarte ofertantă din punct de vedere plastic, nu foarte valoroasă estetic, dar documentare, este vorba de "Constituanta". Pictură de mari dimensiuni făcută în 1869 de Th. Aman, aflată în Muzeul Theodor Aman în care este prezentat exact momentul în care domnitorul Carol îşi rosteşte jurământul ţinând mâna pe Constituţie. Acolo apar toţi viitorii miniştri, toate figurile importante ale Justiţiei îmbrăcaţi în robele roşii, ofiţeri din armata de linie, ofioţeri din guadia Civică, pentru care din nou Aman foloseşte fotografii. Din nou nu foloseşte fotografii. Apare principele domnitor îmbrăcat în civil, în frac, cu guler tare, cămaşă albă, cravată albă. Pentru ca imediat după aceea să îmbrace unifiorma de general”, spune Silvan Ionescu, istoric și critic de artă.
Cu armatele turceşti la Dunăre, a fost un gest de mare curaj din partea principelui Carol I să folosească în chiar textul jurământului numele ne-recunoscut încă de "România".
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
La 10 mai 1866, în Palatul Mitropoliei, Carol I de Hohenzollern depune jurământul de credinţă. După care, în limba franceză, le cere românilor încredere: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român. Vă aduc o inimă cinstită, intenţii curate, o voinţă fermă de a face binele, un devotament fără margini faţă de noua mea patrie şi acel neclintit faţă de legi pe care le-am luat de la strămoşii mei. Cetăţean azi, mâine dacă trebuie soldat, voi împărţi cu voi soarta bună sau rea. Trăiască România!”.
În paralel cu eforturile diplomatice de a linişti Înalta Poartă, Carol I va face peste câteva săptămâni o adevărată declaraţie de Independenţă. Articolul 1 al Constituţiei adoptate în iunie 1866 spune că „Principatele-Unite-Române constituie un singur Stat indivisibil, sub denumirea de România” şi nu menţionează în nici unul din cele 133 de articole suzeranitatea turcească.
După 10 ani de pregătire a Armatei şi a infrastructurii de aprovizionare şi transport, Independenţa de fapt şi de drept a devenit realitate. Aici muzicile militare, aflate sub conducerea lui Eduard Hubsh, au ajutat nu numai moralul soldaţilor, ci mai ales planurile tactice ale generalilor în timpul bătăliilor de la sud de Dunăre.
„În toate armatele, muzica trebuia să menţină spiritul ostaşilor, trebuia să-i încurajeze. Cel mai bun instrument era acest gornist care face istorie în pictura românească. În momentele de relaxare, aceşti muzicieni asigură suportul sonor. De obicei gornistul putea să marcheze un moment de asalt final, nu moment de început de luptă sau putând să marcheze un moment de regrupare a oştirii. Dacă era un asalt din mai multe zone puteau să fie mai mulţi instrumentişti”, spune Nicolae Gheorghiţă, pro-rector la Conservator.
După ratificarea Independenţei României de toate Puterile europene, la 10 Mai 1881, România a fost ridicată la statutul de Regat, adică stat suveran. Poetul Vasile Alecsandri, un apropiat al reginei Elisabeta, compune versurile, iar Marşul pentru Întâmpinarea Steagului şi a Domnitorului devine Imnul Regal.
„După o vreme, prinţul Carol devine rege al României şi este nevoie de un imn regal. Asta se întâmpla în anii '80. Hubsh era un muzician influent, era şeful muzicilor militare. Avea o poziţie foarte bună. Şi mulţi s-au declarat mulţumiţi de muzica pe care o scrisese. În momentul acesta Vasile Alexandri se hotărăşte să scrie versurile. După părerea mea, Vasile Alecsandri a reuşit o capodoperă. Pentru că în legătura între versuri şi muzică există cu adevărat o lipitură organică. Adică Alecsandri dă foarte mare atenţie retoricii muzicale şi atunci când e vorba de înălţare se pliază pe înălţarea muzicală. Deci este invers de cum s-ar întâmpla de obicei că un autor ia versuri şi scrie muzica. Ştie foarte bine să plieze versurile lui la muzica deja existentă”, spune Valentina Sandu, profesoară la Conservator.
În perioada de construcţie şi de înflorire care a urmat, au apărut voci critice care pledau pentru schimbarea imnului de stat. Dar prestigiul şi funcţia înaltă a lui Eduard Hubsh au asigurat continuitatea.
„Eduard Hubsh este destul de longeviv la conducerea muzicilor militare. Cu el practic se înfiinţează un organism care reuşeşte să controleze şi să supervizeze toate muzicile militare din ţară. Acest lucru se întâmplă la 1867, când se înfiinţează Inspectoratul General Muzicilor Militare din ţară. Iar Eduard Hubsh, fiind în sistemul militar de câteva decenii, va conduce destinele muzicilor militare până în 1894, când moare la Sinaia, deci o perioadă, apropiat al Casei Regale, el a asigurat şi a garantat ca acest imn să supravieţuiască în continuare”, mai spune Nicolae Gheorghiţă.
La cinci ani de la moartea lui Eduard Hubsh, tânărul George Enescu include Imnul Regal în lucrarea sa "Poema Română". Succesul compozitorului este atât de mare încât orice controversă legată de imn încetează. După Marea Unire, a apărut o nouă dispută. Mulţi spuneau că vechiul Imn al lui Eduard Hubsh nu este potrivit noii realităţi a României Mari.
„După Unirea din 1918, s-au ridicat voci că e nevoie de un nou imn naţional. Lumea s-a împărţit în două. Unii care voiau să întrebe poporul ce părere are: Ne trebuie un nou Imn? Ceilalţi au spus, mai raţional: Acum nu e cazul să schimbăm toată ziua, bună ziua imnul care rămâne un simbol naţional. Sigur care au fost voci care au spus despre melodia lui Hubsh că este prea germană, lucru care nu poate fi dovedit muzicologic în nici un fel. Dar din fericire, imnul a rămas cel care a rămas. Comuniştii nu au avut această problemă de continutate şi în 1948, este adoptat noul imn de stat”, adaugă Valentina Sandu.
În ianuarie 1948, Imnul Regal trece în clandestinitate.
„Dacă ai fi cântat din greşală Imnul Regal sau alte cântece care nu datau din perioada comunistă şi nu fuseseră autorizate, riscai închisoarea şi chiar o făceai dacă erai turnat. Dacă ţineai în casă medialii, steaguri cu stemă regală, cărţi, materiale didactice, toate acestea costau libertatea, la proroiu. Cărţi religioase chiar, materiale didactice din vremea respectivă. Nu exista nici o şansă să scapi de aşa ceva”, spune Germina Nagâţ, director al Direcţiei Investigaţii din CNSAS.
Toate simbolurile României libere au fost înlăturate, începând de la simbolurile heraldice din stema ţării, şi continuând cu scoaterea din manualele de istorie inclusiv a marilor domnitori. Fresca de la Ateneu înfăţişând momentele esenţiale ale istoriei naţionale a fost acoperită cu o pânză roşie, iar "Poema Română" a lui George Enescu a pierdut finalul regal.
„Enescu atunci când a debutat ca foarte tânăr compozitor cu primul său opus, Poema Română, a folosit Imul Regal, orchestrat într-o versisune care se cântă şi acum, extrasă din Poema Română şi nu toată lumea ştie că e mâna lui Enescu acolo, în orchestraţie. Sigur că Enescu a fost legat de Casa Regală, dar după 1945, Poema Română, atunci când s-a cântat, s-a cântat ciuntită, fără Imnul Regal de la final. Poema Română a fost cenzurată, s-a cântat destul de frecvent cred, dar într-o variantă, fără acel final”, precizează Valentina Sandu, profesoară la Conservator.
„Aţi menţionat faptul că imnul regal era cântat în închisori. Era cântat în închisori. Se dedicau anumite zile onomastice Reginei Mamă sau lui Mihai, Regelui Mihai. Sunt relatări, sunt descrieri ale unor conferinţe, chiar în dosarul domnului Ticu Dumitrescu, există o astfel de scenă, în care se informează conducerea închisorii că se ţin conferinţe despre Regina-Mamă, despre Regele Mihai, despre Sfinţii Constantin şi Elena şi despre ce simbolistică are ziua. Şi simbolistica ducea desigur în istoria României. Asta a fost o formă de apărare şi o formă individuală şi colectivă de salvare din infernul carceral. Deşi toate aceste gesturi şi reacţii fireşţi sunt plătite. Cu zile de carceră, cu înfometare, cu bătăi”, mai spune Germina Nagâţ.
Interzicerea Imnului Regal şi a referirilor la monarhie a început chiar de la Academia Regală de Muzică, Conservatorul "Ciprian Porumbescu", acum Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
„Mihail Jora a fost una din victime, era rector al acestei instituţii, fosta Academie Regală de Muzică. Când s-a anunţat abdicarea forţată a Regelui Mihai, atunci s-a sculat în picioare la o şedinţă publică şi a rugat pe toată lumea să ţină un moment de reculegere pentru monarhie. Lucru care i-a adus ostracizarea, a fost dat afară şi de la Conservator şi de pe listele Uniunii şi câţiva ani a trăit câţiva ani la limita subzistenţei. Pe urmă a fost reabilitat şi respectat şi să spunem lucrurile s-au redresat”, afirmă Valentina Sandu.
„Generaţia care a trăit războiul şi care a trăit şi normalitatea României Libere, cum spuneţi dvs, nu cred că nu s-au dezvăţat de ea niciodată. Dacă ne uităm în dosarele penale, scene din închisoare, din celule, sunt nenumărate relatările despre cum încercau să-şi păstreze normalitatea psihică şi integritatea morală, oameni care pierduseră totul. 25 de ani de muncă silnică, condamnări cu sutele, cu miiile. Şi vezi că oamenii aceia, nu toţi foarte şcoliţi, unii aveau doar şcoala elementară, alţii făcuseră liceul, au reflexe civice foarte puternice. Îşi cântă cântecele de acasă de sărbători. Unii îşi închipuie că pot forma organizaţii anti-comuniste, Vlad Ţepeş, chiar şi Regele Mihai, România Liberă, România Independentă. Cum îţi serbează ziua Regelui sau Ziua Naţională, dar pe stil vechi, cum serbează 10 Mai în închisoare, cum scriu discursuri unii de teama informatorilor în limba franceză, despre vechea Românie, despre ce ar trebui făcut cu ţara lor”, mai spune Germina Nagâţ.
După 1989, autorităţile post-comuniste nu au revenit la Imnul Regal. Au ignorat că piesa a fost creată în vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi că Vasile Alecsandri a scris în aşa fel versurile poeziei "Trăiască Regele!" încât toate referirile la regalitate pot fi înlocuite cu "ţară" sau "patrie".
Argumentele în favoarea lui "Deşteaptă-te, române!" au prevalat. Este unul dintre cele mai vechi cântece patriotice ale românilor şi a fost, de asemenea, interzis de cenzura comunistă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
