Mineriada din 1991 | „Din rană ieșeau flăcări roșii”
Trei morţi, niciun vinovat şi o condamnare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. După 24 de ani, anchetatorii români nu i-au găsit pe cei care au omorît trei tineri în septembrie 1991. Instanţele internaţionale, în schimb, au obligat România să redeschidă dosarul Mineriadei şi să despăgubească două dintre cele trei familii îndoliate. Dosarul Crăiniceanu-Frumuşanu este una dintre cele mai vechi cauze nesoluţionate de justiţie. După decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, procurorii au reluat investigaţiile. Nimeni nu a mai mişcat un deget, însă, pentru Nicolae Lăzar, soldatul care a murit incendiat de manifestanţi.
„Am plecat repede la Spitalul de Urgenţă, unde am aflat că Andrei a şi fost dus la morgă şi a fost împuşcat. Nu mai ştiu decât că l-am strâns în brațe, l-am sărutat. Avea o mână pe piept. Mi s-a făcut rău. Din acea clipă pot spune că a început calvarul vieţii noastre”, povestește Ștefan Frumușanu, tatăl lui Andrei Frumușanu.
„Urmaşii victimelor, în afară de compasiune, au dreptul la un proces echitabil. Justiţia română n-a făcut ceea ce le datora. Atât le-a rămas pe faţa pământului, să le asigure proces echitabil. Nici asta n-au avut”, spune Ion Panaitescu, fost judecător.
Bucureşti, 25 septembrie 1991, ora 18 şi 40 de minute. Mii de oameni, manifestanţi şi mineri, încearcă să intre cu forţa în sediul Guvernului. Clădirea e păzită de jandarmi, militari şi ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază. Mulţimea aruncă pietre şi sticle incendiare spre forţele de ordine. Cealaltă tabără ripostează cu gaze lacrimogene. De la o fereastră a clădirii zboară rachete de semnalizare. Într-un timp scurt, potrivit martorilor, se trag cel puţin 11 sau 12 focuri. E un război civil în toată regula, care durează deja de o jumătate de zi.
18 şi 45 de minute. Andrei Frumuşanu, un student care nu are nicio legătură cu minerii, iese de la metroul din Piaţa Victoriei. Merge grăbit spre casă. Un proiectil luminos îl doboară. Moare după 10-15 minute în mâinile medicilor de la Spitalul Floreasca.
„Soţia mea, fiind bolnavă, căzuse moral şi psihic. Am considerat că eu trebuie să fiu cel puternic din familia care a mai rămas. Știam că vom duce o luptă foarte grea. (...) Am fost chemaţi repede la Parchetul civil. Stabilindu-se că au fost împuşcaţi, împuşcat. Nu ştiam de Aurica. Cu un cartuş militar neconvenţional”, precizează tatăl lui Andrei, Ștefan Frumușanu.
Aurica Crăiniceanu avea 27 de ani. Mergea tot spre casă. O aşteptau acolo doi copii. A fost împuşcată la 18 şi 15 minute. În corpul său au fost găsite aceleaşi schije metalice. Martorii au declarat că din plagă ieşeau flăcări roşii. Traumatizată de tragedie, familia evită să apară în mass-media.
A treia victimă a mineriadei din 91 a fost un jandarm. Nicolae Lazăr, de 21 de ani. Era militar în termen, detaşat de la Alba în Bucureşti. Se număra printre scutieri şi avea ordin să păzească instituţia Guvernului. În miezul zilei, cineva din piaţă a aruncat o sticlă incendiară spre locul în care se afla. Hainele i s-au aprins. S-a stins la spital după două zile de chinuri.
Proteste încheiate cu succes și niște omoruri cu autor necunoscut
Protestele s-au încheiat după trei zile. Petre Roman, premierul de atunci, şi-a dat demisia.
La mai puţin de o săptămână, procurorii au început să ancheteze dosarul Crăiniceanu-Frumuşanu. Rudele celor doi tineri ucişi au fost audiate. Procurorii militari au făcut expertize, au ridicat documente şi au identificat un suspect: Dorel Gabor, ofiţer SPP. El a condus divizia antiteroristă venită să-l apere pe şeful Guvernului. Potrivit anchetatorilor, el ar fi tras în cele două victime cu un pistol de semnalizare de calibru 26.
După patru ani, în august 1995, rechizitoriul a ajuns la judecătorul Ion Panaitescu, preşedinte al Tribunalului Militar din Capitală.
„E un omor deosebit de grav... atipic. Nu cred că este moarte mai atroce decât aceea suferită de victime. La autopsie s-a constatat că plămânii lui Andrei Frumuşanu erau carbonizaţi. Ieşeau flăcări pe gură, deşi proiectilul lovise în piept. Ceva îngrozitor. Multe lucruri care nu se legau între ele şi nu asigurau coerenţă”, spune fostul judecător Ion Panaitescu.
El a cerut o reconstituire și spune că dosarul avea lacune.
„Nu se ştie cu ce armă s-a tras. Procesul verbal de la faţa locului: a fost făcut cu o armă Browning, proiectilul este calibru 26, de semnalizare. Din procesul-verbal, din necropsie, procurorul Marian Capotă consemnează că a scos din corpul Auricăi Crăiniceanu un proiectil de 14 cm. A doua zi, medicul care face autopsia lui Andrei consemnează un lucru identic, iar procurorul trimite la expertiză proiectile de 26 de milimetri. Păi cum, dacă s-a gsit proiectil de 14?!”, se întreabă Ion Panaitescu.
Peste 160 de oameni au dat declaraţii. Au fost martori, ofiţeri SPP, rude ale celor morţi şi chiar fostul premier Petre Roman. Suspectul principal, Dorel Gabor, a povestit în amănunt ceea ce a făcut la Guvern pe 25 septembrie 1991. A negat toate acuzaţiile.
„Aveam asupra mea, la vedere, un pistol calibru 9 mm marca Makarov, în toc exterior, la centură, puşcă de vânătoare Browning. Câtă vreme am stat în clădirea Guvernului, am avut asupra mea armamentul de care am făcut vorbire. În încăperea în care am intrat (n.n. E.P. - camera aghiotanţilor primului ministru) nu am văzut niciun pistol calibru 26”, a susținut Dorel Gabor în declarația dată în primă instanţă.
După trei ani, procesul în primă instanţă era la final. Ion Panaitescu nu a apucat să dea el verdictul. A fost promovat la Ministerul Justiţiei. A lăsat dosarul unui alt magistrat.
„Noi am rămas consternaţi. Pentru două crime, că a tras cu armă neconvenţională, cartuş de semnalizare reactiv, să i se dea doar opt ani. Am şi făcut recurs”, spune Ștefan Frumușanu.
Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Militară. În 1999, după încă un an, instanţa a pronunţat verdictul definiv. Dorel Gabor era achitat.
Aurica Crăiniceanu şi Andrei Frumuşanu au fost ucişi, conform judecătorilor, de un autor necunoscut.
În 2003, cele două familii au fost informate oficial că suspectul procurorilor a fost scos de sub urmărire penală.
Soţul Auricăi şi părinţii lui Andrei au strâns toate documentele necesare şi au mers la CEDO. Cinci ani a durat procesul de acolo.
În 2012, Curtea Europeană a constatat că sistemul judiciar din România nu a fost în stare să găsească sau să identidice autorul omorului. Drept care, familiile Crăiniceanu şi Frumuşanu au câştigat procesul. Statul le-a plătit despăgubiri de 60 de mii de euro şi a fost obligat să redeschidă ancheta.
După decizia de la Strasbourg, s-au făcut audieri şi expertize noi. Anchetatorii au luat în calcul şi probe care au apărut în primul rechizitoriu.
Dosarul morţii lui Nicolae Lazăr nu s-a deschis niciodată. Anchetatorii n-au găsit probe şi nici vreun posibil vinovat din mulţimea de mii de oameni care se afla în Piaţa Victoriei în septembrie 91.
„Dumnezeul să-l ierte. A fost cel mai mic, mezinul familiei. Nu pot să spun multe, mă lasă lacrimile. Am vorbit cu autorităţile, mi-a spus că se vor rezolva. Nu s-a rezolvat nimic. Noi ca să mergem să deschidem proces, posibilităţi nu avem. Dumnezeu cu mila!”, spune Gheorghe, fratele lui Nicolae Lazăr.
Vinovaţi pentru Mineriada din 1991 au fost găsiţi Miron Cozma şi ofiţerul Silviu Popescu. Sentinţa de 18 ani pentru subminarea puterii de stat primită de Miron Cozma a venit în 1999, după ce minerii încercaseră încă o dată să ajungă la Bucureşti sub conducerea acestuia.
Fostul lider din Valea Jiului a executat şapte ani din pedeapsă şi a fost graţiat de Ion Iliescu în decembrie 2004, înainte de închierea ultimului său mandat de preşedinte.
Condamnat la cinci ani de închisoare, Silviu Popescu nu a stat nicio zi în spatele gratiilor. El a plecat din România şi nu s-a mai întors până azi.
În campania „1990 – anul 0, era noastră”, Digi24 analizează în continuare urmările startului ezitant din anii '90 al statului român.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
