Ultimele scrisori către „Marele Cârmaci”. Românii îi cereau lui Ceaușescu lemne de foc și piese de schimb pentru Dacii
Cu doar câteva zile înainte de Revoluţie, mii de români îi trimiteau lui Nicolae Ceauşescu scrisori, fără să bănuiască vreo clipă că regimul se va prăbuşi. În luna decembrie 1989, la Secţia Scrisori şi Audienţe din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, au fost îndosariate mii de cereri, omagii sau plângeri. Toate scrise în limba de lemn a epocii şi adresate direct lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu.
„Am zis şi eu că e ultima speranţă”, spune Gheorghe Oprea, fost maistru sudor.
Ultimele scrisori trimise cuplului Ceauşescu fac portretul finalului regimului conmunist. Oamenii le cereau direct dictatorilor să le trimită o butelie sau lemne de foc, dovadă că întreaga ţară suferea de pe urma raţionalizării. Alţi români le trimiteau cântece patriotice, ca un ecou al propagandei de zi cu zi. În acelaşi timp, există scrisorile unor cetăţeni care, sub anonimat, îşi turnau vecinii pentru că beau prea mult alcool sau frizerul pentru că lua bacşiş.
„România era şi o colonie penitenciară a refuzului informaţiei. Şi o colonie penitenciară a refuzului călătoriei. Şi a refuzului hranei, laptelui, untului. Era o mizerie teribilă, era o distopie integrală”, își amintește jurnalistul Emil Hurezeanu.
„Ceea ce este impresionant la aceste scrisori este că este această dimensiune umană, afectivă, cu speranţă şi cu disperare. Tot acest amestec cu speranţă şi cu disperare care a însoţit comunismul. Este o parte a României care credea în Vodă!”, spune Vintilă Mihăilescu, antropolog.
Destinatar: Elena Ceauşescu, "o mamă iubitoare"
Decembrie 1989 a fost o lună friguroasă în satul Bogza, judeţul Vrancea. Iar pentru Ioana Poşircă - o femeie cu 12 copii, decorată cu titlul de "mamă eroină" - a fost picătura care a umplut paharul. A decis să-i scrie Elenei Ceauşescu o scrisoare. Îi cerea lemne pentru foc sau măcar o butelie.
„Eram disperată! Peste măsură eram disperată. Am zis că dacă mai merge timpurile înainte... Eu nu m-am gândit la Revoluţie şi nu m-am gândit la nimica, ferească Dumnezeu, nu m-am gândit la nimica. Şi am zis că poate-poate reuşesc şi eu ceva, să mă ajute şi pe mine cu ceva”, spune Ioana Poşircă.
În comunism, au fost şi vremuri bune pentru cei ca Ioana Poşircă. În anii 80, statul a onorat-o cu titlul de "mamă eroină" - distincţie care se oferea femeilor cu zece sau mai mulți copii, pentru a descuraja avorturile, pedepsite dur în epocă. A fost un moment de mândrie, îşi aduce aminte femeia.
„Ne-a chemat la Consiliul Popular, ne-a ţinut o cuvântare, că suntem vrednice. Ne-a decorat, ne-a dat un brevet. Desigur că eram mândră şi era tot satul acolo, că eram şi eu băgată în seamă atunci. După asta, gata, nu s-a mai luat nicio măsură cu nimic. Mi-a părut rău pe de o parte că a picat, că am zis cine o mai veni la putere? Ce puteam să fac eu? Să mă duc să-l scot eu pe domnul Ceauşescu? Sau pe doamna Elena? Ce puteam să fac eu? Oare unde trebuia să-mi împart gândul? La ei, că i-a împuşcat şi nu-i mai avem? Sau la copiii ăştia că trebuia să le dau mâncarea?”, mai spune Ioana Poşircă.
După 25 de ani de la Revoluţie, Ioana Poşircă are 24 de nepoţi. Trei din cei 12 copii sunt plecaţi la muncă în Cipru. Iar brevetul de mamă eroină l-a pierdut de mult..
„Eu am crezut în toţi şi cred în toţi care sunt. Că ne conduce, nu? Şi dacă era la putere, şi dacă nu era, noi tot trebuia să vină unul să ne conducă, nu?”, spune Ioana Poşircă.
„Există un seniment înrădăcinat în populaţia românească, că la vârful statului există răspuns pentru toate problemele. Şi acest sentiment nefericit cu "Tătucul care veghează" se transformă şi în acel sentiment că statul trebuie să-ţi dea butelie. Ori în condiţiile în care se vedea clar că penuria a ajuns într-un grad de destructurare a societăţii, cetăţenii îi scriau "Conducătorului"”, explică Ioan Stanomir, politolog.
Ceauşescu, "ultima speranţă" pentru un sudor
Înainte de anul 1988, Gheorghe Oprea, un maistru-sudor din Goleşti, Vrancea, ar fi putut fi încadrat în categoria "eroilor muncii". În urma unui conflict, însă, a fost dat afară. Fumase la locul de muncă, iar superiorii săi au considerat că pusese în pericol întreaga întreprindere. În decembrie 1989, maistrul Oprea s-a hotărât să-i ceară dreptate lui Nicolae Ceauşescu însuşi.
„Tovarăşe preşedinte, nu sunt vinovat pentru acuzaţiile care mi se aduc ... să mi se dea drepturile de zi şi locul de muncă, îmi ajunge de când stau şomer cu carnetul roşu în buzunar ... că eram membru de partid...”, îi scria Gheorghe Oprea lui Nicolae Ceaușescu.
„Am zis şi eu că e ultima speranţă, restul au murit toate pe unde am fost. E ultima speranţă. (Reporter: Spuneaţi în scrisoare: "M-am săturat să stau şomer cu carnetul roşu în buzunar". Ce însemna asta? Că eraţi convins de socialism şi nu puteaţi munci?) Nu! Pentru ca carnetul ăla, dacă mi l-a dat, plăteam nişte bani de pomană, traiau bandiţii! Trăiau bandiţii şi-i puneam în posesia unor averi care se fac şi acuma”, spune Gheorghe Oprea, fost maistru sudor.
Gheorghe Oprea nu a primit niciun răspuns la scrisoarea trimisă. La scurt timp, a venit Revoluţia. Astăzi este convins că Nicolae Ceauşescu, personal, i-ar fi luat cazul în considerare şi l-ar fi trimis din nou la muncă.
„Greşeala pe care au facut-o românii, cei care au fost la putere: nu trebuia să-l omoare. Nici o ţară din fostele ţări socialiste nu şi-a omorât domnitorul”, mai spune Gheorghe Oprea, fost maistru sudor.
Cere și ți se va da în varianta comunistă
Pe 8 decembrie 1989, pe numele lui Nicolae Ceauşescu sosea o nouă scrisoare. Nicolae Muraru, un fost învăţător din Poiana Micului, nu îi cerea un loc de muncă dictatorului, ci... piese de schimb pentru autoturismul Dacia 1310 şi materiale cu care să-şi acopere grajdul!
„Am intervenit pentru necesităţile personale, întrucât aşa cum spuneam acolo în hârtie, întrucât la comerţul cu bucata nu se găseau asemenea produse. S-a rezolvat fără discuţie. Atunci nu era ca astăzi, să intervii la un partid şi să nu ţi se rezolve nimic. Partidul Comunist, chiar dacă era partid dictator, dar dictatura rezolva problemele”, își amintește Nicolae Muraru, fost învăţător.
Potrivit unor studii recente, 47,5% dintre români consideră că Nicolae Ceauşescu a jucat un rol "mai degrabă pozitiv". Un alt sondaj arata ca 80% dintre români cred că statul ar trebui să le rezolve, în continuare, toate problemele.
„Ne întrebăm ce e rău cu comunismul? Ce e rău??? Rău este această idee că omul trebuie să fie ca un hamster într-o cutie. Acum, se poate să fie foarte multe lucruri rele în această societate. Dar măcar nu mai suntem hamsteri! Avem şansa de a ne explora diferite posibilităţi”, afirmă politologul Ioan Stanomir.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
