Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul dictator comunist al României
În partidului s-a remarcat Gheorghe Gheorghiu-Dej, ilegalist, fost electrician, preferatul lui Stalin în rândul tovarăşilor români.
Aflat în fruntea ţării vreme de 17 ani, el dat startul dictaturii comuniste în România. Ziua naţională, 23 august, a devenit o minciună.
Gheorghe Gheorghiu Dej nu a luat parte la decizie şi nici măcar nu se afla în Bucureşti la momentul arestării lui Ion Antonescu.
„Privesc din Doftana” a fost melodia de suflet a primului conducător comunist atot-puternic al României - Gheorghe Gheorghiu Dej. El este cel care, cu o mână de fier, a stăpânit Partidul Comunist şi viaţa românilor două decenii.
„Gheorghiu-Dej este cel care a dat chipul, de la bun început, sistemului comunist din România. El este Stalinul nostru, dacă pot să spun așa, dar este și cel care a dezvoltat această direcție a comunismului național după începutul anilor '60”, spune istoricul Adrian Cioroianu.
Propaganda comunistă îl prezenta pe Gheorgiu-Dej ca fiind pionul principal în organizarea actului de la 23 august.
Iată actorii prezentaţi în primul film de propagandă făcut de regimul comunist: „Insurecţia antifascistă”: „Sfârşitul anului 1943 a adus primele succese pe linia înfăptuirii politicii Partidului Comunist. Hotărâtor în acest sens a fost planul de măsuri elaborat de activul de bază al partidului, alcătuit din Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Agiu, Emil Bodnăraş, Nicolae Ceaușescu, Stoica Chivu, Ion Gheorghe Maurer, Lucrețiu Pătrășcanu, Ctin Pârvulescu și alții”.
Departe de acțiune pe 23 august 1944
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
De fapt, ziua de 23 august 1944 avea să-l surprindă pe Gheorghiu-Dej departe de acţiune. Cu ştiinţa mareşalului Antonescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej evadase din închisoarea de la Târgu Jiu și, în ziua întoarcerii armelor împotriva Germaniei, se ascundea într-un sat din Vâlcea.
Belu Zilber, unul dintre cei mai cunoscuţi comunişti ilegalişti, avea să spună despre Gheorghe Gheorghiu Dej că a fost ultimul care a aflat despre evenimentele din 23 august 44.
„El fusese evadat, ca să spun aşa şi stătea la Vâlcea... Adică nu ştia, era destul de izolat, efectiv. Cred că are perfectă dreptate să spună că a fost ultimul care ştia, pentru că în complot, să spunem aşa, Pătrăşcanu era cel care trata”, explică Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER.
Gheorghiu-Dej este cel care, alături de câțiva fruntaşi ai Partidului Comunist, având sprijinul Armatei Roşii şi a lui Stalin, a transformat statul român într-o dictatură, guvernată în spirit bolşevic. Zeci de mii de oameni au fost întemniţaţi şi mulţi şi-au găsit moartea la Canal, la Sighet, Râmnicu Sărat sau Piteşti.
„Gheorghiu-Dej n-ar fi existat dacă nu era Armata Roșie. Dacă nu era armata sovietică la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Gheorghiu-Dej probabil ar fi rămas un activist de partid, dar n-ar fi ajuns niciodată la putere”, spune istoricul Adrian Cioroianu.
„Gheorghe Gheorghiu-Dej, atunci când a evadat din lagărul de la Tg. Jiu, nu putea să-și imagineze că PCR va ajunge la conducere sau că el va deveni conducătorul țării. Era de neimaginat că în România se va instaura un regim totalitar în care PCR va cimenta toată societatea românească”, afirmă istoricul Lavinia Betea.
Stăpânul României
Naţionalizarea, colectivizarea, epurarea învăţământului, subordonarea Bisericii Ortodoxe şi desfiinţarea celei Greco-Catolice, toate au fost coordonate de Gheorghe Gheorghiu Dej. Totuşi, el a reușit să se impună în fața cominterniştilor Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, şcoliţi la Moscova în anii '30 - '40. Devenit stăpânul României, el îşi depăşise condiţia socială, ajungând din simplu muncitor conducătorul statului şi protectorul nomenclaturii.
„La Gheorghiu-Dej mai era ceva - mai era şi un complex de inferioritate din punct de vedere social, pt că el trebuia să se afirme şi din punct de vedere social. Adică să crească din condiţia muncitorească, de unde provenea, să meargă, fără să o mărturisească, totuşi către un soi de burghezie, o nouă burghezie care s-a creat în cadrul partidului. Că ăştia au constituit burghezia roşie, să-i spunem aşa, care era în fruntea ţării”, spune Dinu Zamfirescu, preşedintele de onoare al ICMER.
Ghiţă, cum îi spunea cei din anturajul său, nu a uitat niciodată perioada de detenţie. Dintre toate, Doftana pare să-i fi marcat viaţa. Doftana este închisoarea care l-a inspirat pe Teodor Fedia Rudenko, prieten cu Gheorghiu-Dej, să scrie versurile „Privesc din Doftana”, care se cânta pe o melodie populară rusească.
Lăutarii din cârciumile bune ale Capitalei o cântau la nesfârşit atunci când apărea Gheorghe Gheorghiu Dej. Pentru că era melodia preferată a primului secretar al partidului, cântecul se învăţa în şcoli, se cânta la serbări şi era difuzat necontenit la radio.
„Oamenii ăştia care au petrecut mult timp în puşcărie aveau de recuperat o viaţă pe care o petrecuseră acolo. Trebuiau să recupereze ceva din viaţa pierdută. Undeva era de înţeles, omeneşte vorbind. Sigur că-i plăcea să stea de vorbă, să fumeze, să bea o ţigară, să stea lângă o femeie frumoasă”, explică Dinu Zamfirescu, preşedintele de onoare al ICMER.
Viaţa lui Gheorghe Gheorghiu Dej a fost curmată brusc de o boală grea. Pe 20 martie 1965 oficiosul partidului titra: „Inima tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat să mai bată”.
În Comunicatul semnat de CC al PCR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri al RPR se anunţa „cu adâncă durere” încetarea din viaţă „după o boală grea” a celui ce-a fost liderul partidului şi şeful statului, „fiu credincios al clasei muncitoare şi al poporului român, conducătorul iubit al partidului şi poporului nostru”.
Era lui Dej apusese, însă cea a următorului dictator comunist, Nicolae Ceauşescu, era abia la început.
Mâine, la exact 70 de ani de la 23 august 1944, Digi24 vă spune cum a fost luată cu adevărat decizia din acea zi, adică ieșirea din războiul alături de Hitler și intrarea României în tabăra Aliaților. Vă vom spune care au fost riscurile pe care autorii loviturii de palat de la 23 august le luau în calcul, dar vom vorbi și despre riscurile pe care nu le-au anticipat. Vom explica şi cum a fost distorsionat adevărul despre august 1944, dar și modul în care România a ajuns să celebreze drept zi națională o minciună, adică rolul major al Partidului Comunist și al liderilor săi, la pachet cu o insurecție care nu a existat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
