Cum s-a ajuns la negarea religiei în comunism şi de ce
Încă de la luarea puterii în Rusia, bolşevicii lui Lenin au folosit intens propaganda, în special imaginea: afişe, teatru, film. Artişti de stânga, oameni cu o bună educaţie lucrau la aceste montaje, cu speranţa că iau parte crearea omului nou, neîngrădit de obligaţii familiale sau religie. Montajele pe stradă, în fabrici sau pe front ilustrau lupta de clasă şi erau o foarte eficientă formă de impunere a ateismului. În România, comunismul a debutat în anii '40 cu izolarea clericilor de societate şi batjocorirea creştinilor practicanţi. Creştinismul era tolerat doar ca o relicvă a trecutului, menită dispariţiei.
Ateismul militant lovește milioane de oameni
Odată cu luarea puterii, regimul comunist a impus ateismul în masă. Într-o societate în care etica şi tăria sufletească erau legate profund de religie - creştin-ortodoxă, mozaică sau islamică - prigoana declanşată de regimul bolşevic a golit conştiinţele de orice ierarhie valorică firească. Atacul a fost declanşat după ce patriarhul Moscovei, Tihon, a emis la 1 februarie 1918 o pastorală prin care cerea creştinilor să nu ia parte la acţiunile „monştrilor neamului omenesc” care „în locul iubirii creştineşti, semănau răutatea, ura şi vrajba dintre fraţi”.
În replică, un decret semnat de Lenin cu privire la separarea bisericii de stat confisca toate averile bisericii neconfiscate deja şi le tăia preoţilor orice sursă de venit. Alte decrete au desfiinţat şcolile confesionale şi interziceau preoţilor să colaboreze pentru activităţi comunitare. Biserica era astfel azvârlită la marginea societăţii, fără posibilitatea de a-şi promova credinţa sau de a se implica în viaţa curentă a credincioşilor. Opoziţia era tratată ca activitate contrarevoluţionară şi pedepsită des cu un glonţ în cap.
Comunismul lovește în toate manifestările religiei. Atacul major contra Bisericii Ortodoxe
„Mai mulți mari duhovnici ortodocşi care au ajuns în închisori au afirmat ca poate cea mai diabolică dorința a regimului vizavi de biserică a fost de a scoate credința din sufletele credincioşilor”, spune preotul Mihail Săsăujan de la Arhiepiscopia Bucureștiului.
În ciuda tuturor presiunilor, în 1922, Lenin constata cu furie că Biserica Ortodoxă scăpa controlului statului. Diversiunea creată pentru eliminarea ultimelor rezistenţe a fost ideea lui Troţki. Folosindu-se de foametea din 1921 de care erau ei înşişi vinovaţi, bolşevicii au acuzat preoţimea că este indiferentă la suferinţele oamenilor şi au ordonat confiscarea vaselor de cult şi a ultimelor odoare sfinte din biserici. Credincioşii erau şocaţi.
Sacrilegiul a fost sancţionat ca atare de patriarhul Tihon; a fost plasat în arest la domiciliu. Populaţia şi-a apărat bisericile chiar şi împotriva soldaţilor înarmaţi cu mitraliere, dar nu a putut rezista mult timp în faţa asaltului statului.
Atac anticlerical violent prin propaganda bolșevică
În paralel, filmul, teatrul, afişele vulgarizau şi ironizau credinţa. Crăciunul, Paştele au devenit sărbători interzise. Comsomolul, organizaţia de tineret a partidului comunist, a devenit rapid expertă în parade de stradă în care tinerii batjocoreau ceremoniile religioase şi strigau: „N-avem nevoie de rabini, nu ne trebuie preoţi/ Loviţi burghezii, sugrumaţi culacii”.
Supuse intensiv unor astfel de tratamente şi victime a cel puţin două perioade de foamete cumplită, naţiunile din Uniunea Sovietică s-au văzut lipsite în nici 20 de ani de tradiţiile religioase milenare. Dar mecanismele psihologice naturale, nevoia de ordine a lumii şi de ierarhie, nevoia de apartenenţă, s-au dovedit mai profunde decât au crezut Marx şi Lenin laolaltă.
Stalin, absolvent de seminar teologic. Forme de expresie religioasă sunt puse în slujba comunismului
Din moment ce icoanele şi transcendul erau interzise, imaginarul colectiv a făcut loc unor chipuri noi, dar în vechile tipare. Cultul lui Lenin a fost inaugurat de Stalin printr-un jurământ rupt parcă dintr-o carte de rugăciuni. Stalin era absolvent de seminar teologic.
Închinarea la moaştele sfinţilor şi-a găsit corespondent în vizitele la Mausoleul de lângă Zidul Kremlinului unde se afla şi astăzi trupul îmbălsămat al lui Vladimir Ilici Lenin. Treptat însă, pe măsură ce decizia politică migra spre vârful ierarhiei sovietice, cultul părintelui Revoluţiei a fost înlocuit cu cel al liderului în funcţie.
Se ajunge la cultul personalității. Idolatria face imposibilă orice opoziție
Contrar a ceea ce a afirmat Hruşciov, cultul personalităţii nu era numai urmarea megalomaniei şi dorinţei de putere absolută. Cultul personalităţii era şi o măsură de siguranţă. Autoritatea zeului suprem este, psihologic, foarte greu de contestat. În public, imposibil.
De fapt, cultul personalităţii în cazul lui Stalin sau a stalinistului Ceauşescu nu era dominaţia unui individ asupra societăţii, ci dominaţia lui Stalin sau a lui Ceauşescu asupra fiecărui individ în parte. Presiunea asupra prezumtivului opozant este imensă. Din cauza propagandei intensive şi a vieţii duble pe care o duc toţi cei din jur, fiecare om îm parte era complet singur.
Nu este o coincidenţă că apogeul puterii şi al abuzurilor lui Stalin, adică perioada marilor epurări, a avut loc după ce cultul personalităţii era pe deplin instituit.
Cultul zeilor comunişti din URSS s-a extins după cel de-al Doilea Război Mondial în toate ţările din Europa de Est ocupate de Armata Roşie. În paralel cu distrugerea sau interzicerea oricăror figuri ori simboluri naţionale, populaţia era menţinută într-o permanentă stare de exaltare propagandistică prin manifestaţii, şedinţe, exerciţii fizice, reprezentaţii teatrale. Inclusiv preoţii erau îndoctrinaţi politic.
„Am găsit în arhiva episcopiei Aradului documentele care arată programele analitice care trebuiau expuse preoților la aceste cursuri de îndrumare misionară anuale. Viața lui Stalin, Lenin, erau toate teme politice cumplite pe care profesorii trebuiau sa le pună în aplicare preoţilor”, povestește preotul Mihail Săsăujan.
Stalin – Dumnezeu, Moș Crăciun și... călău
Propaganda era atât de eficientă, încât Stalin a permis reluarea unor obiceiuri tradiţionale, de exemplu împodobirea bradului de Crăciun. Redenumit „pom de iarnă”, bradul era însoţit în imaginile de propagandă chiar de Iosif Visarionovici Stalin în postura de Moş Crăciun. Oficialul comunist care i-a propus liderului sovietic „reabilitarea” bradului, Pavel Postişev, a fost executat mai târziu, după un proces-mascaradă.
Similar, statuia lui Stalin ţinând în braţe o fetiţă, statuie aflată din staţia de metrou moscovită Stalinskaia, a fost făcută după o fotografie care a circulat mult timp ca afiş de propagandă. Fetiţa - Jelia Markizov, fiica unui diplomat sovietic - a devenit orfană de tată chiar la ordinul lui Stalin, liderul comunist care, potrivit propagandei, iubea atât de mult copiii.
În acelaşi fel, Nicolae Ceauşescu apărea imediat pe 1 ianuarie la intrarea în Comitetul Central, ca să fie sorcovit de colindători. Între ei, se afla mereu un băieţel de 5-6 ani, îmbrăcat în alb, cu cifrele Noului An pe o fundă tricoloră.
Arta în slujba bolşevismului
În anii '20, propaganda comunistă folosea frecvent aşa-numitul teatrul agit-prop. Personajele erau creionate în tuşe groase: Binele absolut contra Răului absolut.
„Duşmanul de clasă” era răul în stare pură. Personaje de acest fel defilau în locuri publice, iar spectatorii erau invitaţi să-şi exprime sentimentele. Această ciocnire primitivă între Bine şi Rău a simplificat imaginea lumii pentru poporul de rând. Terenul pentru conflictul magistral din anii '30 - Stalin contra „duşmanului de clasă” - era pregătit.
Campania de alfabetizare din anii '30 a ajutat masele să citească - în 1936, '37 sau '38 şi nu numai - cum cele mai cunoscute nume din ierarhia de partid şi din Armata Roşie au devenit peste noapte duşmani furibunzi ai Uniunii Sovietice. Articolele de înfierare nu erau un exerciţiu stilistic. Îndeplineau una din funcţiile de bază ale propagandei: alimentau frica. Vehemenţa era un avertisment pentru orice potenţial opozant.
În acest fel, ura de clasă a câştigat teren nu numai din cauza simplificării primitive a conflictelor inerente în orice societate.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
