Ce este splenectomia și în ce situații este indicată

Data actualizării: Data publicării:
dr razvan stavri
Dr. Răzvan Stavri, medic specialist Chirurgie generală

Traumatismele, tumorile sau alte condiții medicale pot duce la necesitatea îndepărtării chirurgicale a splinei. Despre splenectomie și ce presupune această intervenție discutăm cu dr. Răzvan Stavri, medic specialist Chirurgie generală.

Splenectomia poate fi efectuată în regim de urgență, în cazul rupturii de splină ca urmare a unui traumatism, pentru a opri hemoragia internă. Îndepărtarea splinei este necesară însă și în alte situații – în cazul unor chisturi sau tumori, pentru a trata o infecție puternică sau în caz de splină mărită. Recomandarea pentru operație vine din partea unui medic chirurg, în urma unei consultații și a unor investigații imagistice detaliate.

Operația de splenectomie poate fi realizată clasic, deschis, printr-o incizie amplă, dar și minim invaziv, prin laparoscopie sau chirurgie robotică. Intervenția robotică are numeroase avantaje pentru pacient: recuperare rapidă, spitalizare de scurtă durată, risc redus de complicații și o cicatrice de mici dimensiuni.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
dr razvan stavri
Ce sunt herniile abdominale și cum pot fi tratate
dr razvan stavri
Boala hemoroidală: Diagnostic și tratament
Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei