Atunci când ovarele unei femei încep să nu mai funcționeze normal înaintea vârstei de 40 de ani, vorbim de insuficiența ovariană prematură. Care sunt cauzele acesteia, ce simptome resimt femeile în această situație și ce opțiuni de tratament există aflăm de la Dr. Alice Barbu, medic specialist obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată.
Scăderea funcției ovariene este normală după vârsta de 40 de ani, când încep să se producă mai multe schimbări în organismul femeii, care duc la menopauză. Dacă însă insuficiența ovariană apare înaintea acestei vârste, uneori chiar de la finalul adolescenței, atunci poate fi nevoie de intervenția medicului. Principalele simptome sunt ciclul neregulat sau absent, bufeurile, transpirațiile nocturne, iritabilitatea, uscăciunea vaginală și scăderea libidoului.
Insuficiența ovariană prematură scade șansele femeii de a rămâne însărcinată. Pentru cuplurile care își doresc însă un copil, este indicată o consultație la o clinică de fertilitate, pentru a analiza opțiunile existente și, eventual, pentru a stabili un tratament hormonal. De cele mai multe ori, pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare analize și investigații, recomandate de medicul supraspecializat în reproducere umană asistată.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro