În momentul în care viitoarea mamă află că este însarcinată, este necesar ca starea de sănătate a ei și a fătului să fie monitorizate constant. Fiecare trimestru de sarcină este urmărit cu analize specifice. Despre ultima parte a sarcinii și naștere, discutăm astăzi cu dr. Laura Ciutacu, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Monitorizarea sarcinii are un rol esențial pentru buna evoluție a sarcinii și pentru evaluarea dezvoltării normale a fătului. Pe lângă investigațiile de laborator, există și o serie de ecografii de sarcină pe care orice gravidă trebuie să le facă. Ultimul trimestru de sarcină necesită o evaluare mult mai atentă, investigațiile imagistice oferind medicului obstetrician informații importante despre dezvoltarea fătului.
O ultimă ecografie, înainte de data probabilă a nașterii, va arăta modul în care este poziționat fătul, greutatea acestuia, gradul de maturare a placentei, cantitatea de lichid amniotic, starea colului uterin. De aceste detalii depinde dacă nașterea se poate realiza natural sau dacă este necesară cezariana. Pentru o naștere în condiții de maximă siguranță, recomandat este ca bebelușul să vină pe lume într-o maternitate care să facă parte dintr-un spital multidisciplinar. Doar așa, în cazul unor complicații ce pot apărea în timpul travaliului sau la naștere, echipa medicală poate interveni rapid, astfel încât viața mamei și a nou-năsutului să nu fie puse în pericol.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro