Între reacțiile alergice, există unele care sunt declanșate de efortul fizic. Sunt însă persoane la care această reacție alergică la efortul fizic este declanșată de consumul unor alimente, iar reacțiile pot fi amenințătoare de viață. Ce este anafilaxia alimentară indusă de efortul fizic aflăm de la Dr. Adriana Cămuescu, medic primar alergologie și imunologie clinică.
Mai multe tipuri de alimente au fost implicate în reacțiile alergice severe induse de efort: grâul, fructele de mare, nucile, alunele, arahidele, roșiile, ciupercile, ouăle, carnea de pește sau de porc, laptele și alcoolul, dar nu numai. Atunci când reacția organismului este severă, poate fi vorba de anafilaxie, un răspuns alergic amenințător de viață ce apare de obicei la doar câteva minute de la expunerea la factorul declanșator.
În anafilaxie, sistemul imun eliberează numeroase molecule numite citokine, care pot duce la instalarea șocului anafilactic. Caracterizat prin prăbușirea valorilor tensiunii arteriale și îngustarea căilor aeriene, șocul anafilactic este o urgență medicală majoră și necesită intervenție medicală imediată, iar tratamentul se face printr-o injecție cu adrenalină. Pacienții care se confruntă cu urgențe medicale trebuie să ajungă fără întârziere la cel mai apropiat Compartiment de Primiri Urgențe.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro