Jurnalul primei expediții medicale pe Vârful Omu

Data actualizării: Data publicării:
1280x720px Articol susținut de MedLife

Cu aplauze, îmbrățișări, strigăte de bucurie, lacrimi de emoție și mâini ridicate spre cer. Așa s-a desfășurat prima expediție medicală pe Vârful Omu, care a marcat și un record omologat chiar de Guinness World Records. Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar din cadrul rețelei MedLife au escaladat Vârful Omu într-un exercițiu de sănătate colectivă, încheiat cu un uriaș cromozom uman format de participanți pe platoul Bucegilor.

Iar această explozie de fericire nu este doar bucuria momentului, ci și o refulare binemeritată venită după 3 ani în care sistemele medicale din întreaga lume au fost îngenuncheate de pandemia de Coronavirus.

Prima expediție medicală Vârful Omu — record GUINNESS WORLD RECORDS™️ obținut de Oamenii MedLife

10 iunie 2023. Sâmbătă, foarte devreme. Liniștea dimineții este spartă de alarma telefonului. Nu apucă, însă, să sune prea mult, toată lumea e demult trează. Cel mai probabil, nici nu s-a dormit azi-noapte. E ca în acele gărzi interminabile din pandemie, doar că acum nu mai este despre disperare, teamă și incertitudine, ci despre nerăbdare, entuziasm, emoție și bucurie. Da, acestea sunt sentimentele cu care va fi înfruntată provocarea de astăzi. O zi în care ne-am propus să demonstrăm că o echipă adevărată poate bate un record mondial, pe cele mai înalte culmi, străbătând nenumărate obstacole. Este 10 iunie 2023. Ziua în care noi, echipa MedLife, am scris istorie. 

De la dorință, la idee. Și apoi, la plan

Să facă parte cu toții din ceva mai mare decât fiecare dintre noi” (Nicolae Marcu, Director de Sănătate și Operațiuni MedLife Group) este gândul care a pus bazele acestei acțiuni și din care s-a născut ideea ce avea să prindă din ce în ce mai mult contur cu fiecare zi care trecea: să demonstrăm lumii întregi că, atunci când nu ești singur, iar fiecare încercare este înfruntată în echipă, imposibilul încetează să mai existe. 

756 de colegi am acceptat provocarea de a urca până la cel mai înalt punct locuit din România - stația meteo de pe Vârful Omu. Am fost împărțiți, în funcție de pregătirea fizică a fiecăruia, în grupuri de câte 25 de persoane, conduse de cei mai buni ghizi din țară și sprijinite de echipe Salvamont. 

Coordonatorul tehnic al acestei fabuloase aventuri a fost nimeni altul decât alpinistul David Neacșu, omul care a condus prima expediție românească pe Everest, în 2003. Iar 20 de ani mai târziu, a fost liderul cutezătorilor MedLife: „Nu vârful contează, ci drumul până acolo”, a spus el hotărât.

Și ce drum a fost, ce trăiri! În doar câteva ore și-au făcut simțite prezența toate cele 4 anotimpuri, vremea culminând cu o furtună de gheață chiar în momentul în care am ajuns în vârf.

Traseul

La fel ca în medicină, și la escaladarea unui munte fiecare decizie contează. Pas după pas, urcare după urcare. Peste 6 ore de mâini întinse, legături, sprijin. Și, în timp ce înfruntam natura cu tot ce aveam mai bun în noi, ne-am dat seama că, de fapt, nu este totul doar despre această expediție. Ci despre noi, în general. Ca oameni, ca echipă, ca profesioniști. Împreună, mână în mână, am reușit - și atunci, în pandemie, și acum, pe munte. Și știm că așa vom reuși mereu. 

Când ajungi atât de sus încât poți să cuprinzi cu o privire infinitul, îți dai seama cât de mici și neînsemnați suntem. Și, cu toate acestea, câtă emoție, câte sentimente, câtă viață este în fiecare dintre noi și în noi toți, laolaltă. Odată treziți din „beția” acestui sentiment de împlinire, ne-am amintit al doilea scop al călătoriei noastre: să ne așezăm în forma unui cromozom uman tricolor chiar acolo, pe platou. Lucru pe care l-am și făcut, sub privirile reprezentantului Guinness World Records, care ne-a fost alături la fiecare pas. 

La fel ca viața, și vremea este imprevizibilă: nici nu am apucat să formăm bine cromozomul, că o mare de nori a înghițit hulpavă muntele, iar din cer au început să cadă bucăți de gheață. Sentimente amestecate, de teamă cu frustrare și speranță cu incertitudine, au început să-și facă apariția. 

Se spune că, în fața naturii, forța omului e prea mică. Dar când pui la un loc aproape 800 de oameni căliți în lupta dintre viață și moarte, ecuația se schimbă. Căci, pentru noi, astfel de momente fac, de cele mai multe ori, parte din rutina zilnică. Imprevizibilul, greul, provocările - pentru un medic, toate sunt în fișa postului: „Ne-am ținut firea foarte bine cu toții, am fost alături și ne-am sprijinit unul pe altul”, își amintește cu emoție medicul ORL Ana Maria Apostol. Pentru că oamenii asta fac - se adaptează, își depășesc limitele și devin mai buni cu fiecare provocare înfruntată, cu fiecare obstacol depășit. 

Deznodământul

Văzând parcă atâta dârzenie în colegii noștri, până și vremea s-a mai înmuiat, așa că am putut porni pe drumul de întoarcere. Ajunși înapoi în Bușteni, a venit și vestea cea mare: recordul mondial pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman avea să meargă la echipa aventurierilor MedLife. 

Deși scurte, astfel de experiențe extrem de intense creează între cei implicați niște legături speciale. Când ajungi să împarți cu cineva nu doar momente, ci și trăiri, sentimente, te simți legat de el pentru totdeauna. Și uite așa, am devenit, într-o zi cât o viață, probabil cea mai mare familie din lume fără nicio legătură de rudenie. 

Iar această pagină de jurnal, alături de filmul zilei, vor rămâne peste ani mărturia unei experiențe unice, demne de povestit nu doar nepoților, ci lumii întregi.  

Proiectul „Prima expediție medicală Vârful Omu” a fost apreciat de jurii naționale și internaționale - premiat la Employer Branding Gala și Romanian PR Awards și finalist în cadrul competiției de renume European Excellence Awards.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei