SCM Politehnica Timișoara și-a luat revanșa în fața celor de la Potaissa Turda, 28 la 21, după un meci condus în întregime. Bănățenii au pornit excelent și după 10 minute, conduceau cu 5-1. Ecartul s-a mărit treptat, grație defensivei aproape perfecte și a intervențiilor lui Adam Savic, astfel că la pauză, timișorenii conduceau cu 13 la 7. La reluare, lucrurile au mers și mai bine pentru violeți, care au avut chiar și un avantaj de 10 puncte, care le-a permis să se relaxeze în ultimele minute, astfel că diferența finală a fost de +7. Marjanovic, cu 6 reușite și Orbovic, cu 5 au fost principalii oameni de gol ai lui Milosevic.
”Am jucat perfect, perfect. Sunt extrem de mulțumit, și nu numai pe prestația în apărare, ci și pe cea în ofensivă, unde am avut momente foarte bune. E un succes important, împotriva unei echipe tari, cum e Turda”, a declarat Pero Milošević, antrenor SCM Politehnica Timișoara.
”Timișoara a prestat un joc foarte bun, foarte clar, bine așezați în atac, în apărare. Noi nu prea am fost astăzi în sala Olimpia, sunt motivați băieții, dar sper să ne revenim cât de repede”, a declarat Horațiu Gal, antrenor Potaissa Turda.
Timișorenii rămân pe podium, cu 47 de puncte, la egalitate cu Dinamo și la 4 lungimi în spatele Potaissei. Alb-violeții se concentrează pe Final Four-ul Cupei de la Constanța, unde vor evolua, sâmbătă, împotriva celor de la Minaur Baia Mare.
reporter: Claudiu Sav/ operator: George Ştefăniţă