UTA dă golgheterul Ligii a II-a

Data publicării:
petrecap-1
După plecarea lui Dennis Man, atenția a căzut pe un alt junior al Aradului. Adrian Petre şi-a trecut în cont cea de-a opta reuşită în campionat și a devenit astfel, la 18 ani, liderul clasamentului golgheterului în cel de-al doilea eșalon.

„E pe un drum bun, mă bucură modul în care se pregătește, mă bucură că atât înainte de ultima convocare la Lotul Național, pentru dubla cu Finlanda și imediat după a avut continuitate. E meritul muncii, dorinței să se agațe de fiecare joc, să își arate aportul”, spune Roland Nagy, antrenorul arădenilor.

La Sânmartin, „vârful” de 18 ani a speculat perfect o deviere cu capul a lui Andor la un aut de margine bătut lung de David. Și-a continuat astfel forma bună, după ce în etapa recentă a reușit să puncteze de patru ori în poarta celor de la Șoimii Pâncota. Dincolo de aceste reușite, Petre s-a mai înscris pe lista marcatorilor UT-ei, în trei deplasări consecutive: la Suceava, Snagov și Brașov. Adrian Petre va lipsi arădenilor doar o etapă, cu Juventus București, ca urmare a campaniei de calificare a naționalei Under 19 a României, la Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Elton John a izbucnit în lacrimi în studio, gândindu-se că nu mai are mult de trăit: „Refrenul era despre...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Ce nu ni se spune despre relațiile cu America. „Dacă am fi suficient de deștepți, am face asta”
Newsweek
Pensii tăiate cu 550 de lei într-un singur an. Cheltuielile pe arme cresc cu 3.000.000.000 €
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...