Cinematografele din Timişoara ar putea să îşi redobândească farmecul de altă dată. Primăria aşteaptă să le ia, din nou, în administrare de la RADEF. O dictează o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern. Sălile de cinema înca in picioare sunt acum sunt sub orice critică. Unele au fost transformate în biserici sau găzduiesc laboratoare medicale, în timp ce altele zac în ruină cu lacătele pe uşi. „Până în anul 2001 în această clădire a funcţionat cinematrograful Unirea. Apoi, din 2005, locul sălii de proiecţii a fost luat de o biserică, aşa că acum aici se ţin slujbe religioase. Nici cinematograful Victoria nu mai există. De mai bine de 15 ani RADEF a închiriat sala unei societăţi private, iar acum se fac analize medicale” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.
Şi exemplele pot continua. Cinematograful din cartierul Iosefin a adăpostit o sală de bingo. Acum, stă cu lacătul pe ușă, în timp ce tencuiala se desprinde pe pe imobil. În aceeaşi situaţie se află şi cinema Studio sau Dacia, spre regretul celor care, în anii 90, umpleau sălile de proiecţii.
„E o biserică că toto timpul s-au închiriat, de stat sau primăria, le-a dat la careva. Eu zic că dacă măcar îs închiriate să scoată un ban, să nu se aleagă praful de ele. Sunt multe de care s-a ales praful.”
„Păcat. Se pierde tradiţia oraşului cu toate chestiile de care e plin pe drumuri.”
„Nu ştiu dacă a mai rămas Timişul, cinematograful. Restul... Capittolul s-a dus, Studio s-a dus, ţi-era mia mare dragul să te duci la un film.”
Acum, vechile cinematografe au o şansă: dacă sunt preluate de primărie, ele vor fi transformate în centre culturale, cu proiecţii de film cel puţin odată pe săptămână. Autorităţile au trimis solicitarea la RADEF în 14 decembrie şi în 10 zile trebuie să primească răspunsul, potrivit unei ordonanţe de Guvern.
„Reprezentantul Ministerului Culturii în consiliul de administraţie al RADEF va preda el însuşi, prin semnătură, aceste spaţii către municipiul Timişoara. ele, din punct de vedere legat ele aparţin municipiului, pentru că e litera legii, dar practic, până la semnarea procesului verbal ele sunt folosite în continuare de RADEF”, explică Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.
Conducerea RADEF spune că se va supune ordonanţei 91 care dictează cedarea fostelor cinematografe administrațiilor locale, dar nu se grăbește să întocmească actele.
„Deocamdată suntem în termenul legal, în proceduri, dar să u ne trezim că este suspendată ordonanţa, ceea ce pe mine nu m-ar surprinde. Haideţi să avem răbdare să se numească noul Guvern, ştiţi cine a dat ordonanţa pe ultima sută şi vedem şi ce părere au cei care au câştigat alegerile”, completează Adrian Mironescu, directorul RADEF.
Cât despre contractelor de închiriere pe care RADEF le are cu firmele care funcţionează în fostele săi de cinema, odată cu predarea către autorităţile locale, acestea vor trebui reziliate.